Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

PSD: în discuţie situaţia politică, economică şi socială

|versiune pentru tipar||
PSD / 26 decembrie 2008
Partidul Social Democrat

În decembrie mai multe organizaţii teritoriale ale PSD au lansat proiectul Platformei electorale. Proiectul, prezentat sub formă de teze, are un caracter preliminar şi a constituit obiectul dezbaterilor multilaterale de către reprezentanţii organizaţiilor locale ale partidului. În cadrul discuţiilor au fost expuse propuneri, recomandări, observaţii, de care se va ţine cont la elaborarea variantei finale a Ofertei electorale a PSD. La întruniri au participat reprezentanţi din centru, între care: Dumitru Braghiş, preşedinte al PSD, Eduard Muşuc, secretar general al PSD, parlamentarii Iurie Bolboceanu, Ivan Banari şi Dumitru Godoroja.

Suntem capabili să insuflăm încredere

În incinta Cinematografului “Patria” din Ungheni s-au întrunit aproximativ 380 de reprezentanţi ai organizaţiilor primare din localităţile raionului.

Petru Langa, vicepreşedinte al raionului cu probleme sociale, s-a referit îndeosebi la domeniul patronat.

La Ungheni a avut loc o discuţie constructivă. Vorbitorii au plasat pe primul loc dragostea şi grija faţă de oameni, protecţia drepturilor lor.

Program orientat spre aşteptările cetăţenilor ţării

Lansarea proiectului Platformei electorale a PSD la Glodeni a avut loc în incinta Centrului de cultură. Peste 550 de reprezentanţi ai organizaţiilor primare din localităţile raionului au luat în discuţie proiectul respectiv.

Ion Leucă, consilier raional pe listele PSD, director al CTC “Tutun”, Glodeni, a accentuat că ultimele alegeri locale au permis promovarea în raion a unei administraţii dispuse să accepte compromisul politic. Locuitorii raionului resimt deja rezultatele a ceea ce s-a reuşit a face împreună cu echipa într-un an şi jumătate. “Astăzi propun conducerii raionului să plantăm pe teritoriul lui 500 ha de tutun şi să creăm deja în anul viitor 1000 locuri de muncă. 1000 tone de tutun uscat, colectate în raionul nostru, ar completa bugetul cu 25–30 milioane de lei”, a mai spus Ion Leucă.

Andrei Rău, preşedinte al Organizaţiei teritoriale de tineret a PSD, s-a referit la problemele tineretului. “O sarcină importantă a organizaţiei noastre o constituie atragerea tinerilor la viaţa şi activităţile raionului. Ne străduim să identificăm dificultăţile cu care se confruntă ei, ca mai apoi să le reprezentăm interesele”, a spus el.

La Glodeni ideile PSD devin tot mai populare printre tineri, de aceea numărul membrilor organizaţiei de tineret e în creştere.

În rezoluţia votată unanim reprezentanţii organizaţiilor PSD din raion au subliniat că formaţiunea politică pe care o reprezintă va participa la alegeri cu un program concret, bine gândit, în baza unei analize realiste a situaţiei economice şi politice din ţară, care întruneşte doleanţele şi aşteptările tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

Pentru un viitor prosper într-o ţară europeană

La 14 decembrie 2008 Casa de Cultură din oraşul Hânceşti a găzduit adunarea de lansare a proiectului Platformei electorale a PSD în raion.

Cu fiece zi Organizaţia teritorială Hânceşti devine tot mai puternică şi mai influentă. După alegerile locale PSD e reprezentat de patru consilieri raionali, doi consilieri orăşeneşti, doi primari şi treizeci şi şase de consilieri locali, ceea ce permite monitorizarea activităţii administraţiilor locale spre binele oamenilor din raion.

Mai mulţi vorbitori au dat o apreciere înaltă proiectului Platformei electorale, referindu-se şi la problemele existente. Sergiu Ioniţă, director al SRL “Ionisfer”, de exemplu, a menţionat ca Anul tineretului, atât de mult trâmbiţat de către guvernanţii comunişti şi acoliţii lor, a fost puţin favorabil pentru tinerii antreprenori. “Doar atunci când vom fi susţinuţi necondiţionat de legislaţia RM vom avea şanse reale să revigorăm sectorul zootehnic autohton. Creând noi locuri de muncă, am salva multe familii de la destrămare, oferind tinerilor familişti o viaţă decentă aici, acasă”, a spus Ioniţă. Susţinut de PSD, tânărul antreprenor speră să-şi poată dezvolta afacerea. El consideră că, odată renovată, ferma SRL “Ionisfer” va deveni, după nivelul dezvoltării tehnologice, unică în arealul raionului Hânceşti.

Ana Vivdici metodistă la Direcţia raională a învăţământului, a accentuat că PSD consideră domeniul învăţământului drept unul prioritar în stat, ca mai apoi rezultatele din acest domeniu să se reflecte în bunăstarea şi prosperarea ţării, în viaţa cotidiană a fiecărui cetăţean.

Mai mulţi vorbitori au menţionat că partidul e pornit pe calea cea bună şi că la parlamentarele din primăvara 2009 vom obţine victoria necesară.

Vot unanim pentru prosperitate, stabilitate şi dreptate

La Orhei lansarea proiectului Platformei electorale a PSD a avut loc în incinta Primăriei oraşului.

Dumitru Vascan, reprezentant al persoanelor de vârsta a treia, s-a referit la problemele pensionarilor, invalizilor, categoriilor defavorizate. “Cu o pensie pur simbolică astăzi nu faci nimic. Nu te poţi gândi la gazificare, la conducta de apă potabilă. În Orhei, ca şi în toată republica, satul e distrus, iar acum se distruge şi ţara. Schimbarea, sunt sigur, poate veni doar cu PSD”.

Participanţii la întrunire au votat unanim proiectul Platformei electorale a PSD, care promovează Prosperitatea, Stabilitatea şi Dreptatea.

Centrul de Presă PSD
Comunicat de presă al Partidului Social Democrat Gruparea liberală Ghimpu-Urechean-Filat este responsabilă de facturile majorate la căldură pentru pensionari, invalizi, veterani, familii cu mulţi copii