Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Şcoala este a doua casă, care va educa copii noştri

|versiune pentru tipar||
PSD / 2 septembrie 2013
Partidul Social Democrat

Astăzi este începutul noului an şcolar în Republica Moldova. Partidul Social Democrat ţine să adreseze cele mai sincere felicitări tuturor elevilor care pentru prima dată au păşit pragul şcolii, dar şi tuturor părinţilor şi profesorilor care zi de zi contribuie la educaţia copiilor şi le oferă un sprijin moral şi educativ.

Odată cu începerea noului an şcolar, fiecare din noi ne facem noi speranţe că în acest an copii vor avea parte de cunoştinţe noi, vor da dovadă de sîrguinţă vor fi atenţi la toate şi desigur că vor reuşi să obţină rezultate pe potriva aşteptărilor părinţilor şi profesorilor.

Totodată, există foarte multe instituţii şcolare in care astăzi va suna primul sunet, dar acestea nu sunt pregătite să asigure un proces educaţional atît din cauza insuficienţei cadrelor didactice dar şi a condiţiilor din instituţii care spre regret lasă de dorit. Cu toate acestea Ministerul Educaţiei argumentează aceste probleme drept o normalitate a implementării noii reforme în educaţie care de fapt şi prevede ca unele instituţii şcolare să fie aduse la condiţii dezastruoase, ulterior acestea fiind închise.

Cu părere de rău, Ministerul Educaţiei aşa şi nu a conştientizat faptul că prin închiderea şcolilor, distanţează elevii de carte şi de tot ce semnifică a studia, în acelaşi timp contribuind la mărirea considerabilă a numărului abandonului şcolar.

În orice alt stat, educaţia reprezintă cel mai important domeniu de investiţie al statului, ceea ce în Republica Moldova, spre regret nu se regăseşte, actuala guvernare fiind cointeresată în promovarea unor politici de optimizare a cheltuielilor în detrimentul oferirii unei educaţii pe potrivă copiilor. În acelaşi timp, considerăm că Ministerul Educaţiei nici nu sesizează că prin aceste reforme distruge interesul copiilor faţă de studii, aceasta devenind o problemă gravă pentru societatea noastră cu riscul de a denigra profesorul dar şi părinţii care în fiecare zi îndeamnă copii să înveţe sîrguincios, pentru a avea o perspectivă pe viitor.

Membrii Partidului Social Democrat au participat astăzi la primul sunet în mai multe instituţii şcolare din ţară, adresînd cu mesajul călduros elevilor că şcoala este a doua casă, acolo unde găseşti nu doar cunoştinţe dar şi prieteni adevăraţi, profesori care vor sprijini elevii pe parcursul a mai multor ani.

Pentru obţinerea unui rezultat bun este necesar îmbinarea educaţiei părinţilor cu învăţămintele învăţătorilor şi sîrguinţa copiilor

În dimineaţa zilei de astăzi, Sergiu Coropceanu, Secretar general al Partidului Social Democrat a participat la careul solemn dedicat începerii unui nou an şcolar, din cadrul liceului moldo-spaniol “Miguel de Cervantes Saavedra” din mun. Chişinău.

Sergiu Coropceanu a felicitat elevii şi învăţătorii cu începutul unui nou an şcolar, precum a adresat şi un mesaj către cei prezenţi, inclusiv părinţilor, menţionînd că, pentru obţinerea unui rezultat bun este necesar îmbinarea educaţiei părinţilor cu învăţămintele învăţătorilor, care urmează a fi transmise elevilor şi sîrguinţa copiilor.

De asemenea, Secretarul general PSD a menţionat importanţa educării elevilor cu dragoste de ţară şi cu grijă de patrimoniul nostru naţional.

“Să educăm generaţii, care să dorească să-şi construiască viitorul aici acasă — în Republica Moldova, iar noi maturii să le oferim această posibilitate”, a mai menţionat Sergiu Coropceanu.

Sursa: www.psdm.md

Depuneri de flori cu ocazia Sărbătorii “Limba noastră” Republica Moldova riscă să devină o ţară artificială