Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Valeriu Troenco — un nou agent NATO

|versiune pentru tipar||
PSD / 13 iunie 2014
Partidul Social Democrat

Partidul Social Democrat condamnă toate acţiunile reprezentanţilor partidelor de la guvernare, atît din Parlament cît şi din Guvern, îndreptate spre lichidarea statutului de neutralitate a Republicii Moldova.

Este evident, că discursurile primelor persoane din stat, precum şi a reprezentanţilor guvernării privind necesitatea dezicerii de la neutralitate se înscrie în şirul de acţiuni dictate de către serviciile secrete ale SUA şi necesare de a fi îndeplinite în ţara noastră.

Atît fostul Ministru al Apărării Vitalie Marinuţa, cît şi actualul Valeriu Troenco au devenit nişte slugi ai sistemului politico-oligarhic moldovenesc şi robi ai serviciilor secrete americane şi NATO. Armata naţională a fost transformată într-o filială americană:

De fapt, întregul sistem de apărare este transmis spre administrare americanilor.

Declaraţia actualului Ministru al Apărării Valeriu Troenco precum că neutralitatea este un obstacol, creează probleme şi nu permite asocierea cu alte state care ne-ar garanta securitatea şi că clasa politică trebuie să se dezică de neutralitate pentru că aceasta este o povară demonstrează repetat adevăratele intenţii ale SUA: Republica Moldova să se dezică de neutralitate şi să adere la NATO, pentru a permite dislocarea trupelor militare pe teritoriul ţării. Un scenariu asemănător se doreşte să fie implementat şi în Ucraina, pentru a forma o graniţă unică între NATO şi Federaţia Rusă de la nord la sud. Americanii îşi doresc război pe seama altor vieţi.

Trebuie să ai înţelepciune şi capacitate ca să ştii cum să dezvolţi o ţară cu o neutralitate permanentă, cum să dezvolţi relaţii de prietenie şi colaborare cu vecinii apropiaţi şi cei îndepărtaţi. Doar nişte trădători de patrie, aşa cum sunt cei din actuala guvernare, în schimbul unor interese personale, pot decurge la asemenea schimburi — să schimbi libertatea poporului, neutralitatea lui, pe dependenţă militară, pe implicare în războaie şi alte conflicte militare.

Partidul Social Democrat vă asigură, că după viitoarele alegeri parlamentare toate persoanele implicate în trădare de patrie şi activitate în interesul altor state şi organizaţii vor fi pedepsite, iar pedeapsa va fi una populară şi decizia o va lua poporul. Nici o altă cetăţenie sau imunitate nu-i vor salva.

Sursa: www.psdm.md

Guvernarea întreprinde măsuri pentru a destabiliza situaţia din ţară PSD dă startul întîlnirilor raionale cu susţinătorii aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală