Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPUM

Martorii în “dosarul Pasat” cer penalizarea judecătorului Vasilevici

|versiune pentru tipar||
PUM (astăzi PPDM) / 26 octombrie 2010
Partidul Popular Democrat din Moldova

Martorii din aşa numitul “dosar Pasat” au cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să fie pedepsit fosta preşedintă a judecătoriei sectorului centru Lilia Vasilevici pentru falsificarea materialelor dosarului. CSM a iniţiat examinarea scrisorii deschise a martorilor, marţi 26 octombrie 2010.

În ianuarie 2006 judecătorul Vasilevici l-a condamnat pe Valeriu Pasat la 10 ani privaţiune de libertate în baza acuzaţiilor de vânzare ilegală către guvernul SUA a avioanelor MIG-29 şi a instalaţiilor de rachete “Uragan” unei firme străine. Pasat iniţial a declarat că dosarul penal poartă un caracter politic şi a fost fabricat de către preşedintele din acea perioadă, Vladimir Voronin.

Argumentele care confirmă falsificarea sunt expuse în scrisoarea ce a fost expediată membrilor CSM de cei 17 martori, printre care ex-preşedintele Mircea Snegur, ex-prim-miniştrii Ion Ciubuc şi Dumitru Braghiş, fostul preşedinte al parlamentului Dumitru Moţpan.

“Am stat ilegal în închisoare 858 de zile. A avut de suferit familia mea. Eu cer ca judecătoarea Vasilevici să fie pedepsită”, a declarat Pasat în cadrul şedinţei CSM.

În scrisoare martorii (parte a acuzări) îşi exprimă nedumerirea faţă de faptul că în verdictul judecătoarei Vasilevici se afirmă că vina lui Pasat este demonstrată, inclusiv şi din depoziţiile lor în calitate de martori, în pofida faptului că ei au depus mărturii ce demonstrau nevinovăţia lui Valeriu Pasat.

“Nimeni dintre noi nu a spus nimic ce ar fi fost posibil de tratat ca confirmare a vinovăţiei lui Valeriu Pasat. Din start am spus doar adevărul despre atitudinea responsabilă a ex-ministrului Apărării faţă de atribuţiile de serviciu, despre disciplina şi punctualitatea în executarea legii şi deciziile guvernului”, se spune în scrisoare.

CSM a hotărât să transfere adoptarea deciziei în cazul dat motivând cu necesitatea unor investigaţii suplimentare.

Serviciul de presă al PUM
Sursa: www.pum.md

În spatele campaniei de blocare a iniţiativei “Bazele ortodoxiei” se află sectanţii cu relaţii în guvernul Filat Pasat propune lichidarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei