Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Valeriu Cosarciuc: Ţăranii noştri, au fost şi rămîn ostaticii politicienilor

|versiune pentru tipar||
PPRM / 28 martie 2013
Partidul Popular din Republica Moldova

Fiind întrebat în cadrul unei emisiuni televizate, de ce astăzi aproape că nu se vorbeşte despre agricultură, despre brazdă, despre ţăran, despre sat, nu se vorbeşte despre, semănat, motorină, suport ţăranilor, subvenţii, pieţe de desfacere, Valeriu Cosarciuc a menţionat că, spre regret, dintotdeauna, agricultura, ţăranii noştri, au fost şi rămîn ostaticii politicienilor. Atunci cînd nişte politicieni nu pot să propună nişte politici bune pentru cei ce trăiesc în Republica Moldova, încep să inventeze ba demiteri de guvern, ba demiterea unui demnitar de stat, şi astfel prin aceste acţiuni îşi acoperă incapacitatea de a promova politici bune în domeniul agriculturii, pentru dezvoltare rurală, nu crează un climat de afaceri normal ca oamenii să poată şi să dorescă să investească şi să-şi creeze afaceri. Iată de unde aceste circuri permanente cînd politicienii ies la rampă, cînd se învinuiesc unii pe alţii şi nu mai au cînd să vorbească despre ţărănime, despre problemele lor. Dar ele sînt foarte multe: şi accesul la finanţe, şi accesul la seminţe şi la motorină, la toate cele necesare pentru ca să înceapă un an agricol. Chiar şi anul acesta cei care sînt la guvernare nu prea discută despre problemele reale ale satului nostru, despre probleme reale ale producătorului agricol şi astfel oamenii neavînd încredere în ceea ce pot face în ţară, neavînd susţinerea respectivă din partea celor care ar trebui să creeze aceste condiţii pentru dezvoltarea afacerilor, dezvoltarea satului, îşi iau lumea în cap şi pleacă peste hotare ca să-şi caute o bucată de pîine pentru familia lor.

Una din problemele majore cu care se confruntă agricultorii este subvenţionarea. Federaţia Fermierilor din RM a propus şi pe parcursul anului trecut, atunci cînd s-a discutat Regulamentul privind subvenţionarea în agricultură, ca să se dea posibilitatea ca gospodăriile ţărăneşti, producătorii agricoli mici să aibă acces la finanţare, fiindcă ei sînt cei mai săraci, ei nu au putere financiară şi ar trebui susţinuţi cel mai mult. A fost pomovată ideea ca cei care se finanţează de la Asociaţiile de Economii şi Împrumut, să aibă şi ei acces la finanţare pentru a-şi acoperi dobînzile. S-a propus ca să se limiteze compensaţiile pentru un agent economic de la 1 milion la 400 mii lei, pentru ca mai mulţi agricultori să aibă acces la acest fond de subvenţionare, ca cei care vor face investiţii împreună, ca grup de producători, ca cooperativă de întreprinzători să obţină în jur de 60% din valoarea investiţiei ca şi compensare. Noi am propus ca producătorii agricoli odată ce au prezentat documentele la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, să obţină 100% din suma care este acceptată şi calculată de către această agenţie şi să nu începem acceaşi variantă care a fost anul trecut că 75% plătim acum, 25% pe urmă şi pînă la urmă nu s-au mai obţinut aceste 25% . Unii care au depus documentele în ultimul moment au obţinut numai 53% ceea ce înseamnă că Regulamentul nu răspunde la acele necesităţi pe care le au mai ales producătorii mici şi gospodăriile ţărăneşti. S-a propus de asemenea ca să fie trecută prin Parlament o lege specială cu privire la subvenţionare, ca în aceată lege să fie scris clar că pentru ţărani din acest fond se alocă nu mai puţin de 1–2% din PIB, că prin lege se stabileşte că gospodăriile ţărăneşti, producătorii agricoli mici au acces la nu mai puţin de 50% din valoarea fondului de subvenţionare şi astfel noi am putea, prin aceste reglementări foarte stricte, să stabilim o ordine aşa cum este şi în ţările UE, unde este scris foarte clar cît vor obţine producătorii agricoli din bugetul UE.

Pe parcursul anului 2012 noi am propus ca, dacă chiar s-a introdus 20% cota TVA în agricultură, ţăranii să plătească 8%, iar 12% să rămînă în contul lor pentru dezvoltarea afacerii. Parlamentul şi Guvernul n-au ascultat, s-a votat modificări la codul fiscal, s-a promovat politica fiscală pentru anul 2013 care cere ca producătorii agricoli, gospodăriile ţărăneşti să plătească în buget 20% şi pe urmă să aştepte peste o lună că cineva le va întoarce banii înapoi. Noi am avut această experienţă pînă în 2009 cînd se plătea TVA în bugetul de stat şi pe urmă gospodariile ţărăneşti, producătorii agricoli aşteptau un an poate şi mai mult pentru a-şi întoarce banii.

Numai după ce a fost votată moţiunea de cenzură, Guvernul, în al 12-lea ceas, a acceptat avizul pentru acest proiect de lege care prevedea că gospodăriile ţărăneşti, producătorii agricoli vor plăti în buget 8% TVA, iar 12% TVA vor rămîne în conturile lor pentru dezvoltarea afacerilor în agricultură (exact textul propus de Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova cu un an în urmă), l-a transmis în Parlament şi Parlamentul foarte rapid l-a examinat.

Aici este un subtext politic, pentru că dacă vor avea loc alegeri Parlamentare anticipate, să aibă cu ce merge înaintea oamenilor. Dar oricum, pînă la urmă este bine că s-a ajuns la această iniţiaitvă.

În acelaşi context, Valeriu Cosarciuc a menţiont că atunci cînd vorbim despre Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu UE, este important să vedem standardele UE în domeniul economic, social şi aceasta trebuie să ne motiveze pentru a duce la capăt negocierile cu UE şi a obţine semnarea acestor documente.

În RM este important să promovezi nişte politici pentru cei care merită să trăiască mai bine în ţară. Iar cei care merită sînt ţăranii. Desigur că prezenţa unui drapel politic bun, cu o echipă bună este un plus pentru promovarea unor politici bune pentru producătorii agricoil, pentru gospodăriile ţărăneşti, pentru ţăranii noştri.

Agricultura noastră are viitor, ea trebuie să devină motor al relansării econoimei naţionale. Cei care trăiesc la sate merită mult mai mult decît au în prezent, fiindcă atunci cînd mergem şi le cerem votul, imediat îi găsim pe ţărani, dar trebuie să-i găsim şi atunci cînd ţăranii au nevoie de ajutor şi de nişte politici care să nu-i trimită din ţară, dar să-i ţină aici, acasă.

Sursa: www.pprm.md

Astăzi am procedat într-un mod diplomatic — Contramandarea acţiunii de protest OT PPRM OT PPRM a dat cărţile pe faţă. Află cine este JOKERUL