Activități

Lansarea Euromonitor nr.11
Pe 31 iulie 2008 Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT și Centrul Analitic EXpert-Grup a lansat cel de-al 11-lea număr al publicației trimestriale "Euromonitor", care are drept obiectiv monitorizarea independentă și obiectivă a procesului de implementare a reformelor inițiate conform Planului de Acțiuni Uniunea Europeană-Republica Moldova.
Euromonitor 11 monitorizează acțiunile realizate pe parcursul perioadei martie-iunie 2008, în domeniile: Dialog politic și instituții democratice; Consolidarea capacității administrative; Conflictul transnistrean; Justiție; Dezvoltare și reforme economice; Dezvoltare și reforme sociale; Comerțul internațional; Climatul de afaceri; Frontieră, migrație și traficul de ființe umane.
Printre cele mai importate progrese constatate de experți au fost: menținerea unui dialog dinamic între Moldova și Uniunea Europeană, soldat cu lansarea reflecțiilor în cadrul Uniunii Europene privind noul cadru juridic moldo-comunitar și a Parteneriatului de Mobilitate; implementarea principiului "ghișeului unic"; dinamizarea relațiilor economice cu Uniunea Europeană, susținută de intrarea în vigoare a Preferințelor Comerciale Autonome; realizarea reformelor legislative în domeniul asigurării sănătății publice și a activității de licențiere; promulgarea Legii privind activitatea sanitar-veterinară, care va permite accelerarea reformelor în acest domeniu și promovarea produselor moldovenești de origine animalieră pe piața comunitară; activizarea măsurilor de prevenire și combatere a traficului de ființe umane.
Progrese moderate au fost constatate în legătură cu: consolidarea legislației privind drepturile omului; dezvoltarea dialogului autorităților cu societatea civilă; reglementarea conflictului transnistrean; realizarea reformelor legislative în domeniul asigurării protecției și integrării sociale.
În același timp, au fost observate regrese legate de: implementarea legislației privind drepturile omului și respectarea drepturilor omului, independența și calitatea justiției; reforma Procuraturii; situația degradantă a mass-media; reforma administrației publice locale; combaterea corupției. Alte probleme raportate de autori țin de crearea unor condiții economice nefavorabile (creșterea prețurilor și a deficitului comercial, aprecierea leului, scăderea veniturilor populației), stagnarea în redresarea climatului de afaceri, creșterea continuă a numărului migranților.
Publicația "Euromonitor" nr.11, precum și edițiile precedente sînt accesibile pe site-urile www.e-democracy.md și www.expert-grup.org.
|