Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

Declaraţie privind compromiterea procesului de selectare a candidaţilor pentru funcţia de judecător la CEDO

|versiune pentru tipar||
PAD / 21 iulie 2012
Partidul Acţiunea Democratică

Partidul Acţiunea Democratică constată că deficienţele înregistrate în procesul de selectare a candidaţilor din partea Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au compromis întregul proces şi a afectat grav imaginea statului nostru în faţa partenerilor externi, dar şi a propriilor cetăţeni.

Încă de la etapa instituirii Comisiei pentru selectarea candidaţilor la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au fost semnalate probleme serioase cum ar fi politizarea excesivă a componenţei acesteia, promovarea unor interese de grup, refuzul de a include reprezentanţi ai instituţiilor de cercetare şi pregătire în sfera justiţiei, precum şi refuzul de a include reprezentanţi ai unicei instanţe de control constituţional din Republica Moldova. La constituirea Comisiei guvernamentale nu s-a ţinut cont de propunerile societăţii civile, Regulamentul de activitate a Comisiei nu a fost consultat public în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniu, condiţiile pentru candidaţi nu au fost expuse astfel încît să excludă conflictele de interese şi promovarea unor persoane fără probitatea necesară, afiliate politic sau administrativ.

Printre deficienţele grave care au compromis procesul de selectare a candidaţilor se numără faptul că numele a doi dintre candidaţii selectaţi erau cunoscute şi au fost enunţate public înainte de concursul propriu-zis; subiectele probelor au fost pregătite astfel încît unii candidaţi aveau acces la ele în prealabil; Comisia guvernamentală nu a ţinut cont de necesitatea obiectivă de a rezolva conflictele evidente de interese şi de a evita problemele ce pot apărea în legătură cu probitatea unor candidaţi; nu au fost respectate recomandările internaţionale privind egalitatea şanselor iar notorietatea şi probitatea morală a unor dintre candidaţii selectaţi este îndoielnică.

Situaţia în cauză scoate în vileag existenţa aceloraşi abordări politizate şi promovarea intereselor de grup în gestionarea unor probleme de interes public major. Aceste practici sunt similare celor din perioada guvernării PCRM, când doar cîţiva oameni “din partid” decideau în taină soarta licitaţiilor, a concursurilor, a numirilor în funcţii şi a dosarelor penale. Constatăm că metehnele guvernării autoritare au fost preluate şi dezvoltate de guvernarea Alianţei pentru Integrare Europeană, fiind completate cu cinism deosebit şi acoperire propagandistică.

Partidul Acţiunea Democratică îşi exprimă îngrijorarea privind eventualitatea respingerii de către instituţiile abilitate ale Consiliului Europei a întregii liste de candidaţi din cauza compromiterii procesului de selectare a candidaţilor pentru funcţia de judecător la CEDO. Prejudiciul grav de imagine adus Republicii Moldova în această situaţie va afecta credibilitatea întregului sistem de guvernare a ţării noastre.

Partidul Acţiunea Democratică consideră că deciziile luate în procesul de slectare a candidaţilor pentru funcţia de judecător la CEDO s-au bazat pe interese de grup, în detrimentul interesului public şi cere alianţei de guvernământ sancţionarea cu toată duritatea legii a celor ce se fac vinovaţi de compromiterea procesului.

Serviciul de presă al Partidului Acţiunea Democratică

Apelul PAD către Preşedinte Republicii Moldova cu privire la numirea Ambasadorului în Federaţia Rusă PAD şi-a consolidat echipa la Nisporeni