Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPRM

Vicepreşedinte al Partidului Regiunilor a participat la deschiderea Centrului Rus

|versiune pentru tipar||
PRM / 25 ianuarie 2012
Partidul Regiunilor din Moldova

Vicepreşedintele Partidului Regiunilor din Moldova Valerii Ianioglo a participat la deschiderea Centrului Rus (CR) pe lîngă Universitatea de Stat din Comrat. La ceremonia de deschidere a Centrului au mai participat Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Rusiei în Moldova Valerii Kuzmin, reprezentanţi ai Fundaţiei “Lumea rusă”, administraţia, profesori şi studenţi de la Universitatea de Stat din Comrat.

În discursul său Ianioglo a remarcat că apariţia CR va fi o nouă sursă de informare, care va lărgi accesul locuitorilor Autonomiei Găgăuze către bogăţiile culturei ruse.

Valerii Kuzmin, la rândul său, a remarcat faptul că, în acest Centru se vor naşte talente şi idei noi, care vor contribui la prosperitatea regiunii şi dezvoltarea relaţiilor moldo-ruse. “Într-un cuvânt — deschiderea acestui Centru — reprezintă o serie de investiţii în contingentul uman, de care depinde dezvoltarea şi prosperitatea în lumea modernă”, — a remarcat ambasadorul rus.

Centrul Rus a fost deschis cu susţinerea Fondului “Lumea Rusă”. Principalele obiective ale Fondului sunt popularizarea limbii ruse şi susţinerea programelor de studiere a limbii ruse în Rusia şi în străinătate.

Noul CR de la Universitatea de Stat din Comrat este dotat cu echipament modern: calculatoare şi table interactive. Pe lîngă aceasta, Centrul dispune de o bibliotecă bogată, şi în curând va fi conectat la o bază de date, prin care vizitatorii vor putea să obţine mai multe informaţii suplimentare din surse ruseşti.

Sursa: www.regions.md

Mihail Formuzal a fost decorat cu Ordinul de Onoare “Antioh Cantemir” Prima victorie: Ministerul Justiţiei nu a înregistrat statutul unionist al PNL