Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat — în dialog cu conservatorii britanici

|versiune pentru tipar||
PLDM / 20 februarie 2015
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 20 februarie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu directorul Departamentului relaţii externe al Partidului Conservator din Marea Britanie, Philippa Broom, şi consultantul aceluiaşi departament, Rob Thomas.

Vlad Filat a făcut o radiografie a situaţiei politice şi economice actuale din ţara noastră, subliniind că, odată cu formarea structurilor de conducere ale parlamentului şi instalarea guvernului, s-au creat premisele necesare pentru continuarea agendei europene şi modernizarea Republicii Moldova.

“Parcursul european nu are alternativă. Avem o agendă clară. Urmează în ritm susţinut să implementăm Acordul de Asociere, astfel ca cetăţenii să beneficieze de prevederile acestuia, să facem reformele necesare şi să administrăm eficient ţara”, a menţionat Vlad Filat.

Interlocutorii au pus în discuţie şi subiecte de securitate regională, dar şi informaţională, s-au referit la problema transnistreană şi la relaţiile cu Federaţia Rusă.

La fel, Vlad Filat şi reprezentanţii Partidului Conservator au discutat despre continuarea colaborării dintre liberal-democraţi şi conservatorii britanici, aprofundarea relaţiilor existente între cele două formaţiuni, dar şi preluarea bunelor practici în construcţia şi dezvoltarea partidului.

Sursa: www.pldm.md

Uniunea Europeană salută învestirea Guvernului RM Tinerii susţin guvernul pro-european deoarece acesta merge înainte cu agenda de reforme