Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Membrii echipei PPRM la întîlniri de lucru în satele Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PPRM / 1 iulie 2014
Partidul Popular din Republica Moldova

Duminică, 29 iunie curent, Liderul PPRM, Alexandru Oleinic, Prim-Vicepreşedintele Valeriu Cosarciuc şi membrii Biroului Permanent ai formaţiunii, s-au deplasat în vizite de lucru în raioanele Edineţ şi Ialoveni, unde au discutat cu oamenii din localităţile Rotunda, Hincăuţi, Feteşti, Lopatnic, Zăbriceni, Brînzeni, Parcova, Cupcini şi Costeşti. În cadrul acestor întîlniri cu locuitorii din satele Republicii Moldova, membrii echipei PPRM au avut ca scop să asculte problemele şi nevoile oamenilor şi să identifice împreună căile de soluţionare a acestora.

Participanţii la întîlniri au abordat un şir de probleme care necesită rezolvare urgentă şi care sînt valabile pentru toate localităţile din ţară.

Un subiect aparte în satul Parcova l-a constituit problemele cu care se confruntă fermierii, deţinătorii de terenuri agricole, micii producători de la sate.

În acest context, Mihai Camerzan, membrul Biroului Permanent PPRM a vorbit despre proiectul promovat de partid întru ajutorarea fermierilor pentru iniţierea afacerilor, proiect ce dă acum roade, zeci de cetăţeni fiind pînă în prezent ajutaţi.

În alte localităţii, cetăţenii au specificat că au pierdut încrederea în primul rînd în guvernarea de astăzi şi în general în toate partidele politice, care dau promisiuni multe înainte de alegeri, iar starea de lucruri în ţara noastră rămîne tot neschimbată. Preşedintele PPRM, Alexandru Oleinic a dat asigurări că formaţiunea pe care o conduce are potenţialul necesar pentru a schimba lucrurile spre bine. Pentru a realiza acest deziderat însă, trebuie să ne unim eforturile şi să muncim împreună pentru viitorul ţării. Prin acţiuni concrete, formaţiunea se identifică cu o echipă căreia îi pasă de cetăţeni acum, cînd aceştia au nevoie de ajutor.

Totodată, în cadrul întîlnirilor s-a discutat şi despre problemele tinerilor, mai ales problemele cu care se confruntă tinerii de la sate, unde nu există o perspectivă clară pentru ei. Ian Lisnevschi, Preşedintele Organizaţiie de Tineret PPRM a încurajat tinerii cu care s-a întîlnit să nu-şi piardă speranţa şi încrederea. Viitorul aparţine generaţiei tinere şi de aceea în primul rînd tinerii trebuie să depună toate eforturile pentru a schimba situaţia şi pentru a mobiliza ceilalţi cetăţeni ai ţării.

Tot în contextul problemelor abordate, Alexandru Luncari, Secretarul General al Partidului Popular a dat încredere oamenilor că echipa PPRM îşi va respecta programul Pentru o nouă Moldovă, realizarea căruia va aduce cetăţenilor bunăstare şi ţării dezvoltare.

În majoritatea localităţilor oamenii au menţionat ca problemă lipsa locurilor de muncă, ignorarea totală a problemelor producătorilor autohtoni, salariile şi pensiile mizere, lipsirea majorităţii cetăţenilor de acces la medicină performantă şi asigurată. În acest context, în satul Brînzeni, locuitorii sînt foarte nemulţumiţi şi îngrijoraţi de cele peste 100 de cazuri de tuberculoză apărute în localitate în ultimul an, situaţie asupră căreia nu se atrage nici o atenţie din partea autorităţilor vizate. Rămîn în continuare actuale problemele şcolilor, lipsa de perspectivă pentru satele unde aceste şcoli, conform unui plan al actualei guvernări, s-au închis sau sînt pe cale de dispariţie.

Referitor la situaţia în care au ajuns oamenii de la sate, Valeriu Cosarciuc, Prime-Vicepreşedintele PPRM a menţionat că este un rezultat al actualei guvernări — lipsa unui program concret şi a unei guvernări capabile să scoată ţara din impas, de a gestona şi rezolva corect criza profundă în care ne aflăm timp de două decenii.

La final toţi participanţii la aceste întruniri au concluzionat că pentru rezolvarea problemelor stringente ale cetăţenilor este nevoie de o nouă abordare, de o alternativă actualei guvernări, de oameni gospodari şi pregătiţi să construiască O Nouă Moldovă.

Sursa: www.pprm.md

Alexandru Oleinic: Semnarea Acordului de Asociere RM-UE a dat startul modernizării europene a Republicii Moldova Partidul Popular din Republica Moldova salută iniţiativa societăţii civile de lansare a Platformei “Pentru Europa”