Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM a comemorat victimele deportărilor regimului comunist

|versiune pentru tipar||
PLDM / 13 iunie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 13 iunie, se împlinesc 73 de ani de la primul val al deportărilor staliniste, care au avut loc în Basarabia şi Bucovina de Nord.

Numărul celor deportaţi, în iunie 1941, în Siberia şi Kazahstan nu este cunoscut nici până azi cu exactitate. Unii istorici cred că este vorba despre cel puţin 22 de mii de oameni. Potrivit altor surse, numărul deportaţilor din primul val ar fi de peste 30 de mii.

În amintirea victimelor represiunilor staliniste, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, însoţit de deputaţi şi miniştri liberal-democraţi a depus flori la monumentul din Scuarul Gării Feroviare.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat s-a întâlnit cu ambasadorul SUA Planul PLDM 2020 — un plan pentru viitorul Moldovei