Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

PSD a solicitat Procurorului General să fie stopate acţiunile de intimidare a cetăţenilor

|versiune pentru tipar||
PSD / 18 octombrie 2013
Partidul Social Democrat

Astăzi, membrii Grupului de Iniţiativă privind organizarea Referendumului republican legislativ cu privire la aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Euroasiatice, de formarea a teritoriului vamal unic şi de constituire a uniunii vamale au desfăşurat o acţiune de protest împotriva acţiunilor Procuraturii generale de intimidare a susţinătorilor Referendumului.

Sergiu Coropceanu, Şeful Staff-ului Grupului de iniţiativă şi Secretar General al Partidului Social Democrat a menţionat că pe parcursul anului, atît membrii Grupului de iniţiativă, cît şi persoanele, care au semnat în susţinerea organizării Referendumului sunt tensionaţi din partea colaboratorilor procuraturii şi ai organelor de urmărire penală.

În acest sens, membrii Grupului de Iniţiativă consideră că acţiunile respective sunt nelegitime şi încalcă flagrant drepturile omului la exprimarea voinţei, mai mult ca atît Comisia Electorală Centrală fiind obligată să păstreze în secret acceptul cetăţeanului liber exprimat şi datele cu caracter personal.

Membrii Grupului de iniţiativă şi semnatarii listelor de subscripţie se arată indignaţi şi condamnă activitatea Procuraturii generale şi a Departamentului de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şi cere Procuraturii generale stoparea intimidării oamenilor şi oprirea urmăririi penale în cazul colectării semnăturilor susţinătorilor Referendumului republican legislativ. În acelaşi timp, Grupul de iniţiativă cere Procuraturii generale transmiterea listelor de subscripţie înapoi Comisiei Electorale Centrale, ca aceasta să-şi revadă hotărîrea.

În cadrul discuţiei cu reprezentanţii Grupului de Iniţiativă: Victor Şelin şi Sergiu Coropceanu, Procurorul General Corneliu Gurin a promis că în următoarea perioada va dispune o monitorizare minuţioasă a conţinutului listelor de subscripţie, ulterior acestea fiind trimise înapoi la CEC, pentru ca membrii Grupului de iniţiativă să poată cere Comisiei Electorale Centrale revizuirea hotărîrii.

“Victor Şelin, Preşedintele Grupului de iniţiativă şi Preşedinte al Partidului Social Democrat a invitat membrii Grupului de iniţiativă şi susţinătorii Referendumului la o acţiune de protest de amploare naţională, peste două săptămîni, în faţa CEC, pentru a cere revizuirea hotărîrii din 03 august 2012 din cauza lipsei dovezilor de falsificări masive, aşa cum declara CEC. În cazul în care Procuratura generală nu-şi va realiza promisiunile şi nu va transmite listele de subscripţie la CEC, acţiunea de protest urmează să fie organizată în faţa Procuraturii”, a mai menţionat Victor Şelin.

Declaraţia participanţilor la acţiunea de protest împotriva acţiunilor Procuraturii generale de intimidare a susţinătorilor Referendumului republican legislativ privind aderarea Republicii Moldova la Comunitatea Economică Euroasiatică şi Uniunea Vamală

Începînd cu data de 03 august 2012, zi în care Comisia Electorală Centrală a anulat peste 180 de mii de semnături ale susţinătorilor organizării Referendumului republican legislativ cu privire la aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Euroasiatice, de formarea a teritoriului vamal unic şi de constituire a uniunii vamale, atît asupra membrilor Grupului de iniţiativă, cît şi a celor, care au semnat în susţinerea organizării Referendumului, s-a început o vastă campanie de intimidare şi tensionare din partea colaboratorilor procuraturii şi ai organelor de urmărire penală.

La indicaţia Procuraturii generale, cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare, pe parcursul unui an, în majoritatea satelor şi centrelor raionale ofiţerii de urmărire penală au interogat persoanele, care au colectat semnături, precum şi pe cele, care au semnat în susţinerea organizării Referendumului.

În majoritatea cazurilor, susţinătorii referendumului au fost intimidaţi fiind impuşi să se dezică de la semnăturile sale sau să declare că semnăturile nu le aparţin. Drept condiţionare din partea ofiţerilor de urmărire penală era eliberarea de la serviciu sau probleme pe viitor. Paralel cu intimidările din teritoriu, membrii Grupului de iniţiativă din teritoriu erau chemaţi de către ofiţerii Departamentului de Urmărire Penală la Chişinău, care, de asemenea, aveau un comportament de batjocură faţă de oameni.

Merită de menţionat şi comportamentul grosolan al procurorilor din Procuratura generală, responsabili de acest caz, precum şi acţiunile nelegitime ale Procuraturii, care au transmis inspectorilor de sector şi ofiţerilor de urmărire penală copiile listelor de subscripţie primite de la Comisia Electorală Centrală încălcînd astfel dreptul cetăţeanului la secretul exprimării voinţei şi protecţia datelor cu caracter personal.

Membrii Grupului de iniţiativă şi semnatarii listelor de subscripţie se arată indignaţi şi condamnă activitatea Procuraturii generale şi a Departamentului de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, menţionăm cu bucurie, că susţinătorii Referendumului au rezistat tuturor provocărilor, iar ofiţerii de urmărire penală şi procurorii nu au probele şi dovezile necesare care ar demonstra falsificarea masivă a semnăturilor de care vorbeau membrii Comisiei Electorale Centrale.

Cerem Procuraturii generale stoparea intimidării oamenilor şi oprirea urmăririi penale în cazul colectării semnăturilor susţinătorilor Referendumului republican legislativ. În acelaşi timp, cerem Procuraturii generale transmiterea listelor de subscripţie înapoi Comisiei Electorale Centrale, ca aceasta să-şi revadă hotărîrea.

Sursa: www.psdm.md

Femeile de sat pot influenţa nivelul calităţii localităţii lor PSD îşi exprimă recunoştinţa unor oameni cu suflet mare