Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Uniunea Europeană a ajuns la un moment de răscruce şi riscă să fie fragmentată

|versiune pentru tipar||
PSD / 30 septembrie 2011
Partidul Social Democrat

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, în discursul său despre starea Uniunii Europene, expus în faţa Parlamentului European, a declarat că situaţia actuală este foarte gravă din cauza atitudinilor populiste ale statelor membre, care au afectat Uniunea Europeană şi care pun în pericol realizările europene, printre care a menţionat Euro şi libera circulaţie.

El de asemenea a avertizat despre neîncrederea în capacitatea UE de a găsi soluţii pentru problemele cu care se confruntă ţările-membre, atrăgînd atenţia la următoarele: “Putem spune că această criză a datoriilor suverane este o criză a încrederii reciproce”.

Jose Manuel Barosso a recunoscut gravitatea situaţiei create, subliniind, că “UE a ajuns la un moment de răscruce şi riscă să fie fragmentată”. Pentru a ieşi din această situaţie, asigurarea creşterii economice şi crearea locurilor de muncă, Preşedintele Comisiei Europene a propus soluţia sa, menţionînd următoarele: “Situaţia este foarte gravă, dar se poate rezolva şi propunem cetăţenilor o refacere a Uniunii Europene”.

Partidul Social Democrat atrage atenţia, că în această situaţie, cînd statele membre ale Uniunii Europene, se află într-o criză acută a datoriilor, din cauza atitudinilor sale populiste, propunerea Preşedintelui Comisiei Europene despre refacerea Uniunii Europene, pune sub semnul întrebării, însăşi existenţa UE în actuala componenţă. Iată de ce planul “blitzkrieg” de eurointegrare a Moldovei, anunţat de AIE în anul 2009, care prevede la prima etapă libera circulaţie a cetăţenilor moldoveni pe teritoriul UE şi statutul de membru asociat al UE, promise deja pentru anul 2012, reprezintă o adevărată utopie politică. Reamintim, că recent, Ministrul de Externe d-l Iurie Leancă, a fost nevoit să recunoască, că depunerea planificată în 2011 a cererii de membru asociat al UE, nu se va face, deoarece majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, nici nu vor să discute pe această temă.

Deşi, Alianţa de guvernare cunoaşte foarte bine poziţia Uniunii Europene faţă de aderarea sau asocierea noilor membri, ea şi în această situaţie, cînd UE “riscă să fie fragmentată”, continuă să promoveze o politică populistă, construită pe minciună şi dezinformarea propriilor cetăţeni despre “viitorul european” al Republicii Moldova. Rezultatul acestei politice îl constituie nu numai înrăutăţirea şi tensionarea relaţiilor Republicii Moldova cu partenerii strategici din CSI, dar şi pericolul discreditării relaţiilor cu Uniunea Europeană.

Cu regret, guvernarea actuală a Republicii Moldova, care s-a autoproclamat “Alianţa pentru Integrare Europeană”, au schimbat vectorul politic firesc al ţării noastre şi buimăcesc poporul moldovenesc cu promisiunile sale despre o apropiată eurointegrare, uitînd că Moldova este în primul rând ţară-membră a CSI, iar relaţiile economice cu Rusia joacă un rol primordial pentru economia Moldovei.

Partidul Social Democrat consideră necesar şi obligatoriu, informarea corectă a cetăţenilor ţării despre posibilităţile reale ale eurointegrării Republicii Moldova şi cere partidelor membre ale AIE, să înceteze dezinformarea poporului şi promovarea unei politici populiste, care discreditează Moldova, atît în faţa partenerilor strategici din Est, cît şi în faţa celor din Vest.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Gazoductele “South Stream” şi “Nord Stream” ocolesc Moldova şi România Mesajul Partidului Social Democrat cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor în Vîrstă