Întrunită la un moment de răscruce în istoria poporului nostru, cea de-a doua Mare Adunare Naţională a românilor din Basarabia, Transnistria şi nordul Bucovinei constată:

După cea dintâi Mare Adunare Naţională din 27 august 1989 care a marcat procesul de eliberare naţională a românilor basarabeni şi bucovineni, forţele imperiale sovietice şi-au intensificat ostilităţile ducând la limită starea sufocantă în care se află neamul nostru în cei cincizeci de ani de ocupaţie străină.

Pentru a-şi menţine dominaţia, ultimul imperiu colonial de pe glob este gata să frângă destinul românilor din teritoriile ocupate, împunându-le semnarea unui tratat de uniune pentru a da o aparenţă legală actului de ocupaţie din 28 iunie 1940.

Teritoriul românesc al Basarabiei şi nordului Bucovinei au fost dintotdeauna părţi componente ale Statului Moldova, creat în secolul al XIV-lea pe pământul strămoşilor românilor — geto-dacii.

La 1775 imperiul habsburgic, cu concursul tacit al imperiului rus, răpeşte Statului Moldova partea lui de nord, Bucovina.

În urma războiului ruso-turc din 1806–1812 şi a unui îndelungat târg diplomatic, prin tratatul de pace de la Bucureşti (1812), imperiul rus dezmembrează Statul Moldova, anexând ţinutul dintre Prut şi Nistru, asupra căruia extinde în mod artificial numele de Basarabia.

Ca rezultat al prăbuşirii imperiului rus şi a celui austro-ungar, în urma celui dintâi război mondial, Basarabia şi Bucovina capătă posibilitatea de a-şi realiza dreptul lor firesc şi legitim la autodeterminare. La 2 decembrie 1917 a fost creată Republica Democratică Moldovenească. După proclamarea Ucrainei republică independentă, parlamentul Republicii Democratice Moldoveneşti — Sfatul Ţării — a declarat, la 24 ianuarie 1918, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. La 27 martie 1918, exprimând voinţa poporului, în virtutea dreptului istoric şi de neam, Sfatul Ţării a decis prin vot unanim unirea Basarabiei cu Patria-mamă — România. Congresul naţional al Bucovinei la 28 noiembrie 1918 a votat unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Patria-mamă — România.

Prin desăvârşirea la 1 decembrie 1918 a unităţii naţional-statale a poporului român s-a realizat idealul lui dintotdeauna. Datorită unirii din 1918 românii de la răsărit de Prut şi cei din Bucovina şi-au salvat fiinţa naţională, întegrându-se organic în procesul de dezvoltare a neamului nostru.

Românii din Transnistria, care încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea au avut de suportat vicisitudinile imperiului ţarist, cei dintâi au fost supuşi în anii 1920–1940 represiunilor şi deportărilor, foametei organizate, procesului intens de deznaţionalizare promovat de regimul sovietic dictatorial. Zeci de mii de ţărani şi intelectuali, nemaifiind în stare să suporte ororile bolşevismului, îşi găseau refugiu pe malul drept al Nistrului, la confraţii lor, în România.

Forţele imperiale, ostile poporului nostru, nu s-au împăcat cu pierderea fostelor colonii, continuând politica expansionistă şi anexionistă. În urma tranzacţiei dintre Stalin şi Hitler din 23 august 1939 şi a notelor ultimative ale guvernului sovietic trimise României la 26 şi 28 iunie 1940, URSS, invocând pseudoargumente, având susţinerea statelor fasciste şi ameninţând cu aplicarea forţei militare, ocupă la 28 iunie 1940 teritoriul românesc al Basarabiei şi nordului Bucovinei.

Astfel URSS a comis un act de agresiune faţă de România, atentând în mod flagrant la independenţa şi integritatea ei teritorială, încălcând faţă de România prevederile Tratatului de renunţare la război încheiat la Paris la 27 august 1928 (Pactul Briand-Kellogg) şi ale Protocolului de la Moscova între URSS, Estonia, Letonia, Polonia şi România semnat la 9 februarie 1929.

Conform normelor de drept internaţional, ocuparea de teritorii străine pe calea agresiunii trebuie considerată nulă ab initio (de la început).

A urmat dezmembrarea pământurilor ocupate prin deciziile arbitrar-dictatoriale ale sesiunii Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 şi ale Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 4 noiembrie acelaşi an, conform cărora sudul Basarabiei, precum şi cea mai mare parte a Transnistriei au fost trecute sub jurisdicţia Ucrainei.

Ca rezultat al agresiunii şi ocupaţiei din 1940 circa un milion de români basarabeni şi bucovineni s-au refugiat peste Prut. Regimul de ocupaţie a nimicit în vara aceluiaşi an cele mai bune forţe ale poporului nostru care n-au reuşit să se refugieze.

Biserica creştină ortodoxă din Basarabia şi nordul Bucovinei, cu cei peste 2 mln de credincioşi, a fost ruptă, contrar voinţei credincioşilor, clerului şi a Sfântului Sinod, de la matca ei şi supusă unei autorităţi bisericeşti străine aflate la peste o mie de kilometri depărtare.

Represiunile din anii 1944–1945, foametea organizată din 1946–1947, deportările în masă din 1949–1953 au mai răpit alte sute de mii de vieţi omeneşti. Sub masca luptei cu “naţionalismul şi antisovietismul” represiunile au continuat în anii 1950–1990, mai continuă şi astăzi în unele zone ale multpătimitei şi înstrăinatei Moldove.

Colonizarea masivă, marginalizarea şi distrugerea culturii şi a limbii naţionale, politica de dictat imperial ne-au adus astăzi în pragul unor noi dezmembrări teritoriale, punând în pericol însăşi fiinţa noastră naţională. În acest fel, statul sovietic s-a făcut culpabil de încă o crimă de drept internaţional — genocidul.

Timp de 50 de ani URSS a promovat politica de distrugere fizică şi spirituală a poporului nostru prin intermediul structurilor de ocupaţie, în primul rând prin partidul comunist şi KGB, implantate în teritoriul nostru naţional. O politică de etnocid spiritual a desfăşurat în raport cu populaţia românească ocupată şi Biserica ortodoxă rusă, instrument docil în mâinile statului comunist.

Puterea de ocupaţie a folosit în aceste structuri locuitorii băştinaşi, făcându-i să recurgă la acte de trădare împotriva propriului popor. Structurile de ocupaţie continuă şi astăzi să-şi desfăşoare activitatea nestingherit pe teritoriul nostru, opunându-se procesului de eliberare naţională.

La baza acţiunilor de distrugere fizică şi spirituală a poporului nostru a stat ideologia comunistă străină firii, intereselor şi aspiraţiilor naţiunii române. În 1940 sistemul comunist ne-a dezmembrat ca neam, şi astăzi, promovând aceleaşi principii, dar sub masca pluralismului şi a consensului dintre călău şi victimă, stimulând noi procese de dezmembrare, caută să ne împingă din nou în îmbrăţişarea sufocantă a statului sovietic totalitar. Acest regim vrea să ne lase şi mai departe pradă ideologiei absurde şi ideologiei bolşevice, consfinţind prin decrete prezindenţiale inviolabilitatea monumentelor şi a altor însemne ale conducătorului puciului din octombrie 1917.

O consecinţă directă a agresiunii din 1940 este prezenţa pe teritoriul nostru naţional a forţelor armatei de ocupaţie, PCUS şi KGB, care şi astăzi servesc drept garanţie a menţinerii dominaţiei imperiale. Implicarea directă a acestor forţe în noua dezmembrare a pământului Moldovei constituie încă o dovadă a adevăratei lor meniri. Armata sovietică a măcinat şi continuă să macine fiinţa trupească şi spirituală a copiilor noştri, obligându-i să moară pentru interese străine.

Caracterul ilegal şi inuman al URSS se manifestă şi prin sfidarea făţişă a normelor de drept internaţional şi a valorilor general-umane. Aflat în plin proces de destrămare, imperiul caută să înăbuşe mişcările de eliberare naţională, să curme procesele inevitabile de decolonizare, declanşate în teritoriile ocupate, ameninţând direct statele ce şi-au proclamat independenţa, provocând procese de dezmembrare a lor, ignorând drepturile naţiunilor la autodeterminare, aplicând blocade economice şi intervenţii militare directe. În acest context se înscriu şi încercările imperiului de a ne impune să semnăm un tratat de uniune, promiţindu-ne în schimb să nu ducă la capăt o nouă dezmembrare a teritoriului ocupat, făcând uz de tradiţionalul principiu imperial “Divide et impera” (“Dezbină şi stăpâneşte”) prin instigarea vrajbei interetnice.

Conducerea imperiului prin noul tratat de uniune încearcă să menţină naţiunile captive ca simple părţi componente ale unui stat eminamente unitar şi totalitar.

În faţa unui pericol de distrugere totală a însăşi fiinţei naţionale a românilor din teritoriile ocupate, reafirmând aspiraţiile dintotdeauna ale neamului nostru la libertate şi neatârnare, în spiritul Declaraţiei ONU cu privire la acordarea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale şi în conformitate cu dreptul universal recunoscut al naţiunilor la autodeterminare,

MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ
proclamă:

• Independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate şi recunoaşte asupra întregii naţiuni române dreptul de a apăra şi garanta prin toate mijloacele această independenţă;
• Semnarea oricărui tratat de uniune imperială ar da o aparenţă legală actului de ocupaţie din 28 iunie 1940 şi consecinţelor lui. Nu există nici un document juridic care ar atesta dorinţa noastră de a intra în componenţa URSS. Fiind încorporată fără acordul ei în URSS, populaţia din teritoriile ocupate nu are nici un fel de obligaţii faţă de acest stat;
• Procesul ce s-a declanşat în teritoriile româneşti ocupate este o mişcare de eliberare naţională, anticolonialistă şi antiimperialistă;
• Viitorul teritoriilor ocupate poate fi hotărât doar de întreaga naţiune română, care este unicul subiect al dreptului internaţional şi purtătoare a dreptului inalienabil şi imprescriptibil de a-şi hotărî ea însăşi destinele, fără nici un amestec din afară;
• Participarea RSS Moldova, fie printr-un organ de stat sau prntr-o persoană juridică împuternicită de organele de stat la elaborarea sau semnarea unui tratat de uniune imperială ar constitui un act de trădare a intereselor şi aspiraţiilor naţiunii noastre la unitate şi independenţă; în cazul săvârşirii unui asemenea act de trădare, aflarea în continuare a deputaţilor în organul suprem al puterii de stat a RSS Moldova ar echivala cu complicitatea lor la această trădare; presiunile de orice natură, exercitate asupra unui organ de stat (sau persoane juridice împuternicite de organele de stat) în scopul de a impune acestora comiterea unui act de trădare împotriva propriei naţiuni, nu pot servi drept justificare a actului de trădare; orice abatere de la acest principiu va fi calificată drept acţiune de înlesnire a ocupaţiei şi de aservire a neamului nostru faţă de o putere străină. În acelaşi timp, este absolut necesar să fie accelerat procesul de semnare a tratatelor şi acordurilor bilaterale de colaborare în toate domeniile cu statele şi naţiunile ce şi-au proclamat suveranitatea şi independenţa;
• Prezenţa deputaţilor din partea Moldovei în Congresul de deputaţi şi în Sovietul Suprem al URSS, în condiţiile actuale, nu mai are nici o acoperire juridică şi nici o justificare morală;
• Lipsa de pregătire sau pregătirea insuficientă în domeniul politic, economic sau social, sau în cel al învăţământului nu poate constitui niciodată un pretext pentru a întârzia independenţa;
• Rămânând fidel aspiraţiilor sale spre unitate şi independenţă naţională, neamul nostru îşi exprimă încă o dată dorinţa de a convieţui în pace şi bună înţelegere cu concetăţenii de alte naţionalităţi, garantândule, în conformitate cu normele de drept internaţional şi cu legile ţării, toate drepturile pentru libera lor afirmare etnoculturală şi confesională;
• Reintegrarea bisericească a naţiunii române este un imperativ al zilelor noastre;
• Evoluţia poporului nostru pe calea democraţiei şi independenţei este de neconceput fără asigurarea tuturor drepturilor fundamentale ale omului universal recunoscute;
• Nici un stat, nici un partid sau formaţiune politică nu are dreptul să instige cetăţenii Moldovei să comită acte de trădare împotriva poporului lor; în acest sens este incompatibilă cu interesele şi aspiraţiile neamului nostru activitatea de mai departe pe teritoriile româneşti a structurilor de ocupaţie — PCUS, KGB ş.a. Marea Adunare Naţională cere interzicerea prin lege a activităţii acestor structuri străine şi naţionalizarea averii lor;
• Menţinerea numeroaselor monumente şi a altor însemne ce tind să impună cu orice preţ persistenţa în memoria popoarelor a autorilor şi apologeţilor ideologiei falimentare comuniste, culpabili de genocid şi etnocid — Marx, Enghels, Lenin ş.a., este incompatibilă cu evoluţia de mai departe a societăţii umane pe calea democraţiei şi progresului;
• Dreptul naţiunilor de a-şi hotărî ele însele soarta este nelimitat şi inalienabil. Poporul nostru şi-a reclamat acest drept declanşând mişcarea de eliberare naţională care nu poate fi stăvilită nici de conjunctura politică dezavantajoasă, nici de deciziile arbitrare ale conducereii URSS. Încercările acestei conduceri de a folosi armata în scopul înăbuşirii mişcării de eliberare naţională constituie o crimă împotriva naţiunii noastre şi totodată împotriva militarilor care sunt, fără voia lor, prizonieri ai politicii imperiale. Poporul nostru îşi va apăra prin toate mijloacele independenţa, inclusiv prin opunerea rezistenţei făţişe în conformitate cu normele de drept internaţional recunoscute asupra poparelor ce luptă pentru eliberare naţională, împotriva colonialismului şi a imperialismului;
• Procesul de restabilire a independenţei naţionale nu se poate desfăşura în condiţiile aflării armatei sovietice pe teritoriul nostru. Marea Adunare Naţională cere retragerea unităţilor militare ale Ministerului Apărării al URSS de pe teritoriul Moldovei. Până la soluţionarea definitivă a problemei e necesar să nu fie întreprinse nici un fel de acţiuni ce ar leza demnitatea şi drepturile umane ale militarilor şi ale membrilor familiilor lor. Acţiunile de acest fel nu sunt decât provocări ce ar pune în pericol atât viaţa militarilor şi a familiilor lor, precum şi securitatea poporului nostru. Totodată, Marea Adunare Naţională consideră că Guvernul Moldovei nu-şi poate asuma obligaţia de a satisface necesităţile materiale şi sociale ale cohortelor de militari sovietici, asupra cărora nu poate exercita nici un control. Marea Adunare Naţională cere sistarea activităţilor comisariatelor militare ale Ministerului Apărării al URSS pe teritoriul Republicii Moldova şi înlocuirea lor cu cercuri de recrutare a tinerilor noştri în Garda Naţională şi în Forţele de poliţie. Retragerea unităţilor armatei sovietice de pe teritoriul Republicii Moldova, sistarea sctivităţii comisariatelor militare ale Ministerului Apărării al URSS ar fi prima şi cea mai elocventă dovadă că actuala conducere a URSS respectă Declaraţia suveranităţii adoptată de Sovietul Suprem al RSS Moldova, conform cărea Moldova este o zonă demilitarizată.

În spiritul Declaraţiei O.N.U. cu privire la acordarea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale, Marea Adunare Naţională de la Chişinău proclamă necesitatea de a se pune capăt imediat şi necondiţionat colonialismului sovietic sub toate formele şi manifestările sale. Statul sovietic semnatar al acestei declaraţii trebuie să acorde neîntârziat independenţă popoarelor din coloniile sale.

În scopul păstrării stabilităţii şi păcii în această zonă a Europei, Marea Adunare Naţională de la Chişinău face apel către:

• Comitetul de decolonizare al O.N.U. să-şi exercite şi faţă de noi misiunea de a găsi mijloacele cele mai adecvate pentru a grăbi aplicarea susnumitei Declaraţii şi să ia măsuri concrete în acest sens în baza cărora Adunarea Generală a O.N.U. ar adopta o hotărâre în problema colonialismului sovietic şi în special în problema teritoriilor româneşti ocupate;
• Parlamentele şi guvernele statelor lumii, O.N.U. şi alte organisme internaţionale, să recunoască statutul de teritoriu ocupat pentru Basarabia şi nordul Bucovinei cu toate consecinţele juridice şi politice prevăzute de dreptul internaţional;
• Toate mişcările de eliberare naţională din U.R.S.S de a se constitui neamânat într-o Alianţă pentru eliberarea naţională a popoarelor captive din imperiul sovietic.

Numai înfăptuirea până la capăt, prin cuget şi conştiinţă curată a independenţei naţionale a neamului nostru, va crea condiţii pentru lichidarea completă a urmărilor ocupaţiei străine, pentru curmarea nedreptăţilor ce au fost săvârşite aici în decurs de veacuri. Numai astfel se va putea instaura pe aceste teritorii un climat favorabil de convieţuire în pace şi bună înţelegere a tuturor cetăţenilor fără deosebire de neam şi confesiune.

Această clipă grea şi măreaţă a venit prin însăşi voinţa de fier a istoriei, care e de neînlăturat. Ea cere să ne pătrundem de importanţa problemelor ce ni le-a pus în faţă şi luminaţi de propriile noastre conştiinţe să purcedem la realizarea lor în numele copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri.

Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet