Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

PSD a exprimat mulţămiri Federaţiei Ruse pentru acordarea ajutorului umanitar adresat producătorilor agricoli din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PSD / 19 martie 2009
Partidul Social Democrat

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a trimis o scrisoare de mulţămire prin care a exprimat recunoştinţă Preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitrii Medvedev, Guvernului FR şi întregului popor rus pentru ajutorul umanitar binevenit, adresat ramurii agricole din Moldova sub formă de 50 de mii de tone de combustibil pentru susţinerea lucrărilor agricole de primăvară. Acest gest de prietenie este cu atât mai preţios pentru noi, cu cât înţelegem că nu doar Moldova, dar şi Rusia traversează astăzi o perioadă deloc uşoară a crizei economice — au ţinut să menţioneze social-democraţii moldoveni.

În textul scrisorii de mulţămire, Preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş, a subliniat faptul că PSD şi susţinătorii lui pledează pentru dezvoltarea relaţiilor de parteneriat strategic între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, pentru lărgirea colaborării multilaterale şi bilaterale a ţărilor membre ale CSI în sferele economică şi umanitară.

Dumitru Braghiş şi-a exprimat convingerea că măsurile întreprinse de conducerea FR privind depăşirea efectelor crizei financiar-economice mondiale, criză care a cuprins toate ţările membre ale CSI, vor permite de a păstra stabilitatea şi dezvoltarea pozitivă în Federaţia Rusă.

Reforma organelor de drept şi a sistemului judecătoresc în contextul soluţiilor anticriză ale PSD PSD: Leul moldovenesc poate fi puternic doar într-o Moldovă Puternică cu o Economie Puternică. Să arătăm cetăţenilor Moldovei o perspectivă reală