Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Republica Moldova a pierdut enorm în faţa respectării Drepturilor Omului

|versiune pentru tipar||
PSD / 10 decembrie 2013
Partidul Social Democrat

În ultimii ani e o tendinţă de a valora documente cu statut de Declaraţii, una din acestea fiind sărbătorită tocmai astăzi: Ziua Internaţională a Drepturilor Omului conform Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Deşi pare a fi un domeniu în care omul reprezintă pilonul de bază, se pare că în realitate, omul de rînd nici pe departe nu este beneficiarul prioritar, care trebuie să resimtă întreaga forţă juridică al acestui document, mai ales dacă ne referim la cetăţenii moldoveni.

Chiar dacă drepturile omului, consfinţite în legea supremă a Republicii Moldova, Constituţia RM fac referinţă la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, instituţiile statului nu realizează în mod prioritar respectarea dreptului omului, unele cazuri fiind grav pedepsite de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Cu regret, deşi actuala guvernare se poziţionează drept una democrată, aceasta este pe departe de principiile şi libertăţile democraţiei, unde domeniul drepturilor omului este des ignorat din cauza incapacităţii conducerii statului asigurării confortului propriilor cetăţeni.

Deja nu mai este un secret că tot mai mulţi cetăţeni lezaţi în dreptul la muncă, mulţi tineri nu au accesul liber la educaţie, nu mai spunem despre asistenţa medicală şi libera exprimare a voinţei cetăţenilor, drepturi stipulate în legislaţia naţională, care tot mai des cunosc încălcări din partea instituţiilor statului nostru.

Referitor la voinţa cetăţenilor, ţinem să menţionăm faptul că în Republica Moldova, prin organul abilitat, Comisia Electorală Centrală a denigrat fiecare cetăţean moldovean care a subsemnat iniţiativei de organizare a referendumului republican legislativ de aderare a RM la Uniunea vamală Rusia -Belarus Kazahstan. Prin această decizie, CEC a satisfăcut interesele unor actori politici aflaţi la guvernare, deşi conform legislaţiei în vigoare, inclusiv conform drepturilor constituţionale ar fi trebuit să ţină cont, în mod prioritar de voinţa cetăţenilor care sunt în drept să propună desfăşurarea referendumurilor pentru a determina anumite direcţii specifice benefice statului nostru.

În acelaşi timp, astăzi tot mai mulţi copii sunt lezaţi în dreptul lor de a avea o familie, majoritatea fiind in situaţia de a creşte de sine stătător, din cauza că părinţii acestora se află la muncă peste hotare. Tot mai mulţi copii nu sunt în vizorul instituţiilor abilitate, majoritatea din ei neavînd un statut determinat conform recomandărilor organelor de tutelă. Mulţi copii sunt supuşi unor riscuri grave, din cauza iresponsabilităţii organelor abilitatea în respectarea drepturilor acestora, majoritatea cazurilor depistate fiind calificate drept inumane pentru societatea noastră: tot mai mulţi copii recurg la suicid, unii sunt supuşi violenţelor şi agresiunilor de orice forme, iar cei ce se fac responsabili, tac, pentru că astfel consideră că protejează imaginea instituţiei, deşi ar fi trebuit să protejeze, mai întîi de toate, copilul.

Cu siguranţă că cei mai vîrstnici ar avea mai multe nemulţumiri să le adreseze celor care doar declarativ promit respectarea drepturilor omului, în fond totul fiind limitat la o justificare simplă, că astăzi statul nostru este în proces de integrare europeană, fapt pentru care trebuie să jertfim o bună parte din suveranitate dar şi din puterea de luare a deciziilor importante în stat, unde cei mai dezavantajaţi sunt pensionarii, care nu mai ajung să resimtă acel trai decent prevăzut în Constituţia RM. Pensionarii se confruntă nu doar cu probleme financiare grave, care nu le permit nici minimum de existenţă, dar disconfortul pe care sunt impuşi să-l tolereze şi lipsa respectului şi a bunului simţ în raport cu contribuţia bătrinilor, este una din spiritele revoluţionare, care îi fac pe aceşti cetăţeni să se simte inutili celor, cărora le-au acordat vot de încredere, conform dreptului la vot, care este foarte bine folosit de actuala elita politică.

Partidul Social Democrat regretă că cetăţenii Republicii Moldova cu neîncredere privesc viitorul acestui stat, şi aceasta din cauza incapacităţii Coaliţiei Pro-Europene de a realiza unul din principiile fundamentale al unui stat democrat: respectarea drepturilor omului, care în mod prioritar trebuie să fie consfinţit nu doar în Constituţia statului dar şi în Programul de Guvernare, ceea ce cu siguranţă ar prevala prioritatea integrării Moldovei în UE.

Sursa: www.psdm.md

Corupţia — principiu de bază în activitatea structurilor statului şi o modalitate de îmbogăţire a trezoreriilor partidelor aflate la guvernare şi liderilor acestora Victor Şelin a avut o întrevedere oficială cu Ambasadorul Chinei, E.S. Tong Mingtao