Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Gruparea liberală Ghimpu-Urechean-Filat este responsabilă de facturile majorate la căldură pentru pensionari, invalizi, veterani, familii cu mulţi copii

|versiune pentru tipar||
PSD / 23 ianuarie 2009
Partidul Social Democrat

Proiectul de decizie cu privire la acordarea automată a compensaţiilor la căldură pentru categoriile socialmente vulnerabile ale municipiului Chişinău, va fi propus CMC de către fracţiunea PSD pentru votare repetată. Mai mult ca atît, social-democraţii vor cere vot nominal la această chestiune, pentru ca fiecare consilier să-şi expună poziţia fără a se ascunde în spatele intereselor de partid.

Acum o lună, pe data de 23 decembrie, Preşedintele CMC a supus votului proiectul de decizie cu privire la acordarea automată a compensaţiilor categoriilor socialmente vulnerabile de bază. Aceasta urma să pună capăt abuzului birocratic faţă de oameni, care sunt nevoiţi să adune o mulţime de acte şi certificate şi să stea în rînduri interminabile pentru a primi aceste compensaţii.

Acest proiect nu a fost aprobat din cauza că, consilierii fracţiunilor PL, AMN, PLDM, la indicţia liderilor de partid, nu au votat pentru el din motive politice şi de partid, pe cînd PCRM a ieşit cu o propunere alternativă.

În pofida faptului că CMC a alocat sursele necesare pentru compensaţii, aceste surse nu ajung la destinatari. Conform ultimelor date, doar 1867 persoane au primit compensaţii pentru lunile noiembrie-decembrie în valoare de 460 mii lei, cea ce constituie mai puţin de un procent din numărul total de beneficiari ai acestor compensaţii. De exemplu, pentru aceeiaşi perioadă a anului trecut, au fost plătite compensaţii din bugetul municipal în valoare de 117 mil. lei.

Neacordarea compensaţiilor în regim automat a condus deja la neachitări în masă de către populaţie a facturilor pentru căldură, fapt ce pune în pericol livrarea neîntruptă a agentului termic în întreg municipiu.

Notă informativă:

La şedinţa CMC din 23 decembrie 2008 fracţiunea PSD a propus proiectul deciziei privind acordarea compensaţiilor în regim automat mai multor categorii de cetăţeni, inclusiv:

  1. Pensionarii, care primesc o pensie mai mică decât minimul de existenţă.
  2. Invalizii.
  3. Participanţii la războaie şi conflicte militare.
  4. Victimele represiunilor politice şi foştii deţinuţi ai lagărelor de concentrare şi gheto-urilor.
  5. Familiile cu mulţi copii.

Aceste modificări presupun recalcularea facturilor pentru căldură tuturor acestor categorii de cetăţeni. În acest mod, mai mult de jumătate din cei care au nevoie de compensaţii, le-ar fi primit imediat în regim automat.

Concomitent, a fost propusă examinarea posibilităţilor de acordare a compensaţiilor în mod automat şi angajaţilor din sectorul bugetar, cu un salariu sub minimul de existenţă (1450 lei), inclusiv pedagogilor, medicilor, funcţionarilor de stat şi şomerilor, înregistraţi conform legislaţiei în vigoare.

De acordarea compensaţiilor în mod automat trebuie să beneficieze şi locuitorii din sectorul particular, care încălzesc locuinţele cu lemne, cărbuni sau gaz — în mărime de 250 lei pentru o persoană din categoriile susmenţionate.

Alte categorii de cetăţeni, care au venituri sub minimul de existenţă, trebuie să primească compensaţiile în modul stabilit de regulament. În acest context a fost propus ca Primăria să simplifice şi să faciliteze la maxim procedura depunerii şi examinării documentelor respective.

Centrul de Presă al PSD
PSD: în discuţie situaţia politică, economică şi socială Comunicat de presă al Partidului Social Democrat