Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat şi Valeriu Streleţ s-au întâlnit cu studenţii de la Universitatea Agrară

|versiune pentru tipar||
PLDM / 14 mai 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 14 mai, Tineretul Liberal Democrat din Moldova a organizat o nouă ediţie a Academiei Succesului. De această dată, evenimentul, la care au participat 150 de studenţi, s-a desfăşurat la Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

Invitaţii sesiunii au fost preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, şi vicepreşedintele, Valeriu Streleţ.

În cadrul întrevederii au fost puse în discuţie subiecte ce vizează modernizarea Republicii Moldova, procesul de integrare a ţării în Uniunea Europeană, dar şi implementarea reformelor demarate în cele mai importante domenii.

Liderul PLDM, Vlad Filat, a specificat că procesul de integrare europeană este instrumentul de modernizare a Republicii Moldova.

“În 23 de ani de independenţă, Moldova a trecut prin multe încercări. Dar, datorită eforturilor depuse, cetăţenii pot circula fără vize în ţările membre ale Uniunii Europene. Acest lucru nu este un cadou de la partenerii noştri, este rezultatul unei munci asidue. Deja putem număra zilele când vom semna Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb. Obiectivul de integrare europeană este o necesitate vitală. Uniunea Europeană reprezintă un teritoriu al păcii, un model care şi-a demonstrat funcţionalitatea”, a menţionat Vlad Filat.

Referindu-se la educaţie, Vlad Filat a precizat că pentru PLDM aceasta este o prioritate şi formaţiunea va depune toate eforturile pentru ca sistemul de educaţie să se modernizeze şi să devină unul performant.

Vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ, le-a vorbit tinerilor despre procesul legislativ din Republica Moldova, dar şi despre implementarea reformelor.

“La început, cetăţenii au fost reticenţi la reformele care vizează justiţia, sănătatea, poliţia şi agricultura, dar mai apoi oamenii au conştientizat că acestea sunt extrem de importante şi necesare. Fără ele, Moldova ar fi ajuns într-o situaţie de colaps. Reformele au dus la schimbări vizibile. Afirm cu certitudine că Republica Moldova are rezultate importante în domenii ce ţin de funcţionalitatea statului”, a spus Valeriu Streleţ.

Preşedintele şi vicepreşedintele PLDM au răspuns la zeci de întrebări şi au sfătuit tinerii să înveţe cât mai mult, să îmbrăţişeze o profesie pe care să o practice cu plăcere, să îşi pună scopuri bine determinate, dar şi să muncească pentru a le realiza.

Liderul liberal-democrat a mai accentuat că PLDM va susţine toate demersurile tinerilor care vor contribui la modernizarea Republicii Moldova şi i-a îndemnat să fie activi şi să se implice în acest proces. La rândul său, preşedintele fracţiunii PLDM din Parlament a menţionat că, împreună cu colegii, va vota toate proiectele care vizează susţinerea tineretului.

La sfârşitul întâlnirii, rectorul Universităţii Agrare, academicianul Gheorghe Cimpoieş, i-a înmânat lui Vlad Filat medalia jubiliară “80 de ani UASM”.

Sursa: www.pldm.md

Ion Butmalai susţine liderii PDL în campania pentru europarlamentare Mesajul Lilianei Palihovici cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei