Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSL

Puterea se dezice de perspectiva europeană a Republicii Moldova!?

|versiune pentru tipar||
PSL / 15 iunie 2004
Partidul Social-LiberalÎn opinia PSL iniţiativa preşedintelui privind Pactul de stabilitate şi securitate pentru Republica Moldova reprezintă o nouă turnură a politicii externe prin care Vladimir Voronin se dezice de perspectiva europeană pentru Republica Moldova. Nu credem că este întîmplător faptul că această iniţiativă a apărut în momentul finalizării Planului de Acţiuni “Uniunea Europeană-Republica Moldova” şi nu credem că a fost întîmplător dezinteresul total manifestat de oficialii moldoveni pe tot parcursul negocierilor. De fapt, comuniştii nici odată nu au fost captivaţi de această perspectivă şi cred că Voronin a decis să termine acest joc “de-a integrarea europeană”.

Consecinţele acestei iniţiative pot fi catastrofale pentru regimul Voronin, dar şi pentru întreaga societate. Voronin recunoaşte, de fapt, incapacitatea sa şi a partidului pe care-l conduce de a gestiona statul. Termenii în care este formulată ideea neutralizării Republicii Moldova seamănă mai degrabă cu un act de capitulare.

Din păcate iniţiativa prezidenţială ar putea duce la pierderea totală a interesului faţă de noi din partea Uniunii Europene, deoarece europenii sînt gata să ne ajute în soluţionarea problemelor noastre, dar nu doresc s-o facă în locul nostru.

Serviciul presă şi relaţii externe al PSL
Restabilirea majorităţii în consiliile raionale — o prioritate a opoziţiei Comunicat de presă al Partidului Social-Liberal