Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Proclamaţia celei de-a doua Mari Adunări Naţionale

|versiune pentru tipar||
FPM (astăzi PPCD) / 16 decembrie 1990
Partidul Popular Creştin Democrat

Întrunită la un moment de răscruce în istoria poporului nostru, cea de-a doua Mare Adunare Naţională a românilor din Basarabia, Transnistria şi nordul Bucovinei constată:

După cea dintâi Mare Adunare Naţională din 27 august 1989 care a marcat procesul de eliberare naţională a românilor basarabeni şi bucovineni, forţele imperiale sovietice şi-au intensificat ostilităţile ducând la limită starea sufocantă în care se află neamul nostru în cei cincizeci de ani de ocupaţie străină.

Pentru a-şi menţine dominaţia, ultimul imperiu colonial de pe glob este gata să frângă destinul românilor din teritoriile ocupate, împunându-le semnarea unui tratat de uniune pentru a da o aparenţă legală actului de ocupaţie din 28 iunie 1940.

Teritoriul românesc al Basarabiei şi nordului Bucovinei au fost dintotdeauna părţi componente ale Statului Moldova, creat în secolul al XIV-lea pe pământul strămoşilor românilor — geto-dacii.

La 1775 imperiul habsburgic, cu concursul tacit al imperiului rus, răpeşte Statului Moldova partea lui de nord, Bucovina.

În urma războiului ruso-turc din 1806–1812 şi a unui îndelungat târg diplomatic, prin tratatul de pace de la Bucureşti (1812), imperiul rus dezmembrează Statul Moldova, anexând ţinutul dintre Prut şi Nistru, asupra căruia extinde în mod artificial numele de Basarabia.

Ca rezultat al prăbuşirii imperiului rus şi a celui austro-ungar, în urma celui dintâi război mondial, Basarabia şi Bucovina capătă posibilitatea de a-şi realiza dreptul lor firesc şi legitim la autodeterminare. La 2 decembrie 1917 a fost creată Republica Democratică Moldovenească. După proclamarea Ucrainei republică independentă, parlamentul Republicii Democratice Moldoveneşti — Sfatul Ţării — a declarat, la 24 ianuarie 1918, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. La 27 martie 1918, exprimând voinţa poporului, în virtutea dreptului istoric şi de neam, Sfatul Ţării a decis prin vot unanim unirea Basarabiei cu Patria-mamă — România. Congresul naţional al Bucovinei la 28 noiembrie 1918 a votat unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Patria-mamă — România.

Prin desăvârşirea la 1 decembrie 1918 a unităţii naţional-statale a poporului român s-a realizat idealul lui dintotdeauna. Datorită unirii din 1918 românii de la răsărit de Prut şi cei din Bucovina şi-au salvat fiinţa naţională, întegrându-se organic în procesul de dezvoltare a neamului nostru.

Românii din Transnistria, care încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea au avut de suportat vicisitudinile imperiului ţarist, cei dintâi au fost supuşi în anii 1920–1940 represiunilor şi deportărilor, foametei organizate, procesului intens de deznaţionalizare promovat de regimul sovietic dictatorial. Zeci de mii de ţărani şi intelectuali, nemaifiind în stare să suporte ororile bolşevismului, îşi găseau refugiu pe malul drept al Nistrului, la confraţii lor, în România.

Forţele imperiale, ostile poporului nostru, nu s-au împăcat cu pierderea fostelor colonii, continuând politica expansionistă şi anexionistă. În urma tranzacţiei dintre Stalin şi Hitler din 23 august 1939 şi a notelor ultimative ale guvernului sovietic trimise României la 26 şi 28 iunie 1940, URSS, invocând pseudoargumente, având susţinerea statelor fasciste şi ameninţând cu aplicarea forţei militare, ocupă la 28 iunie 1940 teritoriul românesc al Basarabiei şi nordului Bucovinei.

Astfel URSS a comis un act de agresiune faţă de România, atentând în mod flagrant la independenţa şi integritatea ei teritorială, încălcând faţă de România prevederile Tratatului de renunţare la război încheiat la Paris la 27 august 1928 (Pactul Briand-Kellogg) şi ale Protocolului de la Moscova între URSS, Estonia, Letonia, Polonia şi România semnat la 9 februarie 1929.

Conform normelor de drept internaţional, ocuparea de teritorii străine pe calea agresiunii trebuie considerată nulă ab initio (de la început).

A urmat dezmembrarea pământurilor ocupate prin deciziile arbitrar-dictatoriale ale sesiunii Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 şi ale Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 4 noiembrie acelaşi an, conform cărora sudul Basarabiei, precum şi cea mai mare parte a Transnistriei au fost trecute sub jurisdicţia Ucrainei.

Ca rezultat al agresiunii şi ocupaţiei din 1940 circa un milion de români basarabeni şi bucovineni s-au refugiat peste Prut. Regimul de ocupaţie a nimicit în vara aceluiaşi an cele mai bune forţe ale poporului nostru care n-au reuşit să se refugieze.

Biserica creştină ortodoxă din Basarabia şi nordul Bucovinei, cu cei peste 2 mln de credincioşi, a fost ruptă, contrar voinţei credincioşilor, clerului şi a Sfântului Sinod, de la matca ei şi supusă unei autorităţi bisericeşti străine aflate la peste o mie de kilometri depărtare.

Represiunile din anii 1944–1945, foametea organizată din 1946–1947, deportările în masă din 1949–1953 au mai răpit alte sute de mii de vieţi omeneşti. Sub masca luptei cu “naţionalismul şi antisovietismul” represiunile au continuat în anii 1950–1990, mai continuă şi astăzi în unele zone ale multpătimitei şi înstrăinatei Moldove.

Colonizarea masivă, marginalizarea şi distrugerea culturii şi a limbii naţionale, politica de dictat imperial ne-au adus astăzi în pragul unor noi dezmembrări teritoriale, punând în pericol însăşi fiinţa noastră naţională. În acest fel, statul sovietic s-a făcut culpabil de încă o crimă de drept internaţional — genocidul.

Timp de 50 de ani URSS a promovat politica de distrugere fizică şi spirituală a poporului nostru prin intermediul structurilor de ocupaţie, în primul rând prin partidul comunist şi KGB, implantate în teritoriul nostru naţional. O politică de etnocid spiritual a desfăşurat în raport cu populaţia românească ocupată şi Biserica ortodoxă rusă, instrument docil în mâinile statului comunist.

Puterea de ocupaţie a folosit în aceste structuri locuitorii băştinaşi, făcându-i să recurgă la acte de trădare împotriva propriului popor. Structurile de ocupaţie continuă şi astăzi să-şi desfăşoare activitatea nestingherit pe teritoriul nostru, opunându-se procesului de eliberare naţională.

La baza acţiunilor de distrugere fizică şi spirituală a poporului nostru a stat ideologia comunistă străină firii, intereselor şi aspiraţiilor naţiunii române. În 1940 sistemul comunist ne-a dezmembrat ca neam, şi astăzi, promovând aceleaşi principii, dar sub masca pluralismului şi a consensului dintre călău şi victimă, stimulând noi procese de dezmembrare, caută să ne împingă din nou în îmbrăţişarea sufocantă a statului sovietic totalitar. Acest regim vrea să ne lase şi mai departe pradă ideologiei absurde şi ideologiei bolşevice, consfinţind prin decrete prezindenţiale inviolabilitatea monumentelor şi a altor însemne ale conducătorului puciului din octombrie 1917.

O consecinţă directă a agresiunii din 1940 este prezenţa pe teritoriul nostru naţional a forţelor armatei de ocupaţie, PCUS şi KGB, care şi astăzi servesc drept garanţie a menţinerii dominaţiei imperiale. Implicarea directă a acestor forţe în noua dezmembrare a pământului Moldovei constituie încă o dovadă a adevăratei lor meniri. Armata sovietică a măcinat şi continuă să macine fiinţa trupească şi spirituală a copiilor noştri, obligându-i să moară pentru interese străine.

Caracterul ilegal şi inuman al URSS se manifestă şi prin sfidarea făţişă a normelor de drept internaţional şi a valorilor general-umane. Aflat în plin proces de destrămare, imperiul caută să înăbuşe mişcările de eliberare naţională, să curme procesele inevitabile de decolonizare, declanşate în teritoriile ocupate, ameninţând direct statele ce şi-au proclamat independenţa, provocând procese de dezmembrare a lor, ignorând drepturile naţiunilor la autodeterminare, aplicând blocade economice şi intervenţii militare directe. În acest context se înscriu şi încercările imperiului de a ne impune să semnăm un tratat de uniune, promiţindu-ne în schimb să nu ducă la capăt o nouă dezmembrare a teritoriului ocupat, făcând uz de tradiţionalul principiu imperial “Divide et impera” (“Dezbină şi stăpâneşte”) prin instigarea vrajbei interetnice.

Conducerea imperiului prin noul tratat de uniune încearcă să menţină naţiunile captive ca simple părţi componente ale unui stat eminamente unitar şi totalitar.

În faţa unui pericol de distrugere totală a însăşi fiinţei naţionale a românilor din teritoriile ocupate, reafirmând aspiraţiile dintotdeauna ale neamului nostru la libertate şi neatârnare, în spiritul Declaraţiei ONU cu privire la acordarea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale şi în conformitate cu dreptul universal recunoscut al naţiunilor la autodeterminare,

MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ
proclamă:

În spiritul Declaraţiei O.N.U. cu privire la acordarea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale, Marea Adunare Naţională de la Chişinău proclamă necesitatea de a se pune capăt imediat şi necondiţionat colonialismului sovietic sub toate formele şi manifestările sale. Statul sovietic semnatar al acestei declaraţii trebuie să acorde neîntârziat independenţă popoarelor din coloniile sale.

În scopul păstrării stabilităţii şi păcii în această zonă a Europei, Marea Adunare Naţională de la Chişinău face apel către:

Numai înfăptuirea până la capăt, prin cuget şi conştiinţă curată a independenţei naţionale a neamului nostru, va crea condiţii pentru lichidarea completă a urmărilor ocupaţiei străine, pentru curmarea nedreptăţilor ce au fost săvârşite aici în decurs de veacuri. Numai astfel se va putea instaura pe aceste teritorii un climat favorabil de convieţuire în pace şi bună înţelegere a tuturor cetăţenilor fără deosebire de neam şi confesiune.

Această clipă grea şi măreaţă a venit prin însăşi voinţa de fier a istoriei, care e de neînlăturat. Ea cere să ne pătrundem de importanţa problemelor ce ni le-a pus în faţă şi luminaţi de propriile noastre conştiinţe să purcedem la realizarea lor în numele copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri.

Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale

Hotărârea Marii Adunări Naţionale despre Radioteleviziunea Naţională a Republicii Moldova Marea Adunare Naţională din 27 august 1991