Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Persoanele neangajate în câmpul muncii trebuie să aibă un sindicat care să le protejeze drepturile

|versiune pentru tipar||
PSD / 14 iunie 2010
Partidul Social Democrat

În repetate rânduri, Partidul Social Democrat din Moldova a manifestat deschidere şi constructivism faţă de actuala Coaliţie de guvernare, venind cu propuneri reale şi concrete de depăşire a efectelor crizei globale asupra Moldovei, cu proiecte de Legi privind ameliorarea situaţiei economice nefaste în care s-au pomenit toţi acei care îşi duc viaţa cu salarii şi pensii sub minimul de existenţă. Principiul de activitate de astăzi al PSD este să fie opoziţie constructivă, să fie o forţă politică care prin oferirea de soluţii şi prin critică constructivă să ajute Alianţa în exerciţiul ei de guvernare.

PSD se arată nedumerit şi nu găseşte explicaţii pentru faptul că partidele componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană manifestă un total dezinteres faţă de iniţiativele lansate de el. Asta apare cu atât mai straniu, cu cât aceste iniţiative sunt dictate de necesitatea protejării unui număr enorm de cetăţeni din cele mai diverse categorii sociale — ţărani, muncitori, temporar şomeri, pensionari, invalizi, veterani ai războiului şi ai muncii. Considerăm că, a manifesta indiferenţă faţă de propunerile venite de la PSD înseamnă, în realitate, să afişezi o totală indiferenţă faţă de gravele probleme cu care se confruntă astăzi marea majoritate a populaţiei.

PSD nu poate să rămână indiferent faţă de oamenii rămaşi fără protecţie şi ajutorare din partea statului. Din acest considerent, social-democraţii vin azi cu apelul de a demara o largă acţiune pentru constituirea sindicatelor independente ale neangajaţilor. Este ştiut, că actualele sindicate din Moldova reprezintă şi exprimă interesele doar a cetăţenilor angajaţi în câmpul muncii. Cei neangajaţi nu au practic nici o apărare. Când spunem “neangajaţi” subânţelegem aici atât persoanele care au rămas fără locuri de muncă sau care nu-şi pot găsi un loc de muncă, cât şi pensionarii, invalizii, veteranii. Sindicatele independente ale neangajaţilor anume şi urmează să aibă misiunea de a reprezenta şi a exprima interesele acestor categorii sociale.

PSD este dispus să susţină pe larg procesul de constituire a unor astfel de sindicate, oferind grupurilor de iniţiativă susţinere logistică şi consultanţă juridică. PSD va pune la dispoziţia orgaţizaţiilor teritoriale ale acestor sindicate oficii pentru sediu şi tehnică de performanţă, pentru ca aceste organizaţii să poată activa cât mai eficient.

PSD îşi ia angajamentul ca, accedând la viitoarea guvernare a ţării după apropiatele alegeri parlamentare anticipate, să realizeze un vast program de protecţie, securitate şi ajutorare a membrilor sindicatelor independente ale neangajaţilor, să găsească soluţii şi să adopte măsuri pentru deschiderea de noi locuri de muncă pentru membrii sindicali neangajaţi, dar apţi de muncă. PSD propune ca scopurile şi sarcinile noilor sindicate să-şi găsească reflectare în denumirea noii uniuni sindicale: Sindicatele Naţionale ale Muncii şi Protecţiei Sociale.

Venind cu propunerea constituirii sindicatelor, PSD îşi asumă responsabilitate politică pentru asigurarea realizării cerinţelor sindicatelor faţă de putere. PSD, fiind reprezentat în Parlament şi Guvern, se obligă să realizeze Planul de măsuri anticriză şi că creeze pentru membrii sindicalişti şi pentru studenţi noi locuri de muncă, iar pentru pensionari şi invalizi — pensii şi indemnizaţii nu mai mici decât minimul de existenţă, conform Legii cu privire la minimul de existenţă şi garanţiile sociale, pe care PSD l-a prezentat actualei componenţe a Parlamentului — care ignoră iniţiativa legislativă a PSD.

PSD trebuie să acceadă la putere, pentru a-şi onora promisiunile făcute cetăţenilor Republicii Moldova.

Centrul de Presă PSD

PSD din Moldova a înaintat Parlamentului propriul proiect de Lege privind stabilirea minimului de existenţă şi asigurarea protecţiei sociale Adresarea Partidului Social Democrat către premierul Vlad Filat “Economia este mai impotrantă ca politicianismul”