Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Parlamentul este obligat să aprobe Programul anticriză înainte de demararea campaniei electorale

|versiune pentru tipar||
PSD / 2 februarie 2009
Partidul Social Democrat

Partidul Social Democrat a propus în repetate rânduri elaborarea în regim de urgenţă a unui Program anticriză, orientat spre protejarea, înainte de toate, a cetăţenilor şi a celor puţine întreprinderi autohtone care astăzi mai funcţionează. Mai mult, Partidul Social Democrat a elaborat propriul PRORAM ANTICRIZĂ, cu care intenţionam să ieşim în campania electorală în faţa alegătorilor. Însă, ne dăm foarte bine seama că orice tărăgănare privind realizarea măsurilor propuse poate agrava şi mai mult situaţia şi ne poate aduce în pragul unei ruinări totale a economiei şi sferei sociale.

Anume din aceste considerente, Partidul Social Democrat CERE examinarea chiar în aceasta săptămâna în şedinţa Parlamentului a propunerilor noastre, precum şi a altor fracţiuni, pentru ca în cel mult zece zile, Guvernul să înceapă realizarea măsurilor urgente de salvare a economiei ţării şi a sferei sociale, a măsurilor de protecţie a cetăţenilor şi a producătorilor autohtoni.

Insistăm ca măsurile prezentate mai jos să fie examinate înainte de data demarării alegerilor. Or, în condiţiile în care Parlamentul şi Guvernul vor intra în campania electorală, ceea ce, în fapt, înseamnă amânarea aplicării acţiunilor anticriză încă pentru 4–5 luni, situaţia poate degrada iremediabil — aşa încât orice guvern instalat după alegeri să nu mai poată face faţă lucrurilor.

  1. LANSAREA DE URGENŢĂ A UNUI PROGRAM DE PROTECŢIE A CETĂŢENILOR, INCLUSIV PRIN:
    • Extinderea nomenclatorului mărfurilor alimentare asupra căror se stabileşte adaosul comercial maximal admisibil;
    • Aplicarea măsurilor pentru diminuarea tarifelor şi a preţurilor la produsele alimentare de origine autohtonă şi de import — din contul diminuării plăţilor pentru certificare, cât şi a micşorării taxei pe valoarea adăugată până la 5%;
    • Aplicarea măsurilor concrete pentru asigurarea accesului liber pe pieţele de desfacere a producătorilor autohtoni. Lichidarea practicii de intermediere pe pieţele de desfacere;
    • Crearea unei Comisii de Stat, pentru a reduce preţurile la produsele petroliere, gazele naturale, serviciile comunale şi energia electrică;
    • Modificarea legislaţiei cu privire la Banca Naţională, care să permită creditarea Guvernului şi Fondului Social din rezervele valutare ale BNM, în scopul achitării la timp a salariilor, pensiilor şi indemnizaţiilor sociale;
    • Asigurarea de către organele administraţiei publice centrale şi locale, a plăţii, în mod automat, integral şi neîntârziat, a compensaţiilor nominative pentru încălzire păturilor socialmente vulnerabile.
  2. REALIZAREA MĂSURILOR DE SALVARE A ÎNREPRINDERILOR ŞI RAMURILOR SECTORULUI REAL AL ECONOMIEI:
    • Reducerea importurilor prin majorarea temporară a taxelor vamale la mărfurile care se produc şi în Republica Moldova;
    • Scoaterea barierelor şi lichidarea monopolurilor la exportul producţiei agricole autohtone;
    • Admiterea la achiziţiile publice doar a întreprinderilor autohtone;
    • Iniţierea negocierilor cu UE, Rusia, SUA, China, Japonia privind acordarea întreprinderilor moldoveneşti unor credite tehnice şi financiare, garantate de stat, în condiţii preferenţiale;
    • Stoparea procesului de privatizare a întreprinderilor naţionale şi a patrimoniului public şi adoptarea unui nou model de dezvoltare a ţării. Consolidarea rolului statului în economie cu trecerea la investiţii active în propria economie;
    • Simplificarea sistemului de gestionare a Taxei pe Valoarea Adăugată. Anularea Taxei pe Valoarea Adăugată la importul de utilaje şi echipamente şi renunţarea la colectarea în avans a TVA. Asigurarea restituirii urgente a TVA exportatorilor.
    • Majorarea accizelor la importul şi producerea băuturilor alcoolice tari în scopul stimulării comercializării vinurilor autohtone;
    • Majorarea semnificativă a accizelor şi taxelor vamale de import la produsele de lux, tutun.
    • Crearea Companiei de Stat pentru creditarea populaţiei în scopul procurării de locuinţe, ca instrument investiţional pentru salvarea ramurii de construcţii.
  3. PREVENIREA LICHIDĂRII LOCURILOR DE MUNCĂ ŞI CREAREA LOCURILOR DE MUNCĂ NOI
    • Crearea unui mecanism de facilitare a agenţilor economici pentru prevenirea lichidării locurilor de muncă şi crearea a noi locuri de muncă, inclusiv prin facilităţi fiscale.
    • Identificarea ramurilor şi întreprinderilor prioritare cu scopul acordării susţinerii directe financiare din partea statului. Reorientarea investiţiilor din Bugetul de stat în proiecte de investiţii strategice pentru crearea noilor locuri de muncă;
    • Iniţierea de către guvern, în regim de urgenţă şi în numele statului, a unui program de proiecte investiţionale, care ar putea atrage sursele băneşti venite de peste hotare în crearea întreprinderilor populare cu garantarea plăţii dividendelor la nivelul procentului depunerilor bancare;
    • Adresarea către UE, SUA, Rusia, Japonia şi China pentru a acorda R. Moldova a unui credit de 1 mlrd de dolari în scopul susţinerii producătorilor agricoli şi a întreprinderilor industriale, care creează noi locuri de muncă.
  4. PROTECŢIA SISTEMULUI FINANCIAR-BANCAR
    • Garantarea integrală (100%) a depozitelor populaţiei în băncile comerciale;
    • Activizarea rolului statului în domeniul pieţei financiare şi a hârtiilor de valoare, pentru a contracara încercările de speculaţie a cursului monedei naţionale şi cele îndreptate împotriva activelor statului.
    • Rectificarea Bugetului de stat cu scopul finanţării investiţiilor de stat strict necesare şi urgente şi eliminării cheltuielilor nejustificate în perioada de criză.Revizuirea sistemului de subvenţionare şi de susţinere din partea statului a sectorului privat.

În cazul când Parlamentul nu va reuşi să aprobe o decizie favorabilă în problemele respective, propunem să-i oferim Executivului dreptul de a intreprinde acţiunile necesare prin aprobare de ordonanţe de Guvern.

Comunicat de presă al Partidului Social Democrat Partidul Social Democrat se lansează plenar în campania electorală 2009