Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Declaratia mitingului de protest al PPCD “Cu privire la incercarile de mentinere a starii de ocupatie”

|versiune pentru tipar||
PPCD / 28 septembrie 2003
Partidul Popular Creştin DemocratNoi, participantii la mitingul organizat de PPCD in Piata Marii Adunari Nationale, protestam impotriva politicii expansioniste a Federatiei Ruse, care se face vinovata de exercitarea unor presiuni neintrerupte de ordin politic, militar, economic si energetic, educational, cultural, mediatic si bisericesc, impotriva Republicii Moldova. Aceste mecanisme de presiune au fost declansate inca in momentul dezagregarii URSS in scopul declarat de a mentine dominatia Rusiei asupra popoarelor captive din fostul imperiu.

Din momentul proclamarii independentei si pana in prezent Republica Moldova a suportat un razboi continuu declansat de Rusia contra suveranitatii tarii. Provocarea separatismului teritorial si instalarea unui regim-marioneta la Tiraspol a constituit cea mai grea lovitura data independentei statului nostru. Aspiratiile europene au fost mereu reduse la zero din cauza regimului separatist condus de cetateanul Rusiei Igor Smirnov. Declansarea conflictului militar si interventia armata directa a Rusiei din 1992 i-au permis Moscovei sa-si mentina controlul asupra Teritoriilor Ocupate din Transnistria. Enclava separatista a devenit cea mai importanta parghie, prin intermediul careia Republica Moldova este redusa la statutul de anexa geopolitica, unde ar urma sa se opreasca granitele extinse ale UE si NATO.

Armata rusa de ocupatie continua sa stationeze in mod ilegal pe teritoriul tarii, Rusia sfidand angajamentele sale internationale, asumate in cadrul reuniunilor OSCE de la Istanbul, in 1999, si la Porto, in 2002, de a-si evacua intregul arsenal militar si de a-si retrage complet si neconditionat fortele armate pana la sfarsitul anului 2003.

Politica de colonizare a Teritoriilor Ocupate cu militari care parasesc armata regulata rusa pentru a se inregimenta in fortele armate separatiste, ca si cu cetateni ai Federatiei Ruse ostili intereselor nationale ale Republicii Moldova, a devenit un element de baza al politicii expansioniste a Moscovei. Populatia romaneasca din Transnistria este supusa unui adevarat apartheid, alfabetul latin este interzis, Istoria Romanilor, limba si literatura romana sunt eliminate din invatamant. Cetatenii Republicii Moldova Tudor Petrov-Popa, Alexandru Lescu si Andrei Ivantoc sunt intemnitati in inchisorile de la Tiraspol fara nici o vina timp de unsprezece ani.

Manipularea unei parti considerabile a clasei politice si a presei prin intermediul serviciilor secrete a permis exercitarea unei influente deseori decisive asupra alegerilor si a factorilor de decizie de prim rang din Republica Moldova. Partidul Comunist, adus la guvernare in 2001, reprezinta o structura politica profund antinationala, un instrument docil de promovare a politicii imperiale rusesti. Modul dictatorial de exercitare a puterii, practicat de comunisti, este un mijloc de mentinere a dominatiei straine.

Dupa instalarea comunistilor la putere, agresiunea impotriva statului de drept, impotriva institutiilor fundamentale ale natiunii, s-a dezlantuit cu o forta fara precedent. Incercarile de a elimina din invatamant cursul de Istorie a Romanilor, de a impune in continuare limba si literatura rusa ca obiecte de studii obligatorii in scolile neruse sunt reluate cu o inversunare nemaiintalnita, in pofida recomandarilor rezolutiilor APCE din 24 aprilie si 26 septembrie 2002, care au instituit un moratoriu asupra predarii istoriei si asupra statutului limbii ruse in societate. Dand curs obiectivelor stabilite de Moscova, comunistii cauta sa impuna limba rusa ca “a doua limba de stat”.

Dominat de spiritul revansard bolsevic, regimul Voronin urmareste si eliminarea obiectelor de studii limba si literatura romana si inlocuirea lor cu “limba si literatura moldoveneasca”. Proiectul de lege intitulat “Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”, semnat de liderul comunist Vladimir Voronin, reia dogma ideologica de inspiratie cominternista a “moldovenismului”, lansata in perioada interbelica de propaganda sovietica in RASS Moldoveneasca. “Moldovenismul” vulgar si primitiv este impus ca ideologie de stat si utilizat ca procedeu propagandistic in razboiul impotriva culturii si spiritualitatii romanesti. Aparitia pretinsului dictionar moldo-roman este o insulta adusa culturii romane si demnitatii noastre nationale.

Reluarea tezei cominterniste despre pretinsul caracter polietnic al statului si incercarea de a reduce majoritatea considerabila a populatiei Republicii Moldova, majoritate constituita in mod evident din romani, la statutul unei minoritati nationale reprezinta inca un element al aceleiasi agresiuni. Utilizand cliseele propagandei sovietice, comunistii poarta un adevarat “razboi rece” impotriva Romaniei, pe care o prezinta drept “dusman extern”, rolul de “dusman intern” fiindu-i rezervat Opozitiei. Atacurile impotriva simbolurilor nationale, care definesc identitatea statului nostru, Tricolorul si Stema, fac parte din acelasi plan expansionist.

Demagogia despre caracterul plurietnic si multicultural al populatiei tarii ascunde intentia prost camuflata de a asimila prin rusificare atat majoritatea romaneasca, cat si minoritatile nationale. In timp ce minoritatea rusa este una privilegiata, celelalte minoritati sunt discriminate. Reprezentand fosta natiune dominanta din imperiul sovietic, minoritatii ruse ii este acordat un statut ce depaseste cu mult practica europeana in materie. Normalitatea in relatiile interetnice presupune nu tratamente preferentiale, ci drepturi egale pentru toate minoritatile nationale.

Prigoana impotriva Mitropoliei Basarabiei, chiar si dupa admiterea ei in legalitate sub presiunea Opozitiei si a Consiliului Europei, reprezinta inca o tinta pe care o urmaresc fortele imperiale. Persecutiile impotriva Mitropoliei Basarabiei vadesc ura fortelor de ocupatie fata de o institutie fundamentala a neamului, care conserveaza traditia si spiritualitatea milenara a romanilor din Republica Moldova. Incercarea de a anihila Mitropolia Basarabiei, ca si sustinerea fatisa a Mitropoliei Moldovei, subordonata Bisericii Ortodoxe Ruse, care este tratata ca o “biserica de stat” si se prezinta ca un aliat al Partidului Comunist, a devenit o practica curenta.

Planurile de lichidare a Armatei Nationale ca atribut de baza al unui stat independent constituie o permanenta in actiunile subversive ale fortelor de ocupatie.

Ofensiva mediatica prin intermediul unei multitudini de posturi de radio si de televiziune rusesti este parte a aceluiasi scenariu de pastrare a dominatiei straine.

Santajul energetic, prin intermediul Gazprom-ului, este folosit in permanenta pentru a bloca orientarea proeuropeana a tarii.

Insa cea mai cumplita lovitura impotriva independentei Republicii Moldova, pe care o pregateste Moscova, este asa-numita federalizare prin suprimarea actualului regim constitutional. Constitutia tarii stabileste clar, prin articolul 1, ca Republica Moldova este un stat suveran si independent, unitar si indivizibil. Nici o putere straina sau autoritate internationala nu are dreptul moral si juridic sa ignoreze Constitutia Republicii Moldova. Caracterul unitar al tarii este consfintit de organul reprezentativ suprem al poporului si unica autoritate legislativa a statului, Parlamentul. Articolul 142 al Constitutiei prevede in mod univoc limitele reviziurii Legii fundamentale. Articolul 2(1) al Constitutiei stabileste ca Suveranitatea nationala apartine poporului, care o exercita in mod direct si prin organele sale reprezentative, in formele stabilite de Constitutie. Orice incercare, fie a sefului statului, fie a unor reprezentanti ai statelor straine, de a se situa deasupra procedurilor stabilite de Constitutie, reprezinta o tentativa directa de uzurpare a puterii de stat in Republica Moldova si risca sa arunce societatea pe calea nihilismului juridic.

Principiul suprematiei legii si cel al statului de drept, respectul pentru procedurile democratice si optiunile liber exprimate ale cetatenilor stau la baza democratiilor moderne. Ele trebuie sa ramana in vigoare si in Republica Moldova. Nesocotirea Constitutiei reprezinta o ofensa grava adusa demnitatii nationale a poporului nostru si il lipseste de dreptul la suveranitate si la autoguvernare.

Rezolvarea echitabila a diferendului moldo-rus din Transnistria si restabilirea unitatii teritoriale a tarii pot avea loc doar dupa realizarea celor trei preconditii, formulate de reprezentantii societatii civile: demilitarizare, decriminalizare, democratizare.

Insistenta suspecta cu care se incearca promovarea asa-numitei federalizari prin ignorarea Constitutiei in vigoare, graba de a elabora o noua constitutie, sfidand vointa poporului si neinlaturand starea de ocupatie, in care se afla tara, pot conduce la destabilizari de proportii cu consecinte imprevizibile.

Caracterul unitar al statului nostru poate fi supus revizuirii doar potrivit procedurii stabilite prin articolul 142 al Constitutiei, adica dupa o eventuala organizare a unui referendum national, cu votul majoritatii cetatenilor inscrisi in listele electorale.

Participantii la mitingul de protest al PPCD fac apel la toate fortele nationale si democratice sa se solidarizeze in lupta contra imperialismului rus, care incearca sa distruga cuceririle noastre democratice si sa reduca tara noastra la rolul de apendice geopolitic al Rusiei.

Ne adresam catre partenerii nostri occidentali din Partidul Popular European si Internationala Democrat Crestina, catre toate fortele democratice din lume, catre Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii, sa vina in sprijinul tarii noastre, ajutand-o sa-si apere interesele ei nationale in fata pretentiilor imperiale ale Moscovei si sa se integreze in UE si NATO.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

/Flux, an. VII, nr. 106 (1094), 30 septembrie 2003/
Rezolutia mitingului de protest al PPCD despre situatia institutiilor democratice si a drepturilor omului in R. Moldova Declaratia mitingului de protest al PPCD “Cu privire la criza economica din Republica Moldova”