Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Tineretul — mândria, onoarea şi speranţa de viitor a Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PSD / 12 august 2010
Partidul Social Democrat

Partidul Social Democrat felicită generaţia tânără a ţării cu prilejul Zilei Internaţionale a Tineretului. Tema din acest an a acestei sărbători — “Durabilitatea: Confruntarea noastră — Viitorul nostru” este un apel la acţiune lansat tinerilor din întreaga lume, în rândurile cărora tineretul Moldovei poate şi trebuie să-şi ocupe locul binemeritat.

Omenirea se confruntă cu crize multiple şi interconectate, efectele lor severe şi profunde lovesc la direct şi în mod disproporţionat anume oamenii tineri. Dar cu îndrăzneala, curajul şi energia care îi caracterizează, tinerii noştri demonstrează că pot fi parteneri importanţi în depăşirea greutăţilor, pot spune un cuvânt hotărât pentru dezvoltarea Moldovei. Ei ştiu ce trebuie de făcut pentru a reduce sărăcia, a relansa economia, a promova principiile prieteniei şi păcii în societate. Voi, tineretul Moldovei, sunteţi mândria ţării!

Marea majoritate a tinerilor moldoveni practică un mod de viaţă sănătos, sunt buni sportivi, promovează folosirea de noi tehnologii, lansează valori culturale, artistice şi spirituale. Iată de ce ei au dreptul deplin la educaţie de calitate, la asistenţă medicală adecvată, la opurtunităţi de angajare în câmpul muncii, la servicii financiare şi participare directă în viaţa publică. De Ziua lor, PSD îşi reafirmă angalamentul de a sprijini şi a promova tinerii în dezvoltarea lor. Voi, tineretul Moldovei, sunteţi onoarea ţării!

Astăzi, cu regret, mai rămâneţi ostatici ai tuturor confruntărilor şi dezbaterilor politice, fiind lipsiţi de exemple de adevărată etică şi morală, atât de necesare pentru o dezvoltare modernă. Răspunderea statului faţă de educaţia şi instruirea voatră este condiţia supremă care poate asigura Viitorul ţării. Voi, tineretul Moldovei, sunteţi speranţa de viitor a Moldovei Suverane, Independente şi Neutre. Sunteţi gândirea liberă, acţiunea energică şi sănătatea morală a naţiunii moldoveneşti. Cele mai calde felicitări, urări de bine şi sănătate, curaj şi dârzenie în tot ce doriţi să realizaţi!

Centrul de Presă PSD

Apelul Partidului Social Democrat către cetăţenii ţării Declaraţia Partidului Social Democrat în adresa Guvernului Republicii Moldova