Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Declaraţii şi comunicate de presă ale PPRM la tema “Domeniul socio-cultural”

Mesajul de Anul Nou al preşedintelui PPRM, Alexandru Oleinic
19 decembrie 2017
Am ajuns împreună la hotarul dintre ani, cînd ne putem reciti faptele şi cînd ne scriem, pe foaia albă a timpului, dorinţele. Am trăit un an în care am fost călăuziţi de aceleaşi gînduri bune şi de aceleaşi speranţe[]
Alexandru Oleinic: Cu ocazia sărbătorilor naţionale…
27 august 2017
Sărbătorile naţionale pe care le marcăm în aceste zile, ne îndreaptă privirile spre drapeul ţării, spre locuri de glorie şi pagini de istorie. Cu acelaşi prilej însă ne citim prezentul şi viitorul[]
Alexandru Oleinic: Corupţia şi sărăcia — “CANCERUL” Republicii Moldova
8 septembrie 2015
Manifestaţia de duminica trecuta numită “Marea Adunare Naţională”, care a adunat zeci de mii de cetăţeni, veniţi nu la îndemnul partidelor politice, dar hotărîţi de a nu mai tolera dezmăţul guvernanţilor[]
PPRM aduce un omagiu Drapelului de Stat
27 aprilie 2015
PPRM felicită cetăţenii Republicii Moldova cu ocazia zilei Drapelului de Stat şi exprimă sincere mulţumiri tuturor celor care au luptat sub drapelul ţării noastre apărînd integritatea şi independenţa statului nostru[]
Scumpele noastre doamne şi domnişoare
7 martie 2015
A venit primăvara şi odată cu ea aducem sincerele şi caldele noastre felicitări cu ocazia acestei frumoase sărbători — Ziua mamelor, fiicelor, surorilor noastre[]
Alexandru Oleinic: Speculaţiile cotaţiilor valutare — batjocură a guvernării faţă de cetăţenii care le-au acordat un vot de încredere
26 februarie 2015
Situaţia de pe piaţa valutară, atestată de la începutul anului 2015, devine tot mai alarmantă în contextul indiferenţei şi lipsei de reacţii din partea autorităţilor responsabile de domeniul financiar-bancar[]
PPRM despre anul politic 2015 — oportunităţi şi pericole | 
28 ianuarie 2015
Alexandru Oleinic, preşedintele Partidului Popular din Republica Moldova a exprimat poziţia formaţiunii pe marginea mai multor chestiuni de importanţă majoră, care decurg din actualitatea politică şi care pot marca dur viaţa oamenilor şi viitorul Republicii Moldova[]
Sărbători fericite!
24 decembrie 2014
Partidul Popular Vă adresează calde felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă. La cumpăna dintre ani Vă urăm din toată inima săbători fericite, credinţă, speranţă, bucurii şi bunăstare în casele Dumneavoastră[]
Flori şi recunoştinţă
8 decembrie 2014
Echipa Partidul Popular din Republica Moldova exprimă sincere felicitări domnului Alexandru OLEINIC, Preşedintele formaţiunii, cu prilejul aniversării pe care o marchează astăzi, 8 decembrie[]
Constantin Tănase a plecat dintre noi
30 octombrie 2014
A PLECAT DINTRE NOI Constantin Tănase. E Numele pe care se mai ţin încă infinite coloane de cuvinte[]
Pentru Partidul Popular Ziua oamenilor în etate este una pe deplin semnificativă, plină de emoţie şi de recunoştinţă
1 octombrie 2014
Pentru Partidul Popular Ziua oamenilor în etate este una pe deplin semnificativă, plină de emoţie şi de recunoştinţă. Este ziua celor care se identifică cu înţelepciunea, cu bunătatea şi cu speranţa[]
Tinerii PPRM au cerut din nou guvernanţilor, să întoarcă Banca de Economii, poporului | 
15 septembrie 2014
Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova a desfăşurat în faţa Băncii de Economii, un flash mob cu genericul Moldova nu se vinde!, prin care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de acţiunile îndreptate spre Banca de Economii a Republicii Moldova[]
PPRM susţine producătorii autohtoni
12 septembrie 2014
Echipa Partidului Popular din Republica Moldova a participat în cadrul campaniei iniţiate de portalul de ştiri Agora, Fruit Challenge Moldova, susţinînd astfel producătorii autohtoni[]
Alexandru Oleinic la 1 septembrie în localitatea Sofia, Hînceşti
1 septembrie 2014
Alexandru Oleinic, preşedintele Partidului Popular din Republica Moldova a participat astăzi la festivitatea dedicată primei zile de şcoală, în satul Sofia, raionul Hînceşti, venind cu sincere felicitări adresate elevilor, dar şi profesorilor din gimnaziu[]
Cu ocazia sărbătorilor naţionale…
26 august 2014
Republica Moldova îşi arborează drapelele pentru a cinsti sărbătorile naţionale — Ziua Independenţei şi Ziua Limbii Materne[]
PPRM a finalizat proiectul De la gospodari pentru gospodari din satul Tomai, Leova
28 iulie 2014
PPRM a finalizat încă un proiect De la Gopodari pentru gospodari. De această dată este vorba despre localitatea Tomai din raionul Leova, unde s-a reconstruit fîntîna din centrul satului[]
Încă două localităţi din ţară au beneficiat de proiectul De la gospodari pentru gospodari, lansat de PPRM
23 iulie 2014
Din momentul lansării proiectului De la gospodari pentru gospodari, de către Partidul Popular din Republica Moldova, tot mai multe Organizaţii Primare depun cereri de finanţare, dorind să realizeze ceva în localitate[]
Echipa PPRM în vizită de lucru la Hînceşti
21 iulie 2014
În urma vizitelor întreprinse de echipa Partidului Popular din Republica Moldova în mai multe sate din ţară, cetăţenii din cîteva localităţi ale raionului Hînceşti, au solicitat întîlniri cu conducerea formaţiunii[]
Alexandru Oleinic: Statul este obligat să ofere tinerilor posibilitatea de a obţine studii şi un loc de muncă în ţara noastră
14 iulie 2014
Odată cu obţinerea regimului de a călători fără vize în ţările UE, PPRM a sensibilizat opinia publică şi actuala guvernare despre necesitatea adoptării unor măsuri urgente şi atractive pentru generaţia tînără a ţării noastre[]
Peste 200 de agricultori din toată ţara au fost ajutaţi de PPRM
14 iulie 2014
În urma constituirii Organizaţiei de Fermieri a Partidului Popular din Republica Moldova, echipa PPRM a purces la realizarea sarcinilor pe care şi le-au asumat, toate acestea constituind o nouă abordare a sectorului agrar[]
Echipa PPRM la întîlniri cu cetăţenii Republicii Moldova
7 iulie 2014
Mai mulţi membri ai echipei PPRM împreună cu Alexandru Oleinic, Preşedintele formaţiunii şi Valeriu Cosarciuc, Prim-Vicepreşedintele, s-au întîlnit cu cetăţeni din mai multe localităţi a raioanelor Donduşeni şi Călăraşi[]
Partidul Popular din Republica Moldova salută iniţiativa societăţii civile de lansare a Platformei “Pentru Europa”
1 iulie 2014
Partidul Popular din Republica Moldova salută iniţiativa societăţii civile de lansare a Platformei “Pentru Europa” şi îşi reconfirmă angajamentul de susţinere a procesului de modernizare europeană a Republicii Moldova []
Membrii echipei PPRM la întîlniri de lucru în satele Republicii Moldova
1 iulie 2014
Duminică, 29 iunie curent, Liderul PPRM, Alexandru Oleinic, Prim-Vicepreşedintele Valeriu Cosarciuc şi membrii Biroului Permanent ai formaţiunii, s-au deplasat în vizite de lucru în raioanele Edineţ şi Ialoveni[]
Alexandru Oleinic: Semnarea Acordului de Asociere RM-UE a dat startul modernizării europene a Republicii Moldova
27 iunie 2014
Partidul Popular din Republica Moldova salută semnarea Acordului de Asociere RM-UE — acord, care a dat startul procesului de transformare a ţării noastre într-un stat european[]
Conducerea PPRM la sfat cu poporul
24 iunie 2014
În zilele de sîmbătă şi duminica, 21 şi 22 iunie curent, Liderul PPRM, Alexandru Oleinic şi Prim-Vicepreşedintele Valeriu Cosarciuc au avut întîlniri cu locuitorii[]
Încă un agricultor a fost ajutat de Partidul Popular din Republica Moldova
20 iunie 2014
În urma constituirii Organizaţiei de Fermieri a Partidului Popular din Republica Moldova, fomaţiunea a iniţiat un şir de proiecte în agricultură, pentru a materializa unele soluţii clare şi a acorda ajutor ţăranilor atunci cînd aceştia au nevoie de el[]
Declaraţia Partidului Popular din Republica Moldova
19 iunie 2014
Zilele acestea, locuitorii oraşului Chişinău, au avut parte de o nouă surpriză din partea autorităţilor — majorarea de două ori a impozitului pe imobil[]
Alexandru Oleinic: mesaj de felicitare cu ocazia Zilei lucrătorului medical
15 iunie 2014
Astăzi, de Ziua lucrătorului medical şi a farmacistului, Partidul Popular aduce cele mai calde felicitări şi urări de bine celor care veghează asupra sănătăţii noastre[]
Alexandru Oleinic: Pentru atragerea remitenţelor în economia Republicii Moldova, statul trebuie să garanteze depozitele bancare
5 iunie 2014
Informaţia lansată recent în presa electronică potrivit căreia “Migranţii au trimis acasă aproape JUMĂTATE DE MILIARD de dolari SUA, în primele patru luni ale anului 2014” m-a provocat să revin la acest subiect[]
De la gospodarii PPRM pentru gospodarii din Ungheni
2 iunie 2014
Încă un proiect De la gospodari pentru gospodari a fost implementat în raionul Ungheni. De această dată, donaţiile membrilor Partidului Popular au fost îndreptate în satul Pîrliţa, unde s-a construit o staţie de autobuse[]
Echipa PPRM a sărbătorit ultimul sunet împreună cu copiii de la internatul din Bulboaca
2 iunie 2014
Fiind deja o tradiţie frumoasă, echipa Partidului Popular din Republica Moldova a sărbătorit ultimul sunet împreună cu copiii din Şcoala Internat Bulboaca raionul Anenii Noi[]
Un dar din partea PPRM a readus zîmbetul pe faţa unui copil
2 iunie 2014
Proiectul inţiat de Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, Un dar naşte un zîmbet, a ajuns la Ohei[]
Alexandru Oleinic: După politizarea funcţiilor şi instituţiilor statale partidele, din parlamentul Republicii Moldova au purces la politizarea sărbătorilor naţionale
12 mai 2014
Situaţia social politică din Republica Moldova, în contextul ultimelor evenimente şi acţiuni, vorbeşte despre lansarea campaniei electorale de către partidele aflate în Parlamentul Republicii Moldova[]
Echipa PPRM a depus flori pentru Pace
12 mai 2014
Echipa Partidului Popular din Republica Moldova a depus flori la plăcile comemorative şi monumentele “Focul veşnic”, “Stela Eroilor Moldoveni” şi “Maica îndurerată” în semn de înaltă recunoştinţă în faţa celor care au apărat pacea lumii şi pacea ţării noastre[]
Alexandru Oleinic: mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Libertăţii Presei
3 mai 2014
Partidul Popular din Republica Moldova îşi exprimă înaltul sentiment de recunoştinţă faţă de cei care aduc informaţia în casele noastre[]
Declaraţia Organizaţiei de Tineret a PPRM
23 aprilie 2014
Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova salută decizia structurilor europene de abolire a regimului de vize cu Uniunea Europeană din 28 aprilie curent şi posibilităţile care ni le oferă dreptul la libera circulaţie[]
Alexandru Oleinic: mesaj de felicitare cu ocazia Sfintelor sărbători de Paşte
18 aprilie 2014
Cu prilejul Sfintelor sărbători de Paşte, Vă adresez cele mai cordiale urări de sănătate, pace, bunăstare şi împlinire[]
PPRM: o nouă abordare a sectorului agrar al ţării
17 aprilie 2014
După Conferinţa de Constituire a Organizaţiei de Fermieri a Partidului Popular din Republica Moldova, la Chişinău a avut loc o primă întîlnire de lucru, la care au participat reprezentanţi ai tuturor structurilor teritoriale[]
Încă un proiect social implementat de PPRM
17 aprilie 2014
În ajunul sărbătorilor de Paşti, Partidul Popular din Republica Moldova a finalizat construcţia unei Răstigniri în satul Leca din raionul Cantemir[]
Alexandru OLEINIC, liderul PPRM: O guvernare care nu respectă cetăţenii ţării nu are loc în istorie
11 aprilie 2014
Cetăţenii Republicii Moldova, care au votat pentru partidele din alianţa de guvernare, sînt dezamăgiţi şi disperaţi. Iar cei care nu-şi respectă promisiunile şi cetăţenii, nu au nici un drept moral să se afle la guvernare, pentru că[]
La Floreşti s-au produs încălcări de ordin financiar în realizarea proiectului de asigurare cu apă potabilă a populaţiei
2 aprilie 2014
Deşi factorii de decizie din orăşelul Floreşti s-au grăbit să raporteze triumfalist despre finalizarea proeictului de aprovizionare cu apă a populaţiei, în realitate este vorba despre punerea în aplicare a unor scheme de estorcare de la consumatori a unor sume de bani[]
PPRM salută decizia Consiliului Uniunii Europene pentru cetăţenii Republicii Moldova
14 martie 2014
Partidul Popular din Republica Moldova salută decizia Consiliului Uniunii Europene de anulare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată în spaţiul Schengen, pentru cetăţenii ţării noastre[]
Tinerii PPRM au cerut deputaţilor apartamente mai ieftine pentru popor
13 martie 2014
Tinerii Partidului Popular au organizat în faţa Parlamentului Republicii Moldova un flash-mob prin care au cerut apartamente ieftine pentru popor şi nu pentru milionari[]
Declaraţia PPRM: Impactul scumpirii motorinei asupra agriculturii Republicii Moldova | 
10 martie 2014
Partidul Popular din Republica Moldova califică recenta majorare a preţurilor la carburanţi, în special la motorină, în pragul campaniei lucrărilor agricole de primăvară drept dovadă a indiferenţei guvernării faţă de agricultura ţării[]
Alexandru Oleinic: Neonorarea obligaţiunilor asumate de către Alianţa de guvernare a condus la lipsa unui nou program cu Fondul Monetar Internaţional
4 martie 2014
Începutul anului politic 2014, care este un an electoral, este marcat de mai multe evenimente importante pentru viitorul Republicii Moldova[]
Mihai Camerzan: Priorităţile Partidului Popular din Republica Moldova reies din doleanţele cetăţenilor | 
25 februarie 2014
Mihai Camerzan, Membrul Biroului Permanent Central al Partidului Popular din Republica Moldova a participat în cadrul dezbaterilor publice organizate de către Agenţia IPN[]
Prin politicile sale de subvenţionare, guvernarea alungă fermierii mici din ţară
16 ianuarie 2014
Pornind de la întîlnirile şi discuţiile pe care le are permanent cu fermierii din Republica Moldova, Partidul Popular se vede obligat să avertizeze guvernarea şi decidenţii în legătură cu caracterul total discriminatoriu pe care îl comportă politicile de subvenţionare a agriculturii pentru anul 2014[]
Alexandru Oleinic, Liderul PPRM vă urează LA MULŢI ANI! | 
29 decembrie 2013
Stimaţi cetăţeni, Păşim în anul care vine cu credinţă şi cu speranţă. Este anul alegerii corecte. Împreună am reuşit multe, împreună vom construi o nouă Moldovă[]
De Crăciun, Valeriu Cosarciuc, împreună cu OT PPRM, în vizită la Gimnaziul Internat nr.2 din Chişinău
27 decembrie 2013
În ziua de Crăciun se întîmplă minuni. Dar minunile le crează totuşi cineva. În acea zi, Partidul Popular din Republica Moldova a hotărît să readucă zîmbetul pe buzele unor copii mai trişti ca noi[]
Alexandru Oleinic, Liderul PPRM vă urează LA MULŢI ANI! | 
25 decembrie 2013
Stimaţi cetăţeni, Păşim în anul care vine cu credinţă şi cu speranţă. Este anul alegerii corecte. Împreună am reuşit multe, împreună vom construi o nouă Moldovă[]
Alexandru Oleinic a aprins Pomul sărbătorilor de iarnă la Şcoala Internat din Bulboaca
17 decembrie 2013
Deşi pînă la sărbătorile de iarnă mai este încă timp, la Şcoala Internat din comuna Bulboaca, raionul Anenii Noi, se simte deja atmosfera de sărăbătoare, atmosferă creată inclusiv prin prezenţa Liderului Partidului Popular din Republica Moldova, Alexandru Oleinic[]
Alexandru Oleinic: Amînarea reformei de descentralizare a puterii locale este o decizie pur electorală
12 decembrie 2013
Cu toate că Legea privind finanţele publice locale a fost adoptată de forul legislativ, termenul de punere în aplicare a legii a fost amînat pînă la 1 ianuarie 2015[]
Alexandru Oleinic: Garantarea depozitelor bancare de către stat — unica soluţie pentru atragerea remitenţelor în economia Republicii Moldova
2 decembrie 2013
Problema creşterii remitenţelor şi impactul lor asupra economiei Republicii Moldova este cea mai actual temă abordată atît în documentele de politici aprobate de Guvern cît şi în rapoartele şi studiile experţilor internaţionali şi naţionali[]
Tot mai mulţi oameni se alătură proiectului PPRM “Un dar naşte un zîmbet”
2 decembrie 2013
După lansarea celei dea 5-a ediţii a proiectului “Un dar naşte un zîmbet”, tot mai mulţi cetăţeni s-au alăturat echipei PPRM, dăruind jucării, hăinuţe şi încălţăminte copiilor orfani[]
Acţiunea PPRM “Sîntem alături de voi” devine tot mai solicitată
2 decembrie 2013
Organizaţia de Studenţi a Partidului Popular din Republica Moldova continuă proiectul “Sîntem alături de voi”, venind în ajutor cetăţenilor care au nevoie de acesta[]
Valeriu Cosarciuc: Dacă Agricultura este motorul economiei, de ce avem pană la motor?
26 noiembrie 2013
Deşi sîntem în perioada sărbătorilor agricultorilor şi a sectorului agrar din Republica Moldova, fermierii nu simt această sărbătoare şi nici nu pot vorbi de progrese. Aceasta deoarece există o mulţime de probleme legate de ramura agricolă[]
Noi impozite pentru recolta ţăranilor
22 noiembrie 2013
În ziua de 21 noiembrie curent, deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova au examinat şi au adoptat în prima lectură un proiect de lege prin care se instituie un nou impozit de 2%[]
Valeriu Cosarciuc: Agricultura în Republica Moldova este şi trebuie să fie motorul relansării economiei naţionale
20 noiembrie 2013
Valeriu Cosarciuc Co-preşedintele Partidului Popular din Republica Moldova a menţionat în cadrul unei emisiuni televizate că agricultura în Republica Moldova este şi trebuie să fie motorul relansării economiei naţionale[]
Campania PPRM “Un dar naşte un zîmbet” la a V-a ediţie
18 noiembrie 2013
Jucării, hăinuţe, mesaje şi multe zîmbete au fost aduse în dar de oameni cu suflet mare, pentru cei mai trişti ca noi. Organizaţia de Tineret a Partidului Popular a dat startul unei noi ediţii a Campaniei Umanitare “Un dar naşte un zîmbet” în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet[]
Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaţionale a Studentului
17 noiembrie 2013
Cuvîntul student este sinonimul direct al cuvîntului viitor. Studenţii Moldovei înseamnă viitorul Moldovei. Sînt expresia cea mai potrivită a efortului depus de părinţi pentru a-şi vedea copiii porniţi pe calea cea dreaptă a vieţii[]
Organizaţia de Tineret PPRM a lansat un nou proiect social
11 noiembrie 2013
Acţiunea Verde este un nou proiect social lansat de Organizaţia Teritorială de Tineret sectorul Rîşcani, Chişinău, a Partidului Popular din Republica Moldova, prin care, tinerii îşi doresc să promoveze protecţia mediului înconjurător şi un mod sănătos de viaţă[]
Studenţii PPRM în ajutor la bunica Marfa
11 noiembrie 2013
Organizaţia de Studenţi a Partidului Popular din Republica Moldova a ajuns în satul Puhoi, raionul Anenii Noi, unde au ajutat-o pe bunica Marfa, în cadrul proiectului “Suntem alături de voi”[]
PPRM intră în topul încrederii populaţiei
7 noiembrie 2013
Sondajul realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor, rezultatele căruia au fost făcute publice miercuri, 6 noiembrie a identificat o schimbare în opţiunile celor chestionaţi atît vis-a-vis de situaţia social-economică cît şi de situaţia politică din Republica Moldova[]
Proiectul PPRM “Suntem alături de voi” este tot mai solicitat în satele Moldovei
6 noiembrie 2013
În urma vizitei studenţilor Partidului Popular la Străşeni, tinerii PPRM au fost solicitaţi în localitatea Negreşti din acelaşi raion, de către o prietenă a femeii pe care studenţii au ajutat-o[]
Echipa PPRM alături de opţiunea poporului
4 noiembrie 2013
Membrii şi simpatizanţii Partidului Popular din Republica Moldova, împreună cu conducerea formaţiunii, au participat la acţiunile din 3 noiembrie care au avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale[]
Declaraţia PPRM în legatură cu evenimentele din 3 noiembrie care vor avea loc în PMAN
1 noiembrie 2013
PPRM susţine organizarea acţiunii din 3 noiembrie care va avea loc în PMAN şi cheamă membrii şi simpatizanţii săi să-şi exprime opţiunea în susţinerea viitorului european al RM[]
O nouă acţiune a Organizaţiei de Studenţi PPRM
29 octombrie 2013
Organizaţia de Studenţi a Partidului Popular din Republica Moldova a participat la o nouă acţine în cadrul proiectului Suntem alături de voi[]
Ion Iavorschi: problema cea mai mare a locuitorilor din Floreşti este sărăcia
21 octombrie 2013
Ion Iavorschi, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Floreşti, a declarat în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Flor TV, că cea mai mare problemă a cetăţenilor de la sate rămîne a fi sărăcia[]
Suntem alături de Voi: Tinerii PPRM în ajutor la bătrînii din sate
18 octombrie 2013
Organizaţia de Studenţi a PPRM a participat în cadrul proiectului “Suntem alături de voi” şi au vizitat o bunică din oraşul Străşeni cu scopul de a o ajuta cu pregătirile de iarnă[]
Partidul Popular din Republica Moldova alături de profesorii de la Şcoala Internat din satul Bulboaca
7 octombrie 2013
De ziua Mondială a Educaţiei, membrii Biroului Permanent Central al Partidului Popular din Republica Moldova au felicitat profesorii de la Şcoala Internat din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi[]
Dragi profesori
4 octombrie 2013
Aceasta este ziua în care, tradiţional, Vă adresăm, cele mai sincere urări de bine, de sănătate şi de împlinire. Dumneavoastră sînteţi cei cu care, fiecare dintre noi, a început lecţia veţii[]
Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Mondiale a Oamenilor în Etate
1 octombrie 2013
De Ziua Mondială a Persoanelor în Etate, Partidul Popular din Republica Moldova îşi exprimă profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care ne luminează prezentul cu înţelepciunea, cu dăruirea şi răbdarea lor[]
Proiectul “Legea şi PPRM — o putere unică” continuă
30 septembrie 2013
Un grup de jurişti, susţinuţi de formaţiune, se deplasează în centrele raionale, dar şi în localităţile rurale din ţară şi oferă consultaţii juridice gratuite tuturor cetăţenilor care au nevoie de acestea[]
Proiect: Şcoala-la control!
20 septembrie 2013
La data de 19 septembrie, Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din sectorul Ciocana a dat startul unui nou proiect comunitar “Şcoala — la control!”[]
Alexandru Oleinic : Piaţa muncii este oglinda stării de lucruri în economia ţării
19 septembrie 2013
Analiza datelor statistice privind forţa de muncă, publicate anual şi trimestrial de către Biroul Naţional de Statistică, ne denotă o situaţie alarmantă la acest capitol[]
Alexandru OLEINIC: Guvernarea îşi împarte averea agonisită de popor timp de zeci de ani
16 septembrie 2013
Paradoxul este că statul a ajuns să vîndă întreprinderile care aduc şi vor aduce anual sute de milioane de lei venit bugetului. Motivul că avem nevoie de bani aici şi acum este unul fals[]
Un sunet de clopoţel pentru Moldova
2 septembrie 2013
Astăzi, 2 septembrie, în toată Moldova clopoţelul sună începutul unui nou an de studii. Pentru unii dintre voi se deschide primul abecedar, se scriu primele litere, pentru alţii — la cunoştinţele adunate pînă acum se vor adăuga altele[]
Cinste Limbii Materne
30 august 2013
Dragi compatrioţi, Astăzi este ziua limbii mamelor noastre. Este limba în care ne sînt scrise abecedarele, scrisorile către părinţi, urările de sănătate şi chiar testamentele. Este limba în care ne trăim viaţa[]
Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei de Independenţă a Republicii Moldova!
27 august 2013
Cîntată şi ridicată în slăvi de către marii poeţi ai neamului, dar şi de fiecare om de rînd, Republica Moldova îşi serbează azi independenţa[]
Alexandru Oleinic: De Ziua Independenţei
26 august 2013
Ziua de 27 august este ziua în care Republica Moldova arborează drapelele în semn de Sărbătoare Naţională. Este Ziua Independenţei noastre[]
Alexandru Oleinic: Minimul de existenţă trebuie să devină fundamentul la orice calcul social în Republica Moldova
20 august 2013
Amplificarea unei serii de reforme fiscal şi sociale sunt principalele direcţii de activitate pentru Anatol Arapu, proaspătul Ministruu de Finanţe al Republicii Moldova, a declarat Alexandru Oleinic[]
Organizaţia de Tineret a PPRM felicită cu Ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului
12 august 2013
Dragă tinere, De Ziua Internaţională a Tineretului, fie ca lumina şi speranţa, munca şi realizările, fericirea şi încrederea să-ţi reprezinte viitorul aşa cum îl vezi tu[]
Tinerii PPRM îşi ajută colegii de partid să depună dosarele la Universităţile din capitală
12 august 2013
Odată cu începerea admiterii din acest an, absolvenţii, membri ai PPRM, îşi depun dosarele la Universităţile din ţară. Aceştia sînt ajutaţi de colegii lor de partid, care locuiesc în Chişinău[]
Alexandru Oleinic: “50 de zile ale guvernului Leancă şi Republica Moldova — două realităţi diferite”
1 august 2013
În contextul raportului Guvernului privind realizările din primele 50 de zile de Guvernare voi menţiona că avînd o continuitate de patru ani a guvernării pro-europene, democratice, cetăţenii ţării noastre ar fi trebuit deja să resimtă efectele pozitive ale reformelor[]
Alexandru Oleinic: Spre regret, Ziua Constituţiei ne-a găsit cu drapelele uitate în depozite
29 iulie 2013
Alexandru Oleinic, liderul Partidului Popular din Republica Moldova, ex-deputat în Parlamentul ţării, este de părere că felul în care este marcată Ziua Constituţiei la Chişinău şi în ţară ilustrează cît se poate de bine importanţa pe care o dă atît clasa politică[]
PPRM îndeamnă Organizaţiile Primare să participe cît mai activ la concursul “De la gospodari pentru gospodari”
26 iulie 2013
Partidul Popular din Republica Moldova, îndeamnă toate Organizaţiile Primare să depună dosarele pentru participarea la concursul De la gospodari pentru gospodari, care are ca scop final dezvoltarea localităţilor rurale[]
PPRM a lansat proiectul: “De la Gospodari pentru Gospodari”
15 iulie 2013
Partidul Popular din Republica Moldova, a cărui scop principal este bunăstarea poporului, implicarea oamenilor în procesele decizionale, conştientizînd importanţa satului ca pilon de bază al Republicii Moldova, a lansat un proiect social care are ca scop final dezvolzarea localităţilor rurale.[]
Partidul Popular: Iresponsabilitatea guvernării aduce pagube de miliarde agriculturii şi cetăţenilor
2 iulie 2013
Partidul Popular din Republica Moldova cere Guvernului să completeze în regim de urgenţă rezervele de rachete antigrindină epuizate deja de mai multe zile. Iresponsabilitatea celor care tergiversează procurarea rachetelor aduce daune irecuperabile agriculturii ţării şi cetăţeanului[]
Dumitru Matcovschi, Simbolul demnităţii noastre
27 iunie 2013
Poetul Dumitru Matcovschi, unul din sacrele simboluri ale Mişcării de renaştere naţională a urcat în ceruri. A lăsat pe etajere volume de poezie în care Moldova e ţara cea mai frumoasă, oamenii sînt luminaţi de bunătate, copiii sînt dulci şi pomii vieţii noastre sînt grei de floare[]
Alexandru Oleinic: Majorarea tarifului la energia electrică va avea un impact dur asupra economiei şi populaţiei
27 iunie 2013
Alexandru Oleinic, co-preşedinte coordonator al Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM) consideră nejustificată şi periculoasă majorarea tarifelor la energie electrică, vehiculată frecvent în ultima vreme[]
În Dubăsari se vor sărbători 10 ani de scindare a raionului | 
18 iunie 2013
La 18 iunie curent, Partidul Popular din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă, ca un semnal de alarmă venit din partea locuitorilor raionului Dubăsari[]
Partidul Popular cere demisia ministrului educaţiei
13 iunie 2013
Partidul Popular din Republica Moldova este profund indignat de modul în care este organizat procesul de susţinere a examenelor de bacalaureat sesiunea 2013. Guvernul, în special, Ministrul Educaţiei, au demonstrat încă o dată tuturor că nu are soluţii concrete pentru problemele din educaţie[]
Propunerile PPRM pentru primele 100 de zile ale Guvernului Leancă | 
12 iunie 2013
În cadrul conferinţei de presă care a avut loc la 12 iunie curent, Valeriu Cosarciuc, copreşedinte al Partidului Popular din Republica Moldova, a prezentat propunerile PPRM pentru planul de acţiuni al Guvernului RM[]
Alexandru Oleinic la “Ultimul sunet”
31 mai 2013
Alexandru Oleinic, liderul Partidului Popular din Republica Moldova, a participat astăzi, 31 mai, curent, la festivitatea organizată cu prilejul ultimului sunet, la Şcoala Internat din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi[]
OT PPRM: “Thank you, Mr Fule”
18 mai 2013
În data de 18 mai, tinerii PPRM au mers în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet “Maria Bieşu” pentru a susţine prezenţa lui Stefan Fule la Chişinău, cu ocazia deschiderii oficiale a Zilelor Europei[]
OT PPRM au depus flori la Complexul Memorial Eternitate
9 mai 2013
În data de 9 mai curent, Organizaţia de Tineret a Partidului Popular, împreună cu conducerea partidului au participat la acţiunile de comemorare a eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă în cel de-al doilea război mondial[]
Toţi oamenii cu inimă mare sînt aşteptaţi în continuare în cortul PPRM
8 mai 2013
Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova continuă campania “Un dar naşte un zîmbet”, iniţiată cu scopul de a colecta cărţi, rechizite şcolare, hăinuţe şi încălţăminte pentru copii de la şcolile internat din ţară[]
Mesaj de felicitare din partea Liderului Partidului Popular din Republica Moldova, A. Oleinic, cu ocazia Zilei Libertăţii Presei
3 mai 2013
PPRM îşi exprimă înaltul sentiment de recunoştinţă faţă de cei care aduc informaţia în casele noastre, cei care îi fac drum adevărului şi care îşi consacră timpul, minut cu minut, asigurării dreptului fundamental al cetăţeanului — dreptul la informaţie[]
Valeriu Cosarciuc: “Deputaţii să anuleze pentru două ore moţiunea de cenzură împotriva guvernului”
30 aprilie 2013
Liderii unor organizaţii reprezentative ale agrciultorilor din Republica Moldova au sensibilizat atenţia societăţii vis-a-vis de efectele pe care le are criza politică asupta agriculturii în general şi asupra unor proiecte separate în particular[]
Campania umanitară “Un dar naşte un zîmbet” continuă
30 aprilie 2013
Tinerii Partidului Popular din Republica Moldova(PPRM) continuă campania umanitară “Un dar naşte un zîmbet!” în cortul PPRM din centrul capitalei unde se colecteză cărţi, rechizite şcolare, hăinuţe, încălţăminte şi jucării pentru copii de la internate[]
Un dar naşte un zîmbet!
29 aprilie 2013
Tinerii Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM) continuă campania umanitară “Un dar naşte un zîmbet!” în cortul PPRM din centrul capitalei unde se colecteză cărţi, rechizite şcolare, hăinuţe, încălţăminte şi jucării pentru copii de la internate[]
Acţiuni de salubrizare organizate de membrii PPRM de la Hînceşti
24 aprilie 2013
Organizaţia Teritorială Hînceşti a Partidului Popular din Republica Moldova a organizat o acţiune de salubrizare în oraşul natal[]
Partidul Popular din Republica Moldova a lansat proiectul: “De la gospodari pentru gospodari”
24 aprilie 2013
Acest proiect reprezintă o iniţiativă a Organizaţiilor Teritoriale PPRM, prin care au fost colectate donaţii din partea membrilor formaţiunii, care ulteriopr vor fi oferite, pe bază de concurs, Organizaţiilor Primare, pentru o acţiune desfăşurată în localităţile rurale[]
OT PPRM susţine acţiunea de protest a Organizaţiei Fermierilor a PPRM: “Voi vă certaţi, pe fermieri îi ruinaţi”
23 aprilie 2013
Tinerii Populari au susţinut Organizaţia de Fermieri a Partidului Popular din Republica Moldova şi au protestat în faţa Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare[]
Alexandru Oleinic: Viaţa trebuie să înceapă cu minimul de existenţă şi nu să fie un prag de netrecut pentru majoritatea săracilor
23 aprilie 2013
“Minimul de existenţă trebuie să fie unitatea de măsură de la care să pornească calculul salariilor, pensiilor şi indemnizaţiilor”, a declarat în cadrul unei întrevederi cu locuitorii satului Cosăuţi, raionul Soroca, Alexandru Oleinic[]
Liderii din sectorul Centru au demarat o acţiune de salubrizare
22 aprilie 2013
În preajma sărbătorilor sfintîntului Paşti, Organizaţia de Tineret din sectorul Centru, ajutaţi de membrii Partidului Popular din sector au demarat o acţiune de salubrizare[]
Organizaţia Teritorială Floreşti a PPRM a cerut implicare şi responsabilitate consiliului raional | 
18 aprilie 2013
Organizaţia Teritorială Floreşti a PPRM a organizat o acţiune în faţa consiliului raional prin care a cerut autorităţilor publice să lase la o parte preocupările politice şi să acorde o atenţie mai mare problemelor cu care se confruntă locuitoriii raionului Floreşti[]
Valeriu Cosarciuc: Dezmăţul politic va provoca mai multe pierderi în agricultură decât seceta
17 aprilie 2013
Situaţia politică din ţară, instabilitatea şi un guvern nefuncţional, afectează lucrările de primăvară în agricultură, declară preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Valeriu Cosarciuc[]
Cadouri pentru copiii de la Gimnaziul-Internat nr. 2
17 aprilie 2013
Zâmbete, bucurii şi cadouri au primit din nou copiii de la Gimnaziul-Internat nr. 2, din secorul Botanica al capitalei, din partea Organizaţiei de Tineret din Chişinău a Partidului Popular din Moldova[]
Membrii Partidului Popular angajaţi în acţiuni de salubrizare la Bălţi
17 aprilie 2013
Organizaţia Teritorială Bălţi a Partidului Popular din Republica Moldova a organizat o acţiune de salubrizare cu genericul: “Un oraş curat pentru fiecare”[]
Alexandru Oleinic la Moldova 1: Ce perspective are Republica Moldova în vederea menţinerii climatului investiţional?
10 aprilie 2013
Republica Moldova are o experienţă mai mare de colaborare cu FMI şi cu Banca Mondială. Au fost etape mai eficiente, cum ar fi pînă în anul 2000, care s-au finalizat cu aprobarea strategiei de dezvoltare a economiei şi reducere a sărăciei[]
Valeriu Cosarciuc la Moldova 1: Gospodăriile ţărăneşti trebuie să plătească un impozit agricol mai mic
10 aprilie 2013
Numai după ce a fost votată moţiunea de cenzură, Guvernul, în al 12-lea ceas, a acceptat avizul pentru proiectul de lege care prevede că gospodăriile ţărăneşti, producătorii agricoli vor plăti în buget 8% TVA[]
Valeriu Cosarciuc: Ţăranii noştri, au fost şi rămîn ostaticii politicienilor
28 martie 2013
Fiind întrebat în cadrul unei emisiuni televizate, de ce astăzi aproape că nu se vorbeşte despre agricultură, despre brazdă, despre ţăran, despre sat, nu se vorbeşte despre, semănat, motorină, suport ţăranilor, subvenţii, pieţe de desfacere, Valeriu Cosarciuc a menţionat că, spre regret, dintotdeauna, agricultura, ţăranii noştri, au fost şi rămîn ostaticii politicienilor[]
Felicitare cu ocazia sărbatorii primăverii
7 martie 2013
Scumpele noastre doamne şi domnişoare, Partidul Popular Vă adresează sincere felicitări cu ocazia sărbătorii primăverii[]
Consultaţii juridice gratuite pentru locuitorii Municipiului Bălţi
4 martie 2013
Un grup de jurişti ai Partidului Popular din Republica Moldova au oferit consultaţii juridice gratuite pentru locuitorii Municipiului Bălţi[]
Flori pentru eroii de la Nistru
2 martie 2013
De ziua naţională a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, membrii Partidului Popular, au depus flori la monumentul Maica Îndurerată[]
O primăvară aducătoare de bucurii
1 martie 2013
Partidul Popular aduce sincere felicitări tuturor cetăţenilor Republicii Moldova cu ocazia sosirii primăverii, dorindu-le căldură în suflet şi pace în case[]
Un mărţişor de la Partidul Popular
28 februarie 2013
Vineri 1 martie 2013, tinerii Partidului Popular din Republica Moldova vor dărui mărţişoare deputaţilor în Parlamentul ţării, îndemnîndu-i să-şi iubească ţara şi să se trezească la realitate, la fel cum se trezeşte natura la viaţa odată cu venirea primăverii[]
Alexandru Oleinic: Actuala guvernare s-a compromis în faţa Statului şi a cetăţenilor Republicii Moldova
22 februarie 2013
Şirul ultimelelor evenimente din ţara noastră sânt dovada crizei profunde a clasei politice din Republica Moldova, care, urmare a partajării instituţiilor statului de toate nivelele pe criterii politice, nu este capabilă să gestioneze şi să apere interesele statutului[]
Partidul Popular din Republica Moldova este îngrijorat de situaţia creată la primăria Căuşeni | 
18 februarie 2013
Partidul Popular din Republica Moldova este alarmat de situaţia care s-a creat la Primăria oraşului Căuşeni şi îşi face publică îngrijorarea faţă de inacţiunile autorităţilor, care nu iau nicio atitudine vizavi de situaţia de criză profundă[]
Serata dedicată îndrăgostiţilor de la Cupcini, susţinută de Partidul Popular din Republica Moldova
18 februarie 2013
De Ziua Îndrăgostiţilor, Liceul Teoretic “Sofia Kovalevskaia” în colaborare cu OT PPRM Cupcini, raionul Edineţ a organizat o adevărată seară de poveste cu genericul “Misterele iubirii”[]
Acţiune de protest: “Iubiţi ţara, nu violaţi poporul”!
14 februarie 2013
Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Moldova “Liderii” a organizat o acţiune paşnică de protest în faţa Palatului Republici, pentru a îndemna reprezentanţii poporului să-şi iubească ţara şi să lucreze în favoarea cetăţenilor, fiind aleşi de Popor şi pentru Popor[]
PPRM este îngrijorat de situaţia care s-a creat la Fabrica da Zahăr din oraşul Donduşeni
13 februarie 2013
Partidul Popular din Republica Moldova este îngrijorat de situaţia care s-a creat la Fabrica da Zahăr din oraşul Donduşeni şi îşi face public dezacordul cu inacţiunile conducerii Fabricii de Zahăr din Donduşeni, care, începînd cu luna noiembrie 2012, nu a achitat salariile muncitorilor[]
Declaraţia Partidului Popular din Republica Moldova cu privire la situaţia social-politică din ţară, creată de Alianţa pentru Integrare Europeană
6 februarie 2013
Partidul Popular din Republica Moldova îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu situaţia social politică din ţară şi cu criza care i-a amploare în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană[]
Taxa pe colet — încă o acţiune împotriva principalului DONATOR al Moldovei
29 ianuarie 2013
Iniţiativa Guvernului de a taxa coletele, este o nouă încercare de jaf a celor care au fost impuşi de sărăcia din Republica Moldova să plece la muncă peste hotare[]
Declaraţia OT PPRM cu privire la situaţia critică din or. Edineţ
17 ianuarie 2013
Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, îşi exprimă îndurerarea în legătură cu situaţia creată în oraşul Edineţ, unde profesorii din liceul sportiv nu au primit salariile încă din luna decembrie[]
Ideea naţională — formula succesului pentru Republica Moldova
16 ianuarie 2013
În calea spre viitor nu trebuie uitat trecutul. Trebuie recunoscute greşelile şi apreciate victoriile adevărate[]
Tinerii Partidului Popular au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu
15 ianuarie 2013
Flori, romanţe, poezii, toate astăzi dedicate Luceafărului literaturii româneşti, Mihai Eminescu, născut acum 163 de ani[]
Mesajul de felicitare al Partidului Popular din Republica Moldova cu ocazia sărbătorilor de iarnă
28 decembrie 2012
Multstimaţi prieteni, în ajunul frumoaselor sărbători de iarnă, Partidul Popular din Republica Moldova vine către dumneavoastră cu cele mai bune urări de bine, sănătate, pace în ţară şi fericire celor dragi[]
Valorificarea patrimoniului tradiţional cultural şi susţinerea valorilor morale si spirituale ale naţiunii — principii de bază ale Partidului Popular din Republica Moldova
27 decembrie 2012
Pentru a asigura dezvoltarea şi renaşterea unui stat, e nevoie nu numai de o economie şi de reforme structurale, dar — cel mai important — de un potenţial spiritual şi moral bazat pe valorile si tradiţiile strămoşeşti[]
Protecţia mediului — parte componentă a dezvoltării economice
27 decembrie 2012
Starea mediului ambiant şi utilizarea durabilă a resurselor naturale influenţează condiţiile de creştere economică, nivelul şi calitatea vieţii populaţiei[]
Organizaţia Teritorială Floreşti a Partidului Popular din Republica Moldova a participat la Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dezabilităţi
14 decembrie 2012
Ion Iavorski, Preşedintele Organizaţiei Teritoriale Floreşti a Partidului Popular din Republica Moldova, a participat la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dezabilităţi[]
Tinerii populari în vizită la Rezina
13 decembrie 2012
Tinerii Partidului Popular din Republica Moldova au mers în vizită la cîteva familii anevoiaşe din raionul Rezina, repartizîndu-le mai multe bunuri materiale. Aceste familii fac parte din categoria social vulnerabile şi îşi duc cu greu viaţa de zi cu zi[]
Protecţia mediului înconjurător — parte componentă a dezvoltării economice a Republicii Moldova
30 noiembrie 2012
Starea mediului ambiant şi utilizarea durabilă a resurselor naturale influenţează condiţiile de creştere economică, nivelul şi calitatea vieţii populaţiei[]
Republica Moldova are nevoie de o politică demografică eficientă
28 noiembrie 2012
Republica Moldova, ca şi alte state din Europa de Est, se confruntă cu o îmbătrînire rapidă a populaţiei, ceea ce poate însemna depopularea gravă a teritoriului naţional, cu efecte economice dezastruoase[]
Reforma sistemului educaţional — o prioritate pentru Partidul Popular din Republica Moldova
26 noiembrie 2012
Educaţia reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori ai dezvoltării umane şi are un rol determinant în asigurarea creşterii economice, în modernizarea componentelor tehnologice şi intelectuale, precum şi în sporirea bunăstării populaţiei[]
Agricultura — ramură prioritară a economiei naţionale
20 noiembrie 2012
Pe fundalul creşterii cererii globale la produsele alimentare, agricultura trebuie să devină una dintre ramurile prioritare ale renaşterii economiei naţionale. De aceea, în noul Program al Partidului Popular din Republica Moldova s-a atras o atenţei deosebită sectorului agrar al ţării[]
Consolidarea societăţii civile — unul din angajamentele de bază al Partidului Popular din Republica Moldova
14 noiembrie 2012
În paralel cu o criză social-economică, societatea moldovenească continuă să se confrunte, şi cu o criză identitară profundă, ce îi divizează, în continuare, pe cetăţeni după criterii etno-culturale şi lingvistice[]
Mesaj de felicitare din partea Partidului Popular din Republica Moldova, cu ocazia Zilei Internaţionale a Profesorului
5 octombrie 2012
Echipa Partidului Popular din Republica Moldova vă aduce sincere felicitări cu ocazia Zilei Internaţionale a Profesorului şi îşi exprimă profunda recunoştinţă pentru responsabilitatea pe care v-o asumaţi zi de zi[]
Agricultura — un sector strategic pentru Republica Moldova
27 septembrie 2012
Pămîntul este cea mai mare bogăţie pe care o are Republica Moldova, iar agricultura este ramura primordială de activitate a întregii populaţii[]
Zâmbete gratuite în centrul capitalei
2 aprilie 2012
Se ştie că 1 aprilie este ziua bunei dispoziţii şi a umorului, de aceea membrii Organizaţiei de Tineret a Partidului Popular din Moldova au decis să dăruiască zâmbete trecătorilor[]
Tinerii PPM în vizită la bătrânii din Azilul de la Schinoasa Veche
21 martie 2012
21 martie, Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Moldova, dorind să aducă o rază de bucurie şi dispoziţie de primăvară celor care au nevoie cel mai mult, au organizat o întâlnire cu bătrânii de la Azilul de invalizi şi pensionari din sectorul Schinoasa Veche al capitalei[]
Omagiu pentru eroii căzuţi în conflictul de pe Nistru
2 martie 2012
2 martie, ziua în care a început Conflictul armat de pe Nistru, a fost proclamată de Parlament Ziua Memoriei. Astăzi, eroii căzuţi în războiul sunt comemoraţi în întreaga ţară[]
Au trecut 23 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan
15 februarie 2012
Astăzi, 15 februarie se împlinesc 23 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. În primile ore ale dimineţii, veteranii au participat la un miting de comemorare în Piaţa Marii Adunări Naţionale[]
Deschiderea clubului de luptă Garlem în Moldova
17 august 2011
La începutul lunii august în Moldova a fost deschis un nou club de lupta în stil Muay Thai, Kung Fu, K1, si primul club în Moldova de Extreme Martial Arts. Clubul a fost fondat de un grup de tineri sub egida Partidului Popular din Moldova[]
Meciuri spectaculoase la Cupa Tineretului la fotbal
25 iulie 2011
Sâmbăta 23 iulie a finalizat Turneul de Fotbal Nord Edineţ al Tineretului Partidului Popular, la care au participat 8 echipe din raionul Edineţ[]
Zâmbete, bucurii şi voie-bună la orfelinatul din sectorul Botanica
1 iunie 2011
Zâmbete, bucurii, cadouri, cântece şi voie-bună, au primit în dar de ziua lor copiii de la orfelinatul pe str. Cuza Vodă din secorul Botanica al capitalei, din partea Organizaţiei Tineretului din Chişinău a Partidului Popular din Moldova[]
Partidul Popular din Moldova a serbat Ziua de 9 mai
9 mai 2011
Organizaţia de tineret din Chişinău a proaspătului Partid Popular din Moldova, împreună cu preşedintele formaţiunii, Ian Lisnevschi, au depus flori, luni 9 mai la monumentul focului veşnic din complexul memorialului Eternitate[]

Arhiva

2017 [9]
2016 [5]
2015 [16]
2014 [81]
2013 [179]
2012 [63]
2011 [4]
Alegeri [46]
Domeniul socio-cultural