Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Condiţii şi servicii moderne pentru micii pacienţi la Clinica “Emilian Coţaga”

|versiune pentru tipar||
PLDM / 16 octombrie 2014 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, după renovare capitală, s-a redeschis Blocul ORL din cadrul Clinicii pentru copii “Emilian Coţaga” din Chişinău. Secţia de otorinolaringologie are acum 45 paturi şi este unica de nivel terţiar care acordă servicii medicale înalt specializate şi calificate în domeniu. Cele 40 de cadre medicale, care activează aici, acordă asistenţă pentru 3000 de copii anual.

La ceremonia de inaugurare a blocului au fost prezenţi preşedintele PLDM, Vlad Filat, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, directorul Institutului Mamei şi Copilului, Ştefan Gaţcan, directorul CNAM, Mircea Buga ş.a.

În cuvântul de salut, liderul liberal-democrat şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că proiectele iniţiate în domeniul sănătăţii au finalitate.

“Avem infrastructură modernă şi condiţii bune pentru ca medicii, dar mai ales tinerii specialişti, să rămână să profeseze în Republica Moldova. Pentru a avea specialişti buni, trebuie să le oferim condiţii de muncă, echipament modern, salarii decente şi o perspectivă clară a zilei de mâine. Sunt sigur că strategia care vizează serviciile de sănătate este una necesară, corectă şi se implementează pas cu pas. Am un sentiment de bucurie: Moldova se modernizează, Moldova merge înainte”, a menţionat Vlad Filat.

La rândul său, ministrul Sănătăţii Andrei Usatîi, a precizat că, în scurt timp, la clinică va ajunge şi echipamentul medical de ultimă generaţie, procurat în cadrul unui proiect finanţat de guvernul Japoniei.

În acelaşi timp, Usatîi a menţionat că Blocul ORL găzduieşte secţia de profil a USMF “N. Testemiţeanu”, precum şi pe cea de formare continuă a specialiştilor în otorinolaringologie. “Studenţii şi rezidenţii sunt implicaţi şi în procesul curativ, asigurând implementarea metodelor contemporane de tratament şi aplicarea ultimelor inovaţii din domeniu”, a precizat ministrul.

Lucrările de renovare a Blocului ORL, care nu a fost reparat timp de 40 de ani, au durat 24 de luni şi au costat 8 milioane de lei.

După inaugurarea blocului, liderul PLDM a avut o întrevedere cu colectivul de medici.

Sursa: www.pldm.md

Agenţii economici — generatori de locuri de muncă Stadion multifuncţional la standarde europene