Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Fracţiunea PSRM face tot posibilul pentru denunţarea Acordului de Asociere cu UE

|versiune pentru tipar||
PSRM / 24 februarie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Deputatul partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea a supus unei critici dure Programul de Implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, adoptat, astăzi, de majoritatea parlamentară.

Cu acest prilej, deputatul a amintit celor prezenţi că în perioada de guvernare a partidelor pro-europene, în ţara noastră rata de susţinere din partea populaţiei a cursului de integrare europeană s-a redus de la 74%, în anul 2009, pînă la mai puţin de 40%, în anul 2016. Potrivit lui, această scădere îşi are şi explicaţia.

“Probabil, au fost adoptate prea multe planuri şi strategii, dar prea puţin lucru s-a făcut. Mai bine, în aceşti şapte ani, aţi fi făcut ceva cu adevărat util pentru cetăţenii ţării noastre pentru a-i face să simtă o îmbunătăţire a nivelului de trai, aşa ca în Europa, şi nu ceea ce simt oamenii astăzi, cînd costurile pentru serviciile medicale au crescut de 2, 3, 4 şi chiar 5 ori, iar Parlamentul refuză să audieze ministrul pe problema dată. Oamenii nu sînt în stare să achite facturile, să cumpere produse de primă necesitate, iar noi tot discutăm despre planuri”, a spus Vlad Batrîncea.

El a menţionat că toate deciziile pe care autorităţile ţării le apreciază drept importante, sînt luate, inexplicabil, la repezeală. Această afirmaţie este actual şi pentru Programul în cauză, care, potrivit deputatului, nu a fost supus unor dezbateri largi cu participarea deputaţilor, ci a fost publicat abia ieri seara, în ajunul şedinţei de astăzi a Parlamentului RM.

Totodată, deputatul PSRM a menţionat că, semnînd Acordul de Asociere cu UE, autorităţile au cedat suveranitatea ţării, ceea ce este un lucru inadmisibil: “Fracţiunea Partidului Socialiştilor nu va vota pentru acest Plan. Noi vom face tot posibilul pentru ca Acordul de Asociere cu UE să fie denunţat”.

Sursa: psrm.md

Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova Fracţiunea parlamentară a PSRM a înaintat, în Parlament, o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii