Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Începutul campaniei “Populaţia Moldovei împotriva Guvernării”

|versiune pentru tipar||
PSD / 18 noiembrie 2011 | 
Partidul Social Democrat

La 19 noiembrie începînd cu ora 11.00, Partidul Social Democrat din Moldova va desfăşura mitingul de protest împotriva inacţiunii autorităţilor de a revizui tarifele pentru apă, agent termic, gaze naturale, energie electrică şi refuzul actualei guvernări de a stopa negocierile monopoliste cu privire la formarea preţurilor pentru produse alimentare, medicamente şi combustibil.

La protestul din Piaţa Marii Adunări Naţionale din 19 noiembrie au decis să se alăture locuitorii oraşelor Bălţi, Soroca, Orhei, Anenii Noi, Hînceşti, Comrat şi alte localităţi ale ţării.

Partidul Social Democrat din Moldova a solicitat Procuraturii Generale de a iniţia cauze penale împotriva funcţionarilor care au refuzat să îndeplinească cerinţele legitime înaintate în cadrul acţiunii de protest din 12 noiembrie 2011.

În cadrul mitingului de protest din 19 noiembrie, vor fi amenajate locuri speciale, unde reprezentanţii Biroului Juridic vor asista participanţii la protest în procesul de întocmire a reclamaţiilor cu privire la suspendarea tarifelor existente şi stabilirea a unor tarife noi, cereri care vor fi înaintate Curţii de Apel Chişinău.

Pînă la anunţarea deciziei finale a instanţei de judecată cu privire la suspendarea tarifelor, instanţa va decide să interzică prestatorilor de servicii să înainteze facturi pentru plata serviciilor comunale. Numărul mare de participanţi la protest şi reclamaţiile adresate la Curtea de Apel — este o necesitate vitală pentru categoriile de persoane defavorizate care sunt lipsiţi de venituri pentru a achita conform facturilor primite.

Semnăturile aplicate pe reclamaţiile către Curtea de Apel şi examinarea acestor cereri vor constitui acte legale ce justifică scutirea de plată pentru servicii pînă la modificarea politicii tarifare de către actuala guvernare.

Orice protest, la care sunt invitaţi cetăţenii de către Partidul Social Democrat, trebuie să determine un rezultat care va contribui la calitatea vieţii cetăţenilor şi va încuraja pozitiv populaţia RM.

Autorităţile moldoveneşti contează pe fragmentarea cetăţenilor şi pe incapacitatea oamenilor de a se uni şi de a fi solidari. Sunt efectuate mai multe acţiuni de a dispersa societatea în săraci şi bogaţi, moldoveni şi anti-moldoveni, pro-ruşi şi pro-europeni.

În cazul fragmentării cetăţenilor este mai simplu de a fura şi de a uzurpa puterea de stat contrar prevederilor constituţionale.

Noi, social-democraţii din Republica Moldova, nu vom face declaraţii politice iar revendicările social-economice înaintate, sunt corecte şi legale. Moldovenii sunt corecţi - Partidul Social Democrat din Moldova este şi va alături de popor şi de partea legii şi va acţiona pentru pedeapsa a acelor care încalcă legea şi acţionează în detrimentul intereselor populaţiei RM

Social-democraţii cheamă toţi cetăţenii din Moldova, indiferent de grup social, religie, naţionalitate, orientare spre vest sau est, să ne unim împotriva fărădelegilor autorităţilor în formarea tarifelor ilegale, în lupta cu monopoliştii în lupta pentru pensii mai mari şi salarii decente.

Fiţi solidari şi veniţi la acţiunea de protest la 19 noiembrie 2011, invitaţi colegii dvstră de la întreprinderile unde lucraţi, membrii familiei, vecini, ca să demonstrăm unitatea poporului moldovenesc şi de a intensifica presiunea asupra guvernului.

Vino şi semnează Petiţia de suspendare a tarifelor ilegale care va fi adresată la Curtea de Apel Chişinău.

Preşedintele Partidului Social Democrat din Moldova
Victor Şelin

Sursa: www.psdm.md

Majoritatea cerinţelor au fost satisfăcute de către Guvernul RM Vom cere demisia Guvernului dacă acesta nu-şi va respecta promisiunile