Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Flotarea leului — liberă sau gestionată?
|
|
În ultima vreme cursul de schimb al leul moldovenesc a suferit oscilaţii semnificative. Considerînd tematica cursului valutar, te ciocneşti în mod inevitabil de cîteva unghiuri de abordare a problemei. În cel mai direct mod cursul valutar afectează conţinutul buzunarului. Acesta din urmă este mai plin sau mai gol în dependenţă de perioada în care îl cercetăm: în decembrie 1997 găsim în el 215 dolari, iar în aprilie curent doar 68. Deşi în ambele cazuri era vorba de cinci bancnote a cîte 200 de lei. Acest punct de vedere ne este cel mai apropiat. Chiar şi în cazul în care economiile noastre sînt făcute cu precauţie în dolari SUA sau (din ce în ce mai des) în Euro, lefurile sînt în cele mai multe cazuri în lei moldoveneşti, astfel încît valoarea lor nu ne poate lăsa indiferenţi.
Un alt unghi de abordare a problemei ar fi cel al autorităţilor — nivelul macroeconomic. Aici se întîmplă lucruri paradoxale la prima vedere: albul nu e întotdeauna alb şi negrul nu e întotdeauna negru. De exemplu, un leu “slab” i-ar avantaja pe exportatori, exporturile ar depăşi importurile, balanţa comercială ar produce un surplus de valută şi în felul acesta leul ar fi devenit iarăşi “tare”. Pe de altă parte, un leu “puternic” este favorabil pentru un buget împovărat de datorii externe. Veniturile bugetare se formează în lei, iar în cazul în care acesta va fi mai “tare” va fi nevoie de mai puţini lei pentru a procura valută şi a onora obligaţiunile externe. Un leu “slab” îi avantajează pe cei care au poziţie lungă în valută (adică activele în valută depăşesc obligaţiunile în valută), iar deprecierea leului le creează venituri.
Banca centrală ocupă o poziţie aparte în acest sistem. Poziţia ei se conţine în articolul 4 al Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei care susţine că “obiectivul principal al Băncii Naţionale este de a realiza şi a menţine stabilitatea monedei naţionale. Pentru atingerea acestui obiectiv Banca Naţională stabileşte şi menţine condiţiile pieţei monetare, de credit şi valutare care conduc la dezvoltarea economică susţinută, stabilă a statului şi, în special, a sistemului financiar şi valutar bazat pe legile pieţei.” Acest obiectiv a fost trasat doi ani după introducerea monedei naţionale deşi comportamentul băncii centrale pe piaţa valutară a trecut de atunci printr-o serie de transformări radicale.
Regimul valutar existent anterior crizei regionale din 1998 putea fi caracterizat ca regim de flotare gestionată. Participanţii pieţei valutare îşi mai amintesc probabil de şedinţele de fixing care se derulau la Bursa Valutară. Intervenţiile Băncii Naţionale în acea perioadă erau aproape zilnice. Anul 1998 a fost specific în mai multe privinţe. Semnale ale crizei care urma să se declanşeze în luna august a acestui an se făceau simţite chiar de la începutul anului. Doar pînă în luna septembrie vînzările s-au cifrat la peste 50 mln dolari SUA. În lunile septembrie-octombrie intervenţiile Băncii Naţionale au fost de aproape 70 mln dolari SUA. În aceste condiţii deteriorarea rezervelor valutare a fost o cauză nu mai puţin importantă decît pierderea competitivităţii externe pentru luarea deciziei de a lăsa leul să floteze liber în dependenţă de cererea şi oferta de valută pe piaţă. Drept consecinţă, leul a pierdut jumătate din valoare, în schimb în luna decembrie oferta de valută deja începuse să depăşească cererea.
Începînd cu sfîrşitul anului 1998, intervenţiile băncii centrale pe piaţa valutară sînt asimetrice. Adică, atunci cînd există oportunitatea, Banca Naţională îşi completează rezervele valutare prin procurări de valută, fără a interveni în sprijinul leului atunci cînd situaţia se inversează. O asemenea poziţie caracterizează regimul valutar drept liber fluctuant, argumentul fiind exact acesta — lipsa intervenţiilor de sprijinire a monedei naţionale -, şi prezintă o serie de avantaje. În primul rînd, intervenţiile asimetrice frînează o apreciere a leului care în condiţiile unei balanţe comerciale deficitare ar fi total nejustificată. În al doilea rînd, după cum s-a menţionat, procurările de valută în condiţiile de lipsă a finanţării externe constituie practic unica sursă de completare a rezervelor valutare. În al treilea rînd, o politică consecventă de evitare a intervenţiilor de sprijin al leului elimină riscul atacurilor speculative, căci atunci cînd banca centrală are o reputaţie de neutralitate speculaţiile sînt aprioric sortite eşecului.
Atîta timp cît leul moldovenesc îşi determină independent nivelul său în comparaţie cu alte valute este necesar să ne oprim asupra factorilor care determină evoluţia lui. Se poate distinge între factori subiectivi şi obiectivi care influenţează cursul valutar.
Factorii subiectivi sînt cererea sau oferta de valută provocată de aşteptările economice. În funcţie de acestea din urmă participanţii pieţei valutare se poziţionează pe piaţă. În cazul în care se aşteaptă o depreciere a leului — sezonieră sau influenţată de anumiţi indicatori economici cum ar fi inflaţia sau PIB-ul -, poziţia valutară va fi în creştere, valuta fiind procurată sau cel puţin păstrată. Atunci cînd se aşteaptă o apreciere a monedei naţionale toţi vor tinde să se debaraseze de valuta deţinută. Într-un fel, acest comportament atinge aproape întotdeauna rezultatul scontat: atunci cînd toţi sînt cumpărători de valută, cererea (chiar şi artificial) este mărită şi leul se depreciază astfel încît aşteptările se adeveresc.
Factorii obiectivi sînt cei determinaţi de fluxul de valută. Importul de mărfuri şi servicii, transferurile în străinătate aferente achitării datoriei externe, alte transferuri de capital reprezintă un reflux de valută, care se echilibrează printr-un aflux corespunzător de valută provenită din exportul de mărfuri şi servicii, investiţiile din străinătate, trageri în cadrul creditelor acordate, precum şi (factor important pentru Moldova) transferurile veniturilor din muncă ale cetăţenilor republicii aflaţi în străinătate. Fluxul net este în cele din urmă o cerere sau ofertă de valută care se formează în mod obiectiv.
Un alt gen de factori care urmează a fi luaţi în consideraţie analizînd cursul valutar sînt factorii sezonieri. Obiectivi sau subiectivi, aceştia din urmă se manifestă cu o anumită periodicitate nu întotdeauna foarte strictă. De exemplu, unii din ei sînt legaţi de caracterul agricol al economiei Moldovei. Începerea lucrărilor agricole fiind însoţită de anumite achiziţii de seminţe, îngrăşăminte etc. şi o creştere respectivă a importurilor duce la sporirea cererii de valută şi o depreciere a leului în lunile martie-aprilie. Pe de altă parte, închiderea sezonului agricol coincide cu culegerea roadei şi, respectiv, creşterea exporturilor şi a ofertei de valută şi, în consecinţă, aprecierea monedei naţionale. Un alt factor sezonier care poate fi remarcat este legat de plăţile pentru consumul de energie. Plăţile pentru factorii energetici, în totalitate importaţi, devin mai mari o dată cu începerea frigurilor. Astfel, o anumită depreciere a leului în luna noiembrie este explicabilă în acest mod. În scurt timp, în luna decembrie ne putem aştepta la o revenire a leului explicată prin creşterea înainte de sărbători a consumului care, normal, se derulează în lei şi necesită uneori convertiri ale economiilor efectuate în valută.
În încheiere se pot trage următoarele concluzii:
- Trecerea de la regimul valutar de flotare gestionată la regimul de flotare liberă a fost dictată de necesitatea menţinerii rezervelor valutare, precum şi a competitivităţii exporturilor moldoveneşti pe pieţele externe. Aceasta a permis nu doar “economisirea” ulterioară a rezervelor valutare, ci şi completarea lor pînă la un nivel tolerabil. Credem că această politică a Băncii Naţionale va continua cel puţin atîta timp cît nivelul rezervelor nu va depăşi pragul critic de acoperire a trei luni de import.
- Dolarizarea persistă în Moldova ca fenomen şi constituie un impediment real al politicii monetare. Combaterea ei este necesară din perspectiva menţinerii încrederii în moneda naţională. Altfel s-ar produce inflaţia galopantă experimentată în la începutul anilor ’90.
- Atîta timp cît nu există perspective reale de integrare în Uniunea Europeană un eventual curs valutar ancorat la Euro nu este recomandabil. De reţinut că comerţul cu Uniunea Europeană este relativ mic, astfel încît se pot număra mai multe dezavantaje decît avantaje, cum ar fi pierderea competitivităţii pe piaţa CSI. În cazul unei perspective a aderării lucrurile, bineînţeles, s-ar prezenta altfel. Ancorarea la Euro ar fi dus la reducerea costurilor tranzacţiilor produse de schimbul valutar şi eliminarea riscurilor valutare.
- Refluxul valutar generat de starea deficitară a balanţei comerciale este compensat de veniturile din muncă transferate din străinătate. Deşi în sine acest lucru conduce la o stabilitate relativă a pieţei valutare, pe termen lung acest fenomen duce oricum, deşi indirect, la deprecierea monedei. Aceasta se realizează prin faptul că veniturile din muncă transferate în Moldova generează inflaţie, deoarece sînt destinate aproape în totalitate consumului. Iar creşterea preţurilor prin legea parităţii puterii de cumpărare duce în final la deprecierea monedei. Să sperăm că pe viitor Moldova va fi mai puţin dependentă de aceste fluxuri.