Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePLD

Evenimente ale PLD la tema “Administraţie publică”

24 mai 2011
În cadrul unei conferinţe de presă, candidatul PLD pentru funcţia de primar general al capitalei, Marcel Darie a declarat că în anul 2007 viceprimarul Nistor Grozavu a solicitat 10% din acţiunile Societăţii Comerciale “Guga-Comlux” SRL în schimbul oferirii dreptului acesteia de a amenaja în Chişinău, în baza unui parteneriat public privat, o zonă inedită de odihnă şi agrement pentru copii şi maturi, în stilul Disney Land. Potrivit lui, zona de agrement urma să fie construită în conformitate cu standardele europene, fiind adaptată la condiţii de timp: vara — parc de distracţii, iar iarna — patinoar. Darie a menţionat că a refuzat condiţiile înaintate de viceprimar, precizînd că acest proiect rămîne în vigoare şi, mai devreme sau mai tîrziu, va fi realizat.
18 mai 2011 | 
Primăria municipiului Chişinău este una dintre cele mai corupte instituţii din Moldova, despre aceasta a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele Partidului Legii şi Dreptăţii, generalul Nicolae Alexei. “Pentru a obţine legal autorizaţii sau certificate de la primărie, trebuie să plăteşti, în caz contrar eşti purtat pe drumuri ani de zile. În primărie domină corupţia, care alungă toţi investitorii şi nu permite oraşului să se dezvolte”, a spus Alexei. El consideră că responsabili de combaterea acestui flagel în cadrul primăriei este primarul şi mai apoi organele de drept. Candidatul partidului la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Marcel Darie, a menţionat că principalul punct din cadrul programului său electoral ţine de lichidarea corupţiei din cadrul primăriei.

Arhiva

2011 [4]
Administraţie publică