Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Femeile de sat pot influenţa nivelul calităţii localităţii lor

|versiune pentru tipar||
PSD / 16 octombrie 2013
Partidul Social Democrat

Organizaţia teritorială al Partidului Social Democrat din raionul Floreşti a organizat Masa Rotundă “Viaţa femeilor de la sat” cu prilejul Zilei mondiale a femeilor din mediul rural.

Preşedintele OT PSD Floreşti, Andrei Balan a adresat un mesaj de felicitare tuturor particpantelor prezente la eveniment dar, fiind subliniate calităţile sublime ale femieilor şi ale abilităţilor acestora privind conducerea gospodăriilor şi în acelaşi timp implicarea activă în comunităţile lor.

Deşi foarte multe femei din sate se confruntă cu aceleaşi probleme, lipsa locurilor de muncă, venituri financiare reduse, lipsa unei informări continue cu privire la iniţierea unei afaceri, accesul limitat la diferite servicii sociale, chiar şi de creditare, ceea ce le caracterizează pe toate este dorinţa de a afec mai mult şi grija asiduă faţă de membrii familiilor lor.

În cadrul discuţiei au fost propuse mai multe idei privind consolidarea femeilor tocmai pentru a spori rolul femilor în comunitate dar şi de a soluţiona problema acută a localităţii şi anume aspectele sociale, care potrivit participantelor la masa rotundă sunt cel mai bine cunoscute de către femei.

Tatiana Niţa a menţionat că pentru o mai bună percepere a femeilor este nevoie de a conlucra în comun cu toţi membrii societăţii şi de a nu uita de valorile moldoveneşti care de fapt şi determină voinţa noastră de a schimba lucrurile.

În final, s-a stabilit ca prin asemenea întruniri să fie abordate mai minuţios probleme femeilor de la sat inclusiv posibilitatea implicării acestora în promovarea politicilor, dar şi încurajarea femeilor de a iniţia mici afaceri, tocmai pentru a dezvolta capacităţile antreprenoriale şi de a ridica nivelul de trai dar şi de calitate al localităţii rurale.

Sursa: www.psdm.md

Miting de protest în faţa Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova PSD a solicitat Procurorului General să fie stopate acţiunile de intimidare a cetăţenilor