Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPR

Scrisoare deschisă Preşedintelui PCRM, domnului Voronin V.N.

|versiune pentru tipar||
PR / 11 martie 2014
Partidul “Renaştere”

În timpul talk-show-ului “Politica” de la postul TV7, moderat de N. Morari şi I. Boţan pe 10 martie 2014, Dumneavoastră aţi numit încă o dată numele Mişin, Greceanîi, Dodon şi a altora, în contextul în care noi am fi fost cumpăraţi şi de asta am plecat din Partidul Comuniştilor.

Am mulţi ani în spate şi nu mi se poate reproşa niciodată şi nimic despre o oarecare mercantilizare sau faptul că aş fi fost cumpărat. Nu trebuie să fie măsuraţi toţi după propriul model, pentru că în această viaţă nu se măsoară totul în bani.

Declar ferm încă o dată că nu am plecat atât din partid, cât de la Dumneavoastră şi Dumneavoastră ştiţi foarte bine motivul, iar dacă nu îl cunoaşteţi, atunci voi fi nevoit să îl amintesc în public, deşi nu aş vrea să se întâmple aşa ceva. Înainte de a acuza pe cineva de ceva, trebuie să te priveşti în oglindă.

Eu şi familia mea avem în prezent ceea ce am avut în urmă cu 20 de ani. Noi nu avem păduri şi plantaţii de viţă de vie, castele şi multe maşini. Nu, aceasta nu este invidie aşa cum aţi putea să credeţi. Este o constatare a faptelor, a modului de viaţă şi a conştiinţei fiecăruia.

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova,
Preşedintele Partidului “Renaştere -Возрождение”,
Vadim MIŞIN

Sursa: rrm.md

Mesajul de felicitare al Preşedintelui Partidului “Renaştere”, Vadim Nicolaevici Mişin, adresat femeilor din Republica Moldova cu ocazia Sărbătorii Internaţionale a Femeii, 8 Martie Membrii Partidului “Renaştere” îl felicită pe liderul formaţiunii, Vadim MIŞIN, cu ocazia zilei de naştere