Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Rezoluţia Congresului al III-lea al FPCD cu privire la actualul raport dintre puterea executivă şi cea legislativă din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
FPCD (astăzi PPCD) / 16 februarie 1992
Partidul Popular Creştin Democrat

După instituirea postului prezidenţial conform Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova din 2 septembrie 1990, din partea Preşedintelui republicii au fost făcute mai multe încercări de a scoate Guvernul de sub controlul Parlamentului:

În ultimele luni, Preşedintele republicii a cerut în repetate rânduri trecerea unor instituţii de stat (Radioteleviziunea, Banca Naţională, departamentele control de stat, ecologie şi protecţie a mediului înconjurător, privatizare) din subordinea Parlamentului în cea a Guvernului, iar în Parlament s-a încercat o schimbare în raportul de forţe prin intenţia de a reforma Prezidiul. În acest scop a fost creată o comisie specială.

Grupul parlamentar FPM a refuzat să-şi delegheze reprezentanţii în această comisie.

Congresul FPCD califică această reformă, aşa cum este ea concepută (anularea Hotărârii privind crearea comisiilor parlamentare cu demiterea automată a preşedinţilor şi crearea unui număr redus de comisii cu alegerea altor preşedinţi) drept o încercare de a scoate Executivul de sub controlul Parlamentului în perioada privatizării şi a realizării reformei agrare, de a-i lipsi de mandate pe deputaţii care militează pentru reîntregirea Ţării şi de a consolida puterea personală a Preşedintelui republicii prin crearea unui clan economic autohton, loial acestuia.

În cazul în care va fi realizată aceasta reformă, FPCD îşi rezervă dreptul de a-şi retrage deputaţii săi din Parlament şi de a recurge la metode adecvate de luptă politică, în funcţie de circumstanţe.

Congresul al III-lea al PPCD

Congresul al III-lea al Frontului Popular Creştin Democrat Rezoluţia Congresului al III-lea al FPCD cu privire la situaţia social-economică din Republica Moldova