Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Membrii Consiliului Politic Naţional ai PPRM s-au întrunit în şedinţă

|versiune pentru tipar||
PPRM / 16 mai 2016
Partidul Popular din Republica Moldova

La 14 mai curent a avut loc şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Popular din Republica Moldova.

În cuvîntul său de salut, Alexandru Oleinic, Preşedintele PPRM a făcut o retrospectivă a parcursului partidului, subliniind că “datorită eforturilor tuturor membrilor de partid, multe din obiectivele stabilite au fost îndeplinite. Mărul a devenit mai cunoscut, a intrat în casele oamenilor şi în structurile administraţiilor publice locale din ţară.

Partidul Popular consideră că în aceste condiţii de incertitudine din societate, toţi politicienii şi oamenii de bună credinţă trebuie să conştientizeze că cetăţenii Republicii Moldova sunt la limita toleranţei faţă de jocurile murdare, fărădelegile şi hoţiile celor care guvernează şi celor care au guvernat ţara. Cetăţenii îşi doresc un viitor prosper şi garantat pentru copiii lor.

În situaţia creată, PPRM face apel către toate forţele extraparlamentare, să ne unim eforturile, să demonstrăm că suntem capabili să depăşim interesele de partid, să stopăm orice încercare de discreditare a forţelor democratice. Să ne unim forţele şi să punem în capul mesei adevăraţii gospodari, responsabili şi profesionişti, activitatea cărora să fie ghidată de interesele ţării şi ale cetăţenilor, de bunăstarea poporului şi de obiectivul de integrare europeană a ţării noastre”, a concluzionat Alexandru Oleinic.

La şedinţa Consiliului Politic Naţional, membrii prezenţi au avut o discuţie liberă, în care s-au exprimat opiniile faţă de activitatea Partidului pînă la moment şi planul acţiunilor pentru anul 2016.

Totodată, prin hotărîrea Consiliului, s-a decis ca Partidul Popular din Republica Moldova să participe la alegerile Prezidenţiale directe, care vor avea loc în toamna anului curent, iar după consultările cu membrii Organizaţiilor Teritoriale, se va decide candidatul cu care vom participa la acest scrutin important.

La sfîrşitul şedinţei, Alexandru Oleinic a mulţumit tuturor colegilor de partid pentru munca depusă pînă la moment şi a menţionat că pentru viitor vor fi nevoie de eforturi şi mai mari din partea tuturor membrilor PPRM, pentru consolidarea echipei, promovarea imaginii formaţiunii şi implementarea Planului de Acţiuni pentru anul 2016.

Sursa: www.pprm.md

Partidul Popular a optat constant pentru alegerea Preşedintelui statului de către popor Declaraţia Partidului Popular din Republica Moldova