Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPEM

Iurie Leancă: Dacă am reuşit să scoatem vizele într-un timp record, înseamnă că putem face şi alte lucruri importante pentru Moldova

|versiune pentru tipar||
PPEM / 28 aprilie 2015
Partidul Popular European din Moldova

La un an de la ridicarea vizelor europene pentru moldoveni, Partidul Popular European din Moldova constată că ţara noastră nu mai are o perspectivă clară europeană. “Acum un an, când au fost scoase vizele UE pentru moldoveni, ţara noastră a făcut un pas important care ne-a deschis uşile în Europa. Atunci, ţara avea o viziune clară — reformarea R.Moldova pentru a face perspectiva europeană o realitate”, susţin reprezentanţii Partidului Popular European din Moldova.

“A fost un pas spre construirea unei Moldove moderne, cu un sistem onest de administraţie publică. A fost un pas spre întărirea încrederii oamenilor în instituţii de stat, în capacitatea lor de a asigura rezultate concrete pentru cetăţeni”, mai afirmă PPEM. În acest sens, este menţionată iniţiativa de a aduce în ţară o Misiune a Uniunii Europene în domeniul justiţiei şi anticorupţiei EUJUST, de a da startul modernizării ţării prin realizarea Acordului de Asociere cu UE, de a oferi oamenilor locuri de muncă şi o şansă pentru un viitor mai bun acasă.

PPEM constată cu regret că autorităţile R.Moldova nu mai au această viziune şi nu mai oferă o perspectivă clară pentru o Moldovă modernă şi europeană. “Cu regret, încrederea cetăţenilor în autorităţile noastre şi viziunea lor pentru Moldova este la cel mai scăzut nivel de la independenţa ţării încoace. Moldova este ca o navă fără capitan — pluteşte în derivă. Autoritatea este o armată de funcţionari corupţi, s-a instituit controlul oligarhic total. Totul este subordonat unui singur scop — protejarea averilor dobândite ilegal”, constată membrii PPEM. În context, se afirmă că scopul principal al PPEM este să readucă o perspectivă clară pentru oameni.

Decizia UE privind ridicarea vizelor europene pentru moldoveni a intrat în vigoare la 28 aprilie 2014. Atunci, Iurie Leancă, în funcţia sa de Prim-ministru, însoţea un grup de tineri, de ziarişti şi persoane care aveau rude în străinătate, într-o călătorie la Atena, pentru a marca astfel prima zi de abolire a regimului de vize cu Uniunea Europeană.

“Le mulţumesc partenerilor noştri de la Bruxelles pentru sprijinul pe care ni l-au acordat şi pentru încrederea pe care au avut-o în noi şi îi asigur că eu şi echipa PPEM vom face ca derapajul în care se află acum Moldova să fie unul de scurtă durată, iar cei care se fac vinovaţi de blocarea drumului nostru spre Europa să răspundă în faţa cetăţenilor”, spune Iurie Leancă în mesajul său cu ocazia împlinirii unui an de la acest eveniment. Astăzi, el a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, aflat în vizită la Chişinău. Iurie Leancă a vorbit cu oficialul de la Bruxelles despre situaţia politică din ţară, despre proiectul său politic şi despre importanţa continuării cursului european al Moldovei. Liderul PPEM şi-a exprimat speranţa că în termenul cel mai scurt se va reveni în mod real pe calea europeană.

Republica Moldova este prima ţară a Parteneriatului Estic care a reuşit să scoată vizele europene.

Sursa: ppe.md

Consilieri raionali şi lideri ai PLDM din Floreşti au ieşit din partid şi se alătură lui Iurie Leancă Iurie Leancă şi echipa PPEM se află în vizită la Bruxelles