Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Declaraţia Partidului Social Democrat cu privire la situaţia din Ucraina

|versiune pentru tipar||
PSD / 5 mai 2014
Partidul Social Democrat

Partidul Social Democrat exprimă sincere condoleanţe rudelor victimelor revoltelor din Odesa din 2 mai anul curent şi condamnă acţiunile autorităţilor de la Kiev.

Toate circumstanţele şi faptele care au avut loc în Odesa în data de 2 mai, unde au fost ucise peste 40 de persoane şi peste 200 de răniţi, denotă că aceste acţiuni au fost organizate de către autorităţile de la Kiev, în colaborare cu agenţiile de asigurare a ordinii publice dar şi cu naţionaliştii radicali, operaţiuni care vin de a suprima libertatea de exprimare a voinţei cetăţenilor ucraineni.

Cei afectaţi nici nu au luat parte la uzurparea clădirilor administrative şi a organelor ordinii publice, ba mai mult nu au organizat blocaje rutiere şi grupuri de autoapărare, precum nici nu au erau înarmaţi pentru a se împotrivi reprezentanţilor guvernării. Ei doar au participat la mitinguri de solidaritate petrecute în week-end şi colectau semnături în susţinerea unui referendum constituţional în Ucraina.

Însă tocmai locuitorii paşnici din Odesa au avut de suferit cel mai mult, mai chiar şi decât toţi locuitorii din sud — estul ţării, cetăţeni faţă de care, în prezent sunt direcţionate operaţiunile militare. Dacă în cazul raioanelor de est a Ucrainei, autorităţile au trimis trupe militare şi Garda Naţională, atunci pentru stoparea spiritelor protestatare ale locuitorilor din Odesa au fost folosiţi tineri radicali şi microbişti.

Prin confruntarea cetăţenilor unul împotriva altuia, Kiev-ul a încercat să evite acuzaţiile împotriva sa în organizarea operaţiunilor militare de opoziţie împotriva propriului popor. Dar în acelaşi timp, există mai multe dovezi că acţiunile naţionaliştilor radicali au fost coordonate de autorităţile de la Kiev. Însăşi imaginile în direct de la acţiunile militare denotă că s-a tras în civili, iar cei care au încercat să iasă din clădirea prinsă în flăcări, au fost bătuţi cu cruzime. Există numeroase dovezi video care arată că această clădire a fost aprinsă tocmai de naţionaliştii radicali. Mai mult decât atât, este evident că infracţiunea a fost comisă în timpul zilei, şi organele de forţă şi securitate au ajuns la destinaţie abia seara. Poliţia nu a luat măsuri pentru a aresta criminalii şi pe cei care au au incendiat clădirea, cu toate acestea, la ordinul autorităţilor au arestat civili care au scăpat de incendiu din clădirea Casei Sindicatelor. De asemenea, există dovezi directe a poliţiei din Odesa, care confirmă presupunerea că ar fi existat ordinul de a nu interveni în coliziune.

Ştirile despre tragedia din Odesa şi materialele video de la eveniment au fost răspândite în toată lumea. Se pare că victimele din Odesa, similare acţiunilor tragice din Hatîn, (Republica Belarus, 1943) trebuiau să împace SUA şi UE, ca ulterior autorităţile de la Kiev să ordone stoparea acţiunilor violente împotriva cetăţenilor din Ucraina. Dar a doua zi după tragedie, aflăm că în Odessa au fost trimişi aproximativ două mii de naţionalişti radicali de la Viniţa şi din alte regiunile vestice ale Ucrainei. A fost desemnat un nou şef de poliţie, unul dintre foştii lideri ai tuturor operaţiunilor militare de la Kiev, care, împreună cu radicalii civili care au sosit la Odessa, în direct a declarat că, pînă la 9 mai vor fi anihilaţi toţi cei care nu sunt de acord cu politica oficială de la Kiev. Această declaraţie politică nu lasă nici o îndoială că, în Odesa sunt planificate noi acţiuni de violenţă împotriva oamenilor.

Pentru membrii Partidului Social Democrat din Moldova, Ucraina este o ţară prietenă, şi poporul multinaţional ucrainean sunt fraţii noştri. În rândurile partidului nostru sunt mii de ucraineni, mulţi dintre ei au rude care locuiesc în Ucraina. De aceea, nu putem sta indiferenţi şi cu siguranţă ne facem de evenimentele care au loc în ţara vecină.

Partidul Social Democrat consideră că autorităţile de la Kiev nu au sesizat necesitatea executării Acordului de la Geneva privind principiile de soluţionare a situaţiei social-politice din Ucraina. Părţi semnatare ale acordului nu au prevăzut sancţiuni pentru refuzul de a se conforma prevederilor stipulate. Iar acest lucru este necesar de a fi propus Consiliului de Securitate al ONU pentru a pune problema înaintării sancţiunilor împotriva Ucrainei, iar în cazul autorităţilor de a veni la Tribunalul Penal Internaţional pentru a institui proceduri de investigare a uciderii cetăţenilor din Kiev, Odessa şi din alte oraşe ucrainene.

În cel mai scurt timp, Partidul Social Democrat va emite în adresa ONU şi Misiunea OSCE în Republica Moldova, precum şi la misiunile diplomatice ale membrilor Consiliului de Securitate o notă în acest sens.

Sursa: www.psdm.md

Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei de 9 Mai, Ziua Victoriei