Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Deputaţi PLDM participă la un program de schimb de experienţă în SUA

|versiune pentru tipar||
PLDM / 10 mai 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Deputaţii George Mocanu şi Simion Grişciuc se află în aceste zile în SUA în cadrul programului internaţional Open World al Congresului Statelor Unite. Delegaţia parlamentară se află în Washington D.C. şi a avut numeroase întâlniri cu membri ai Congresului Statelor Unite, responsabili pentru Republica Moldova din cadrul Departamentului de Stat al SUA, experţi, analişti politici şi militari.

Parlamentarii au avut întâlniri cu senatorii Ron Johnson, Kay R. Hagan, congresmenii Joseph Pitts, Lois Frankel, Ted Poe, dar şi cu David Price, Co-Preşedinte al Comitetului Parlamentar pentru Moldova.

Discuţiile s-au axat pe colaborarea dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, provocările curente din Europa de Est, situaţia din Ucraina şi Transnistria, dezvoltarea leadershipului politic, lupta cu corupţia, transparenţa deciziilor, ş.a.

Congresmenul Joseph Pitts a prezentat iniţiativa care se află pe agenda Congresului privind sporirea suportului oferit Republicii Moldova în perioada următoare.

După vizita la Washington, deputaţii vor continua programul de instruire, documentare şi schimb de experienţă în Carolina de Nord.

Congresul SUA a iniţiat programul Open World în 1999, iar în 2007 a aprobat extinderea programului prin includerea Republicii Moldova. Delegaţii au posibilitatea să cunoască istoria şi cultura americană, mecanismul interacţiunii celor trei ramuri ale puterii americane la nivel federal, statal şi local. De asemenea, participanţii învaţă modul în care sectorul privat şi cel neguvernamental contribuie la realizarea necesităţilor sociale şi civice.

Sursa: www.pldm.md

TLDM Hânceşti a PLDM a organizat acţiunea cu genericul “Hânceşti — oraş european” PLDM a sărbătorit Ziua Europei