Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Declaraţie cu privire la extinderea Alianţei Nord-Atlantice

|versiune pentru tipar||
PPCD / 1 decembrie 2002
Partidul Popular Creştin DemocratNoi, cetăţeni ai Republicii Moldova, convocaţi astăzi, 1 Decembrie 2002, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, de Grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat,

Salutăm decizia Summit-ului NATO de la Praga de a invita România, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia, Slovenia şi Slovacia să adere la Alianţa Nord-Atlantică;

Adresăm popoarelor acestor ţări felicitările noastre cu ocazia evenimentului istoric de la Praga, cu implicaţii profunde şi benefice în destinele lor;

Calificăm extinderea NATO spre Est drept un proces firesc, capabil să ofere garanţii reale de securitate şi să contribuie în mod esenţial la refacerea unităţii politice, economice şi spirituale a continentului european;

Reiterăm apelul nostru către conducerea Federaţiei Ruse să-şi retragă necondiţionat şi complet efectivul şi arsenalul militar de pe teritoriul ţării noastre, contribuind astfel la stingerea unui focar de instabilitate în această zonă a Europei;

Reafirmăm voinţa noastră ca Republica Moldova să devină membru al NATO şi al Uniunii Europene;

Chemăm toţi factorii politici şi toţi cetăţenii Republicii Moldova să contribuie prin eforturi personale şi acţiuni concrete la realizarea acestui deziderat naţional.

www.inima.dnt.md
Rezoluţie cu privire la corupţia din Republica Moldova Apel la solidaritate al Partidului Popular Creştin Democrat