Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

În satul Dancu s-a deschis o şcoală nouă

|versiune pentru tipar||
PLDM / 30 august 2014 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat la inaugurarea Gimnaziului din satul Dancu, raionul Hânceşti. Instituţia de învăţământ are 14 cabinete, laborator de chimie, fizică, biologie, cabinet de informatică, sală festivă, de sport şi cantină. Pentru finisarea construcţiei şcolii s-au alocat 10 mln. lei din bugetul de stat şi cel raional.

Preşedintele PLDM Vlad Filat, a menţionat că acest gimnaziu reprezintă rodul muncii celor care au decis să se implice.

“Este un exemplu, ca multe altele, că avem capacitatea să ne propunem scopuri şi să le realizăm prin muncă. Mă bucur pentru această frumoasă realizare care, pe mine personal, mă motivează şi mai mult pentru ceea ce urmează să facem. O infrastructură adecvată vine să ajute în modul cel mai direct copiii care doresc să acumuleze cunoştinţe. Doar printr-o educaţie eficientă vom reuşi să facem faţă tuturor cerinţelor care stau în faţa noastră. Copiii noştri sunt minunaţi, au capacităţi extraordinare şi trebuie să le oferim condiţii să se realizeze”, a spus Vlad Filat.

Liderul PLDM a donat instituţiei şcolare 11 calculatoare, o imprimantă şi a promis utilajul necesar pentru sala de sport.

Directoarea Gimnaziului, Nina Grigoreţ, a menţionat că înălţarea edificiului a început în anul 1989, însă a fost conservat, lucrările de construcţie fiind reluate abia în 2011. La rândul său, preşedintele raionului Hânceşti, Grigore Cobzac, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că se repune în circuitul funcţional o instituţie de învăţământ şi a precizat că, în luna octombrie, va fi inaugurată încă o şcoală, în satul Mereşti.

Prezent la eveniment, deputatul PLDM Nae-Simion Pleşca a subliniat că un sat lipsit de şcoală este o mare nedreptate, iar inaugurarea acesteia se înscrie perfect în spiritul sărbătorilor de la sfârşit de august.

Festivitatea a culminat cu lansarea spre cer a zeci de baloane.

La gimnaziu îşi vor face studiile 196 elevi şi vor activa 16 cadre didactice.

Sursa: www.pldm.md

YEPP susţine PLDM şi TLDM în campania electorală din această toamnă La Cocieri a fost dezvelită o placă comemorativă