Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Alegerile prezidenţiale

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 7 aprilie 2005
ADEPT logo

Realegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului

Configuraţia noului Parlament, ales la 6 martie 2005: Partidul Comuniştilor (PC) — 56; Blocul Moldova Democrată (BMD) — 34; Partidul Popular Creştin Democrat — 11 mandate, lăsa loc pentru o intrigă legată de procedura de alegere la 4 aprilie 2005 a şefului statului de către deputaţi.

Intriga avea la bază antagonismele dintre PC şi restul opoziţiei care au persistat în ultimii patru ani. PC nu-i ajungeau 5 mandate pentru alegerea liderului formaţiunii, Vladimir Voronin, de aceea erau examinate cîteva variante de evoluţie a evenimentelor:

  1. boicotarea de către opoziţie a procedurii de alegere a şefului statului cu scopul de a provoca alegeri parlamentare anticipate;
  2. obţinerea de către PC a acordului unei părţi a opoziţiei de a susţine candidatura acestuia la funcţia de şef al statului;
  3. posibilitatea atingerii unui consens larg cu opoziţia în privinţa susţinerii unei candidaturi de compromis la alegerea preşedintelui.

Iniţial, se considera că scenariile de mai sus se puteau realiza cu probabilităţi diferite, dar comparabile. Situaţia s-a schimbat chiar în ziua primei şedinţe a noului Parlament, la 24 martie 2005, cînd deputaţii Partidului Democrat (PD), parte componentă a BMD (compus din: Alianţa Moldova Noastră (AMN) — 23 de deputaţi, Partidul Democrat (PD) — 8 deputaţi şi Partidul Social-Liberal (PSL) — 3 deputaţi), au decis să-şi înregistreze propria fracţiune parlamentară şi să participe, în anumite condiţii, la alegerea preşedintelui.

În pofida condiţionării participării PD la votare, intriga alegerilor se mai păstra dat fiind faptul că ipotetic exista posibilitatea scindării fracţiunii PC. Componentele opoziţiei nu au propus vreun candidat propriu la funcţia de şef al statului. Ambele candidaturi înregistrate de comisia specială pentru alegerea Preşedintelui RM au fost propuse de grupurile de deputaţi ai PC pentru a satisface cerinţele Curţii Constituţionale care, interpretînd articolul 78 al Constituţiei, specifica: “la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al RM trebuie să participe cel puţin doi candidaţi”.

Cu toate acestea, la procedura de alegere a şefului statului au participat 56 de deputaţi ai fracţiunii PC, 8 deputaţi ai fracţiunii PD, 11 deputaţi ai fracţiunii PPCD, precum şi 3 deputaţi ai PSL. Surpriza s-a produs deoarece chiar şi după începerea procedurii de votare nu se ştia că fracţiunea PPCD şi grupul parlamentar al PSL se vor alătura fracţiunilor PC şi PD, participînd la votare. 18 deputaţi ai fostului BMD, care şi-au însuşit titulatura formaţiunii pe care o reprezintă — AMN, nu au participat la votare, iar alţi 5 deputaţi AMN au fost lipsă. În consecinţă, din cei 78 de deputaţi care au participat la alegerea şefului statului 75 au votat pentru Vladimir Voronin (vezi CV-ul). Contracandidatul lui Voronin, Gheorghe Duca (vezi CV-ul), a obţinut un singur vot, 2 buletine au fost declarate nevalabile. Acum patru ani, din 89 de deputaţi participanţi la votare 71 au susţinut candidatura lui Vladimir Voronin. Prin urmare, deşi în urma recentelor alegeri parlamentare Partidul Comuniştilor (PC) a obţinut cu 15 mandate mai puţin decît în 2001, liderul acestuia a fost reales în funcţia de şef al statului cu un număr de voturi cu 4 mai mare decît atunci.

Influenţa factorului extern

Realegerea lui Vladimir Voronin este prezentată ca un rezultat al negocierilor liderului PC cu liderii PPCD, PD şi PSL, negocieri care s-au soldat cu un larg consens politic, dat fiind faptul că formaţiunile respective sînt reprezentative pentru întreg spectrul politic de la stînga la dreapta. Această abordare este susţinută de analistul Vladimir Socor de la revista electronică Eurasia Daily Monitor din cadrul Jamestown Foundation. Socor afirmă că consensul dintre liderul PC, Vladimir Voronin, şi liderii opoziţiei, care i-au susţinut candidatura la funcţia de şef al statului, a fost mediat timp de două săptămîni de către fostul congresman american John Conlan, căruia i-a revenit sarcină să dezamorseze animozităţile personale înrădăcinate de mult între aceştia. Astfel, s-a confirmat existenţa “factorului extern”, despre care se bănuia că persistă, dar care nu putea fi estimat.

Se poate afirma că, în linii mari, în RM s-a repetat situaţia din Ucraina unde implicarea iniţială a Federaţiei Ruse în alegerile prezidenţiale din toamna anului 2004 a primit o replică ulterioară din partea unor cercuri politice occidentale. În cazul RM efectul celor trei rezoluţii ale Dumei de Stat, adoptate cu doar cîteva săptămîni înaintea alegerilor parlamentare şi conţinînd ameninţări de aplicare a sancţiunilor economice pe motiv că acesta nu agreează politicile autorităţilor RM faţă de regimul transnistrean, a provocat o replica din partea unor importanţi factori externi, care s-au manifestat prin contribuirea la medierea unui consens între Preşedintele Voronin şi o parte a opoziţiei. Acest lucru a fost recunoscut şi de Iurie Roşca, liderul PPCD, care a explicat suportul acordat candidaturii lui Vladimir Voronin în felul următor: “Ne-am consultat cu partenerii noştri externi. Am discutat personal cu prietenii mei de la Bucureşti, Tbilisi, Kiev, Washington şi Bruxelles. Am pus pe cîntar timpul restrîns pe care îl are de valorificat din plin Republica Moldova pentru realizarea Planului de Acţiuni RM-UE… Atunci cînd am de luat o decizie politică dificilă procedez în felul următor. Studiez cu grijă ce vrea de la mine adversarul meu politic şi procedez exact invers. Timp de o lună de zile, m-am convins de nenumărate ori că adversarii politici externi ai Republicii Moldova urmăresc împiedicarea alegerii lui Voronin. Logica elementară, simţul răspunderii şi interesele statului m-au condus la concluzia să optez pentru candidatura domnului Voronin”.

Pe de altă parte, a vorbi despre un larg consens nu ar fi tocmai corect, dat fiind faptul că AMN, cea mai importantă formaţiune a fostului bloc centrist BMD, a boicotat alegerile prezidenţiale.

Condiţiile negociate de Preşedintele Voronin şi liderii opoziţiei care l-au votat

În discursul său adresat deputaţilor înainte de procedura de vot Vladimir Voronin a recunoscut că în ultimii patru ani de guvernare a comis un şir de greşeli generate de aşteptări exagerate. Oferta pentru obţinerea unui nou mandat prezidenţial s-a rezumat la “realizarea intereselor naţionale în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale”. În acest sens, el a propus ca în cadrul noului său mandat să realizeze:

  1. implementarea Planului de Acţiuni RM-UE în vederea asigurării integrării europene a RM, semnat la 22 februarie 2005;
  2. îmbunătăţirea situaţiei social-economice în baza Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei care a fost votată în calitate de lege a RM la 2.12.2004;
  3. democratizarea societăţii în conformitate cu primul criteriu de la Copenhaga privind integrarea în UE (principalul domeniu de neînţelegeri cu opoziţia în care a fost nevoie de consens);
  4. soluţionarea conflictului transnistrean cu sprijinul SUA, UE, României, Ucrainei şi “realizarea potenţialului relaţiilor bilaterale dintre Moldova şi Federaţia Rusă” etc.

În general, oferta Preşedintelui Voronin a reiterat clauzele “Declaraţiei cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene”, votată unanim de toţi deputaţii noului Parlament în prima şedinţă la 24 martie 2005. Astfel, lansarea Declaraţiei respective a avut menirea să testeze compatibilitatea scopurilor şi aspiraţiilor politice ale tuturor fracţiunilor parlamentare. Votarea unanimă a acesteia de către deputaţi a demonstrat că nu există disensiuni politice de ordin strategic, putînd exista doar disensiuni legate de personalitatea principalului candidat la funcţia de Preşedinte al RM şi de comportamentul politic anterior al acestuia. Atitudinea respectivă a fost confirmată prin comportamentul fracţiunii AMN, care a boicotat participarea la votare.

Şi liderul PPCD, Iurie Roşca, în luarea sa de cuvînt, imediat după votare, sublinia: “marea noastră polemică controversată între Putere şi Opoziţie care ne-a menţinut pe poziţii diferite a fost politica internă a guvernanţilor. Viziunile noastre diferă asupra modului de funcţionare a instituţiilor democratice şi asupra felului în care trebuie să fie asigurate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”. Pentru a depăşi aceste neînţelegeri, liderii PPCD şi PSL i-au înmînat lui Vladimir Voronin un şir de propuneri pe care ultimul le-ar fi acceptat să le îndeplinească în următoarele 4 luni, adică pînă la încheierea sesiunii de vară a Parlamentului.

În linii mari, propunerile care ar fi fost acceptate integral de către Vladimir Voronin se referă la:

  1. asigurarea independenţei mass-media (adoptarea unei noi redacţii a Legii cu privire la audiovizual, formarea pe principii democratice a unui alt Consiliu Coodonator al Audiovizualului, adoptarea unei noi legi cu privire la posturile naţionale de televiziune şi radio care să funcţioneze fără nici un fel de cenzură şi amestec de ordin politic;
  2. asigurarea independenţei justiţiei prin adoptarea unei noi legi cu privire la procuratură, modificarea legilor cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, cu privire la organizarea judecătorească şi cu privire la statutul judecătorului;
  3. asigurarea autonomiei locale, sporirea eficienţei modului de utilizare a finanţelor publice prin adoptarea unei noi redacţii a Legii cu privire la Curtea de Conturi, care să consolideze caracterul autonom al acestei instituţii, precum şi calitatea activităţii sale;
  4. modificarea Codului Electoral în vederea schimbării modului de formare şi a componenţei nominale a Comisiei Electorale Centrale, astfel încît să fie asigurată independenţa acestei instituţii de orice abuzuri de ordin politic sau administrativ;
  5. perfecţionarea legislaţiei privind serviciile secrete care să asigure siguranţa naţională, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi să instituie un control eficient asupra acestor servicii din partea societăţii prin intermediul Parlamentului;
  6. formarea unei Comisii speciale pentru modificarea şi completarea Constituţiei, care să vizeze consolidarea instituţiilor fundamentale ale statului prin perfecţionarea procedurilor referitoare la modul de alegere a şefului statului, de formare a Guvernului, de formare şi de funcţionare a puterii judecătoreşti, de alegere a Procurorului General şi statutul Procuraturii.

Cîteva zile mai înainte, PD formulase condiţii, practic, similare, cerînd suplimentar:

  1. aprobarea de către actualul Parlament a modificărilor Constituţiei în vederea introducerii prevederii conform căreia Preşedintele republicii nu poate ocupa funcţii în partid;
  2. transformarea PC din Moldova într-o formaţiune politică modernă prin renunţarea la dogmele ortodox-marxiste şi modificarea scopurilor programatice în conformitate cu valorile şi principiile democratice europene.

Garanţii pentru onorarea promisiunilor

Deşi Vladimir Voronin a obţinut suportul unei părţi a opoziţiei, a rămas fără răspuns o întrebare fundamentală: care sînt garanţiile că Preşedintele reales se va ţine de cuvînt şi va da curs promisiunilor date opoziţiei? La prima vedere, nu există nici un fel de garanţii explicite. În încheierea discursului său adresat deputaţilor înainte de votare, Vladimir Voronin a afirmat doar că “fiecare cuvînt spus astăzi de către mine îl percep ca pe un imperativ, ca pe un angajament”. În acelaşi discurs Voronin accentua mai nuanţat că “sînt gata să discut… operarea modificărilor necesare în legislaţie, conform cărora funcţia de preşedinte va fi incompatibilă cu apartenenţa la un partid sau altul”. Imediat după alegeri, într-un interviu acordat mass-media, el specifica şi mai nuanţat că problema compatibilităţii funcţiei de şef al statului şi apartenenţa la un partid nu va fi soluţionată foarte repede, abia după ce va fi încheiată modernizarea PC.

Nu se poate afirmă că liderii opoziţiei care l-au votat pe Vladimir Voronin şi-au făcut iluzii în privinţa realizării rapide a tuturor condiţiilor negociate. Liderul PPCD a menţionat că decizia politică de a susţine candidatura lui Vladimir Voronin a fost luată deosebit de greu, ea este riscantă, dar mai ales responsabilă. La fel şi vicepreşedintele PSL afirma pe paginile ziarului Democraţia că “nu avem acum în calitate de garanţie decît cuvîntul de onoare al unui ofiţer. Sperăm că nobleţea militară nu a dispărut încă de pe faţa pămîntului”.

Totuşi există anumite garanţii că Preşedintele Voronin împreună cu noua guvernare îşi va onora promisiunile date opoziţiei. Pentru aceasta şeful statului şi noua guvernare trebuie doar să respecte legislaţia RM şi documentele internaţionale semnate de autorităţi. Astfel, Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS 2004–2006) aprobată prin Legea nr.398 din 2.12.2004 prevede în mod expres că “integrarea europeană este stabilită în calitate de obiectiv fundamental al dezvoltării ţării, fapt ce impune implementarea consecventă a valorilor democratice, a modelului de dezvoltare economică şi a standardelor de viaţă europene”. Este singura lege a RM care afirmă acest lucru în mod explicit. În plus, la 22 februarie 2005 la Bruxelles a fost semnat Planul de Acţiuni RM-UE care prevede în linii mari realizarea condiţiilor înaintate de către opoziţie.

Sigur, se poate admite că guvernanţii nu se vor ţine de cuvînt şi vor încălca prevederile legii şi acordului internaţional menţionate mai sus, însă în cazul acesta se poate presupune că orice alte garanţii orale sau scrise date opoziţiei pot fi ignorate cu o probabilitate mult mai mare.

Ce va urma?

  1. Sarcinile partidului de guvernămînt sînt mai mult decît clare. Chiar în prima jumătate a mandatului, noua garnitură guvernamentală pe care o va numi fracţiunea PC şi Preşedintele Voronin va trebui să implementeze Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS 2004–2006) şi Planul de Acţiuni RM-UE. Sînt sarcini extrem de ample şi de complicate, mai ales că aplicarea unora din ameninţările Federaţiei Ruse la adresa RM ar putea împiedica dramatic realizarea lor.

    În primul rînd, declaraţia lui Aleksandr Reazanov, vicepreşedinte al “Gazprom”, că concernul respectiv ar putea majora preţurile pentru livrările de gaze naturale către RM la nivelul celor europene, precum şi anunţata intenţie a autorităţilor transnistrene de a crea o întreprindere de import a gazului natural care va fi separată de “Moldova-gaz” sînt semnale foarte clare că Federaţia Rusă intenţionează să aplice tarife diferenţiate pentru livrarea gazelor naturale către Chişinău şi Tiraspol. Astfel, provocările de ordin energetic le vor amplifica pe cele de ordin economic general.

    În al doilea rînd, summit-ul GUUAM programat să se desfăşoare la 22 aprilie 2005 la Chişinău ar putea imprima noi dimensiuni politicii externe a RM şi modalităţii de soluţionare a conflictului transnistrean. Deocamdată nu se ştie ce formulă de soluţionare a conflictului va propune, aşa cum se aşteaptă, Preşedintele ucrainean Victor Iuşcenko. Se consideră că poziţia Ucrainei este crucială în soluţionarea conflictului, mai ales dacă aceasta va fi coordonată cu SUA şi UE. Autorităţile ruse au declarat deja că nu doresc nici un fel de schimbări în procesul de negocieri, iar “internaţionala separatistă” (Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud) susţinută de Rusia ameninţă cu crearea unei alianţe militare. În acest sens, este semnificativ că în ultima vreme provocările militarilor transnistreni se ţin lanţ.

    În al treilea rînd, este dificil de pronosticat cum va evolua anunţata modernizare a PC. Deocamdată, Preşedintele Voronin a reuşit să evite complicaţiile majore din interiorul formaţiunii. Proclamarea intenţiei de modernizare a PC s-a produs la plenara PC din luna mai 2002, însă nu a putut fi realizată formal nici la congresul al V-lea al formaţiunii din decembrie 2004, fiind amînată pentru perioada postelectorală. În aceste circumstanţe, este extrem de interesant a şti dacă Preşedintele Voronin a consultat fracţiunea PC atunci cînd a negociat cu opoziţia condiţiile susţinerii candidaturii sale? Este la fel de interesant a şti care ar fi fost reacţiile membrilor fracţiunii PC? Mai cu seamă că nu este exclus ca cele trei voturi date împotriva sa la alegerea preşedintelui ar putea aparţine membrilor fracţiunii PC, indicînd asupra unor potenţiale disensiuni interne. Prea dramatice au fost schimbările prin care a trecut PC. Într-adevăr, la 22 aprilie 2001, de ziua lui Lenin, în cadrul celui de al IV-lea congres al PC delegaţii erau gata să transforme RM într-o “Cubă a Europei”, să dea un exemplu cum trebuie renăscut comunismul în fostele republici sovietice, care urmau să formeze o nouă federaţie. Peste patru ani, la 22 aprilie 2005 la Chişinău va avea loc summit-ul GUUAM, trei componente ale căruia au declarat că doresc să-şi conjuge eforturile pentru integrarea în UE. De fapt, aceste schimbări au constituit răspunsul Preşedintelui Voronin la sfidările provocate de extinderea UE şi NATO, dar mai ales la susţinerea deschisă de către Rusia a regimului separatist din Transnistria.

  2. Relaţiile Putere — Opoziţie

    După alegerile prezidenţiale partidul de guvernămînt va avea de înfruntat în lupta politică internă “cîteva opoziţii”. Liderii PPCD, PD şi PSL, care au susţinut realegerea Preşedintelui Voronin, au făcut declaraţii publice referitoare la faptul că formaţiunile pe care le conduc vor rămîne în opoziţie. Preşedintele PPCD Iurie Roşca a lăsat să se înţeleagă care va fi comportamentul faţă de guvernare imediat după alegerile prezidenţiale: “De azi înainte vechile relaţii de ostilitate şi neîncredere între preşedintele Voronin şi PPCD rămân în trecut. Noi am hotărît să constituim între Putere şi Opoziţie nişte relaţii de dialog constructiv, de parteneriat, de cooperare, de complementaritate. În numele intereselor naţionale ale ţării, în numele concordiei sociale, în numele viitorului european al Republicii Moldova”. Aceasta nu înseamnă că relaţiile dintre guvernare şi aşa-zisa “opoziţie constructivă”, care întruneşte în total 22 de mandate, nu vor fi marcate de complicaţii. Anume “opoziţiei constructive” îi va reveni sarcina să elaboreze proiectele de legi, adoptarea şi modificarea cărora a cerut-o, testînd reacţiile guvernaţilor şi modul de implementare a prevederilor documentelor strategice — SCERS şi Planului de Acţiuni RM-UE. O relaţie pragmatică bazată pe efortul atingerii de pe poziţii diferite a scopurilor declarate ar putea fi reciproc avantajoasă atît pentru guvernare, cît şi pentru “opoziţia constructivă”. Prima ar putea conta pe un comportament neagresiv şi chiar cooperant al celei din urmă, în eventuale situaţii de criză, mai ales a celor provocate din exterior. Pe de altă parte, “opoziţia constructivă” ar avea doar de beneficiat de pe urma faptului că PC ar îndeplini sarcinile strategice anunţate, care coincid cu cele ale opoziţiei, şi, pe de asupra, s-ar mai moderniza, devenind un partid de “factură europeană”. Sună prea frumos ca să fie real.

    AMN a fost deja etichetată ca fiind “opoziţie obstrucţionistă” pentru faptul că fracţiunea respectivă s-a abţinut de a participa la alegerea şefului statului. Nu există motive de ordin strategic care ar explica un comportament deosebit al AMN faţă de cel al foştilor parteneri — PD şi PSL din cadrul BMD. Sigur, se poate admite că deputaţii AMN sînt mult mai principiali decît foştii lor colegi din BMD. Totuşi o explicaţie mai plauzibilă a comportamentului diferit rezidă în conflictul personal dintre liderul PC Vladimir Voronin şi liderul AMN Serafim Urechean. O astfel de concluzie se bazează pe faptul că în 2001 Serafim Urechean, în calitatea sa de primar al capitalei, salutase victoria PC în alegeri şi îşi exprimase deschiderea spre o cooperare cu noua guvernare. Un an mai tîrziu, mass-media afiliată guvernării a dat startul unei campanii permanente de denigrare şi acuzaţii la adresa lui Urechean că ar fi corupt, lucru care nu a fost probat în justiţie şi care a făcut ca Urechean să devină principalul oponent politic al lui Vladimir Voronin, mai ales după ce la alegerile din mai 2003 pentru funcţia de primar al Chişinăului l-a învins pe candidatul PC înaintat şi susţinut de Voronin. În plus, un alt lider al AMN Dumitru Braghiş este cel care încă în 2001, în calitatea sa de lider al unei fracţiuni de opoziţie din Parlamentul precedent, a introdus în lexiconul politic moldovenesc noţiunea de “opoziţie constructivă”, cerînd în mod absolut justificat stabilirea unor “relaţii normale” între Putere şi Opoziţie.

    După toate aparenţele, deocamdată, relaţiile dintre PC şi AMN vor rămîne antagoniste. În cadrul unei conferinţe de presă, după alegerea şefului statului, liderii AMN au declarat că vor forma o opoziţie “activă şi nu constructivă” care va fi “critică, va scoate la iveală toate greşelile coaliţiei de guvernămînt şi va sensibiliza organismele internaţionale despre încălcările puterii”. Într-un interviu acordat recent agenţiei transnistrene “Olvia-press” Urechean afirma că nu exclude că “represiunile ar putea începe în zilele apropiate”. Liderii AMN au lăsat să se înţeleagă şi ce acţiunii concrete, de rezonanţă, ar putea întreprinde. Este vorba despre iniţierea referendumurilor privind modalitatea de alegere directă a şefului statului, precum şi privind schimbarea sistemului electoral. Sondajele de opinie sugerează că 70–80% din cetăţenii RM sînt în favoarea alegerii directe a şefului statului, precum şi în favoarea alegerii deputaţilor în circumscripţii uninominale. Astfel, liderii AMN intenţionează să testeze promisiunile PC de democratizare a societăţii prin reacţiile guvernanţilor la aceste iniţiative.

    După toate probabilităţile, PC va trebui să facă faţă şi unei eventuale confruntări cu opoziţia extraparlamentară. Din formaţiunile extraparlamentare doar cele trei de orientare prorusească (constituentele Blocului “Patria-Rodina”, Uniunea Muncii “Patria-Rodina” şi “Ravnopravie”) vor continua să erodeze electoratul PC cu viziuni de stînga şi proruse.

  3. Relaţiile Opoziţie — Opoziţie

    Triumful Preşedintelui Voronin, reales în funcţie cu suportul “opoziţiei constructive”, mai are o dimensiune importantă. Într-un viitor previzibil, aşa-zisele opoziţii “constructivă” şi “obstrucţionistă” vor fi preocupate preponderent de clarificarea relaţiilor dintre ele.

    Presa democratică afiliată celor “două opoziţii” s-a angajat deja într-o polemică menită să justifice, pe de o parte, acţiunile “opoziţiei constructive” şi, pe de altă parte, s-o acuze “de trădare” pe acesta. AMN cu tot dinadinsul încearcă să acrediteze ideea că PC şi “opoziţia constructivă” au constituit, de fapt, o coaliţie de guvernămînt. Liderii ultimei neagă acest lucru, afirmînd că au contribuit doar la evitarea unei situaţii de criză, păstrîndu-şi calitatea de forţe de opoziţie. Nu este vorba nici măcar de o alianţă dintre formaţiunile “opoziţiei constructive”, care sunt foarte diferite şi pentru care chiar şi riscurile acţiunii întreprinse diferă.

    PD cu ratingul său de aproximativ 8% nu a riscat prea mult susţinînd candidatura lui Vladimir Voronin, dat fiind faptul că în ultimii 3 ani a întreprins acţiuni de convertire a PC la social-democraţie prin organizarea diferitelor forumuri, de participarea împreună cu PC la constituirea alianţei politice de orientare stînga şi centru-stînga, precum şi de formare a unor coaliţii ad-hoc cu PC la nivelul administraţiilor locale. Cei trei deputaţi din PSL şi-au asumat un risc proporţional cu forţa politică a acestei formaţiuni, rating-ul căreia nu depăşeşte 3%. Cel mai mult a riscat PPCD, care a pus în joc imaginea sa de luptător “anticomunist” consecvent. Tocmai de aceea, liderul PPCD specifica: “vechile relaţii de ostilitate şi neîncredere între preşedintele Voronin şi PPCD rămân în trecut”. Deci nu este vorba despre relaţiile dintre PPCD şi PC, care oricum urmează să fie modernizat şi chiar să-şi schimbe denumirea.

    Nu trebuie exagerate nici riscurile PPCD, care a mai întreprins acţiuni “neordinare” atunci cînd a format coaliţii cu forţe considerate “inamici politici” sau au votat chestiuni deosebit de importante împreună cu acestea: susţinerea candidaturii Preşedintelui Mircea Snegur la funcţia supremă în stat în 1996; formarea coaliţiei de guvernămînt Alianţa pentru Democraţie şi Reforme împreună cu PD în 1998; votarea împreună cu fracţiunea PC a debarcării “guvernului Sturza” şi instaurarea “guvernului Braghiş” în 1999. Cu toate acestea, rating-ul PPCD a cunoscut o foarte lentă dar constantă creştere. Se pare că tocmai necesitatea izbăvirii de etichetarea persiflantă de “veşnică opoziţie” sau de “partidul celor 9%” i-a făcut pe liderii PPCD să întreprindă acţiuni de depăşire a imaginii de “formaţiune naţionalistă şi extremistă”, imagine care i-a fost creată şi menţinută prin intermediul mass-media, în mod premeditat şi răuvoitor, de toate guvernările anterioare. Cît priveşte recenta susţinere a candidaturii lui Vladimir Voronin, dacă PPCD a greşit, atunci a greşit doar fiindcă a crezut în onestitatea acestuia. PC şi liderul acestuia au îmbrăţişat încetul cu încetul obiective strategice care coincid cu cele ale PPCD, şi nu invers.

    În ceea ce priveşte AMN, formaţiunea ar putea avea cea mai spectaculoasă evoluţie în dependenţă de decizia lui Serafim Urechean de a activa în calitate de deputat sau de a rămîne primar de Chişinău. Decizia în favoarea ultimei opţiuni va însemna că este pregătit să se confrunte în continuare cu PC şi, eventual, cu “opoziţia constructivă”, lupta decisivă urmînd să se dea peste doi ani, la alegerile pentru funcţia de primar.

    Pentru supravieţuirea şi dezvoltarea formaţiunii, liderul acesteia va trebui să-şi creeze o nouă imagine, depăşind-o pe cea creată sub presingul permanent al guvernanţilor. În recenta campanie electorală, Serafim Urechean s-a afirmat ca un lider cu un mesaj mai mult şovăitor decît ferm. Pe de o parte, mesajul lui se încadra în albia trend-ului general de integrarea europeană. Pe de altă parte, era evidentă dorinţa de a se prezenta drept un politician moderat, capabil să restabilească bunele relaţii cu Rusia şi Ucraina, să deblocheze negocierile cu liderii transnistreni. Nu erau sarcini care se contraziceau, numai că el a comis un şir de greşeli:

    1. a fost confuz cu felicitarea lui Ianukovici după alegerile din Ucraina;
    2. a publicat interviuri în presa din Federaţia Rusă în care făcea afirmaţii contradictorii, negîndu-le ulterior;
    3. a acuzat misiunea observatorilor internaţionali din partea OSCE că ar fi fost părtinitoare în favoarea PC pe motiv că liderul acestuia “promovează o politică antirusească”, învinuiri care au coincis întocmai cu cele aduse de Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse.

    Acest comportament a fost interpretat de către mass-media guvernamentală drept o confirmarea a faptului că Urechean este susţinut de cercurile politice ruse şi ucrainene interesate de asigurarea supravieţuirii regimului separatist transnistrean. Alte aşa-zise dovezi aduse de presa guvernamentală s-au referit la:

    1. suportul autorităţilor ruse în organizarea la Moscova a congresului organizaţiei “Patria Moldova” care a îndemnat alegătorii să voteze BMD;
    2. îndemnul autorităţilor transnistrene către cetăţenii din RM de a vota BMD.

    În calitatea sa de lider al BMD, Urechean nu a putut oferi o perspectivă clară propriilor colegi în eventualitatea neaccederii la guvernare, aceasta manifestîndu-se prin faptul că:

    1. anunţata participare la proteste stradale s-a bazat pe încrederea că acestea vor fi organizate de PPCD, developînd doar interesul pentru proteste, nu şi capacitatea de a le organiza;
    2. în mass-media s-au strecurat informaţii cum că unitatea BMD, după alegerile parlamentare, era asigurată cu ajutorul ameninţărilor la adresa membrilor acestuia;
    3. chiar şi peste o lună după alegerile parlamentare liderul BMD a evitat să le răspundă propriilor colegi dacă rămîne deputat sau se întoarce la primărie;
    4. BMD nu a fost în stare să-şi înainteze propriul candidat la funcţia de Preşedinte al RM şi nici nu a fost în stare să explice foarte concludent de ce a boicotat alegerea etc.

    Cea mai elocventă dovadă a caracterului inconsecvent al liderului BMD a ieşit la iveală în istoria cu “Condiţiile principale înaintate de BMD pentru alegerea Preşedintelui RM”. Condiţiile respective reiterează, în mare parte, condiţiile înaintate de PD, PPCD şi PSL, doar că mai includeau cîteva suplimentare:

    1. denunţarea Acordului dintre Republica Moldova si Federaţia Rusa din 1992 privind soluţionarea problemei nistrene;
    2. adoptarea imediată a unei Legi privind plasarea în afara legii a trupelor ruseşti care staţionează pe teritoriul Republicii Moldova;
    3. înlocuirea forţelor de pace ruse prin trupe internaţionale ale ONU, UE sau NATO;
    4. denunţarea Acordului privind crearea Comunitatea Statelor Independente;
    5. modificarea art. 13 din Constituţia Republicii Moldova pentru schimbarea denumirii limbii de stat în “limba româna”.

    Fiind întrebat dacă el însuşi susţine implementarea acestor condiţii, liderul AMN a afirmat că acestea nu sînt condiţii, ci doar întrebări adresate şefului statului. Cîteva zile mai tîrziu, într-un interviu pentru agenţia transnistreană “Olvia-press”, Urechean afirma deja că: “nouă ne-a fost atribuită în mod eronat înaintarea către Preşedintele Voronin a aşa-ziselor «22 de condiţii» printre care şi denunţarea Acordului dintre Republica Moldova si Federaţia Rusa din 1992 privind soluţionarea problemei nistrene, alte inepţii. Noi niciodată nu am făcut acest lucru”. Ulterior, liderul AMN a mai revenit la cele “22 de condiţii”, afirmînd că acestea ar fi fost difuzate de serviciul de presă al AMN fără ştirea lui.

    Istoria cu cele “22 de condiţii” este relevantă în contextul oportunităţilor pierdute. Dacă liderul AMN ar fi făcut un lucru foarte simplu, invitînd candidaţii la funcţia de preşedinte al RM şi ceilalţi lideri ai fracţiunilor parlamentare la dezbateri publice televizate la postul TV Moldova 1, atunci el ar fi putut deveni învingător absolut, cel puţin din punct de vedere moral. Acesta fiindcă:

    1. Preşedintele Voronin nu ar fi putut evita participarea la aceste dezbateri, în caz contrar AMN ar fi fost îndreptăţit să afirme că nu poate participa la votarea unui Preşedinte care se eschivează de la un dialog public televizat în faţa alegătorilor;
    2. AMN ar fi avut excelenta ocazie de a-i aminti Preşedintelui Voronin că în campania pentru alegerile parlamentare s-a eschivat de la participarea la dezbateri publice într-un mod arogant, şi iată ca, silit de împrejurări a trebuit să apară la dezbateri, justificîndu-se;
    3. în contextul ofertei electorale a Preşedintelui Voronin îi puteau fi formulate şi cele “22 condiţii-întrebări”, doar “întrebarea vină n-are”
    4. eventuala organizare dezbaterilor ar fi servit drept cea mai bună dovadă a “libertăţii mass-media”, lucru care ar fi lăsat “opoziţia constructivă” fără replică.

    Pentru că nu a făcut acest lucru AMN şi liderul acesteia au lăsat impresia că au dorit doar să-l sfideze pe Preşedintele Voronin, fiind siguri că acest nu va accepta cele “22 de condiţii”. Aceasta nu justifică de loc boicotarea alegerilor. De aici şi caracterul obstrucţionist al acţiunii.

    De fapt, comportamentul lui Serafim Urechean era previzibil de mult. Încă înaintea constituirii BMD, la începutul lui 2004, el publicase un articol programatic în ziarului “Moldavskie vedomosti” (nr. 619) intitulat “Moldova trebuie să aibă neapărat un vis”. În concepţia lui ulterior visul ar fi trebuit să se transforme într-o “idee naţională integratoare” cu denumirea de “Proiectul european”. Urechean se întreba retoric: “oare autorităţile nu înţeleg că prietenia cu Rusia nu este o derivată a conjuncturii politice sau economice, ci este o alegere istorică a Moldovei?”. Potrivit lui, scopul strategic “alfa şi omega mişcării noastre înainte este integrarea europeană, aderarea RM la UE”. Pentru realizarea “visului Moldovei” autorităţile ar trebui să evite pendularea între Est şi Vest, acceptînd “calea de mijloc” a bunelor relaţii atît cu Vestul, cît şi cu Estul. Acest lucru i-ar permite RM să devină o “Elveţie a Balcanilor” prin valorificarea avantajelor oferite de amplasarea geografică a ţării. “Calea mijlocului de aur” semnifică în concepţia lui Urechean “integrarea organică a RM în spaţiul comerţului liber din Europa de Sud-Est”, precum şi în “spaţiul economic unic din CSI”, format de Rusia, Ucraina, Kazahstan şi Belarus.

    Astfel, conflictul dintre “scopul strategic” şi “alegerea istorică”, amplificat de conflictul personal dintre Serafim Urechean şi Preşedintele Voronin, au făcut ca BMD să se destrame imediat după alegeri, avînd drept efect apariţia opoziţiilor “constructivă” şi “obstrucţionistă”. Miza în competiţia acestora este semnificativă, iar rezultatul competiţiei va depinde, în mod curios, de acţiunile Preşedintele Voronin. Dacă acesta din urmă îşi va onora promisiunile, atunci învingătoare va ieşi “opoziţia constructivă”, care va obţine argumente puternice pentru “scoaterea de pe carosabil” a AMN “obstrucţioniste” şi asimilarea electoratului acesteia, electorat destul de impunător, constituind aproximativ 20% din alegătorii activi din RM. Dimpotrivă, dacă Preşedintele Voronin nu-şi va onora promisiunile, atunci, cel mai probabil, o parte a “opoziţiei constructive” va degenera într-o banală “opoziţie colaboraţionistă”, iar cealaltă parte va trece tacit şi umilită în tabăra “opoziţiei obstrucţioniste”, cu toate consecinţele negative evidente.
Şansa democratizării Republicii Moldova Summit-ul GUUAM