Alegerile locale generale din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat: O politică pentru Europa se face prin acţiune

|versiune pentru tipar||
PLDM / 30 martie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat, astăzi, la Bucureşti, la lansarea campaniei şi a platformei program a Partidului Democrat Liberal (PDL) din România pentru alegerile în Parlamentul European (PE) din 25 mai.

Vlad Filat a ţinut un discurs în care şi-a exprimat sprijinul deplin pentru PDL, membru al Partidului Popular European, menţionând că este vorba nu doar despre o campanie pentru PE, ci pentru viitorul Europei.

“O politică pentru Europa, pentru cei care se simt europeni se face prin acţiune. Voi, familia Partidului Popular European, sunteţi inima Europei şi sunteţi cei care luptaţi pentru a aduce oamenii în inima Europei. Acţiunea şi lupta pentru binele oamenilor, al cetăţenilor, al unei Europe unite defineşte existenţa PPE, a PDL şi a colegilor mei din PLDM. Anume din aceste motive am decis să vă sprijinim cu suflet în această campanie”, a spus Vlad Filat.

Liderul PLDM a accentuat că ţara noastră este, astăzi, mai aproape de realizarea obiectivului său de integrare, graţie familiei PPE şi a bunilor prieteni din PDL, care nu doar au susţinut, ci şi au luptat pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să vină mai aproape de inima Europei.

“Astăzi, mai mult ca niciodată, Europa înseamnă pace, siguranţă şi dezvoltare. Noi, în Republica Moldova, înţelegem acest lucru. La fel, înţelegem că anume familia Partidului Popular European este cea care a luptat şi va lupta pentru această pace. Anume grupul PPE este cel care a reuşit să facă faţă crizei financiare, a oferit economiei europene mişcare înainte, anume familia PPE a fost prima alături de oamenii de pe maidanul din Kiev, care au luptat pentru a fi mai aproape de inima Europei”, a declarat Vlad Filat.

Preşedintele PLDM a avut un mesaj şi pentru euro-sceptici, pe care i-a îndemnat să pună punct minciunilor şi propagandei ieftine.

“Cei care neagă existenţa şi extinderea Uniunii Europene, neagă victoria umanităţii asupra dictaturii, neagă lupta pentru căderea zidului Berlinez, neagă lupta pentru libertate, bunăstare şi pace a tuturor celor care se simt europeni. Iar dacă ei nu pot altfel, haideţi să-i trimitem în Est — să voteze sub ţeava armei, să lupte pentru existenţă, să încerce să se exprime liber”, a spus Vlad Filat.

De menţionat că unul din cele trei mari obiective anunţate de candidaţii Partidului Democrat Liberal la euro-parlamentare este promovarea parcursului european al Republicii Moldova.

Cu cât mai bine va fi în România, cu atât mai bine va fi şi în Moldova — susţine Vlad Filat

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a fost invitatul emisiunii “Fabrica” de la postul de televiziune Realitatea TV din România, în cadrul căreia s-a discutat despre procesul de integrare a Republicii Moldova în spaţiul comunitar, relaţiile moldo-române şi sprijinul pe multiple planuri oferit Chişinăului de către Bucureşti, dar şi despre alegerile în Parlamentul European (PE).

Vlad Filat a accentuat că euro-parlamentarele din 25 mai sunt de o importanţă deosebită pentru ţara noastră.

“Este foarte important cine va fi ales in PE, deoarece de acest lucru depinde prezentul şi viitorul Republicii Moldova. Suntem împreună cu Partidul Democrat Liberal (PDL) în această campanie şi este un lucru firesc, pentru că facem parte din aceeaşi familie politică — Partidul Popular European”, a spus Vlad Filat, care s-a aflat la Bucureşti cu ocazia lansării campaniei PDL pentru euro-parlamentare.

Liderul PLDM a accentuat că fără ajutorul partenerilor din PPE, fără susţinerea României, Republica Moldova nu ar fi înaintat în parcursul său european.

“Obiectivul nostru naţional este integrarea europeană. Noi nu am reuşit fără sprijinul PPE, fără suportul partenerilor care, în timp, au devenit prieteni sinceri ai Republicii Moldova. România ne-a sprijinit necondiţionat şi eficient, prin intermediul reprezentanţilor săi în Parlamentul European şi nu numai. Bucureştiul a avut o implicare directă în obţinerea rezultatelor noastre. Şi suntem recunoscători României pentru faptul că a fost alături, rămâne şi, sunt sigur, va fi împreună cu noi în procesul complicat şi complex de integrare europeană”, a menţionat Vlad Filat.

Liderul PLDM a reiterat faptul că, după semnarea şi ratificarea până la sfârşitul sesiunii parlamentare de primăvară-vară a Acordului de Asociere şi Acordului de Liber Schimb, pasul următor pentru Republica Moldova va fi obţinerea unei perspective clare europene pe toate dimensiunile — oferirea statutului de ţară candidat la aderare la UE.

Cu referire la relaţiile moldo-române, Vlad Filat a menţionat că, începând cu 2009, Republica Moldova a avut o colaborare foarte bună cu România. “Am construit relaţii bazate pe corectitudine şi responsabilitate cu toate guvernele din România. Bătăliile politice de la Bucureşti nu trebuie să se transpună în Republica Moldova. Este important ca în România să existe stabilitate şi dezvoltare economică. Cu cât mai bine va fi în România, cu atât mai bine va fi şi în Moldova”, a spus Vlad Filat.

În contextul acţiunilor opoziţiei de la Chişinău, în particular a iniţierii unei noi moţiuni de cenzură împotriva guvernului, Vlad Filat s-a declarat convins că aceasta nu va avea sorţi de izbândă.

“Aşa înţeleg comuniştii să-şi facă meseria de partid de opoziţie. Este o înţelegere criminală, deoarece Republica Moldova are în faţă un moment cu adevărat istoric, ce ţine de interesul naţional. Avem nevoie de consolidarea întregii societăţi, or comuniştii doresc să atragă atenţia asupra propriului partid. Această moţiune este o acţiune politică cu un caracter îngust de partid, care nu va avea niciun efect. Mai mult chiar, comuniştii nu au nicio şansă să revină la putere, cel puţin la alegerile din 30 noiembrie”, a declarat Vlad Filat pentru Realitatea TV.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a avut o întrevedere cu colegii din PPE Vlad Filat — în vizită la “Franzeluţa”