Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

Apelul Preşedintelui Partidului Acţiunea Democratică, Mihai Godea către angajaţii Ministerului de Interne şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate

|versiune pentru tipar||
PAD / 15 septembrie 2012
Partidul Acţiunea Democratică

Partidul Acţiunea Democratică atenţionează colaboratorii organelor de forţă asupra importantei misiuni pe care o au, fiind chemaţi să apere libertatea de exprimare şi siguranţa cetăţenilor, reconfirmînd principiile statului de drept.

Duminică, 16 septembrie 2012, pe străzile capitalei vor fi mii de cetăţeni care au două drepturi constituţionale esenţiale: dreptul de a manifesta paşnic şi dreptul la protecţie din partea statului împotriva oricăror forme de violenţă şi abuz.

Orice interpretare care vine să le conteste unul din aceste drepturi este inumană, ilegală, anticonstituţională şi antidemocratică.

Apelăm la onoarea de ofiţer a colaboratorilor structurilor de forţă şi îi îndemnăm să nu-şi pună în pericol cariera sau libertatea, acţionînd părtinitor, sub influenţa declaraţiilor iresponsabile ale unor politicieni care tind să pună semnul egal între manifestanţii care au obţinut în mod legal dreptul la organizarea marşului public şi provocatorii agresivi care au antecedente violente.

Jocurile politice ale demnitarior de stat au doar scop electoral şi urmăresc împărţirea de tip cartel a eşichierului politic de dreapta, dar declaraţiile lor nu pot şi nu trebuie să înlocuiască Legea şi Datoria de a o apăra.

Ofiţerii MAI şi SIS au obligaţia legală şi morală de a veghea cu stricteţe respectarea legii si a drepturilor cetăţeneşti. Dacă situaţia va ieşi de sub control, responsabili penal şi administrativ vor fi făcuţi ofiţerii şi colaboratorii de rînd, în vreme ce politicienii vor fi liberi să manipuleze în continuare opinia publică, în funcţie de interesele lor de moment.

La fel ca şi pînă acum, Partidul Acţiunea Democratică va utiliza toate pîrghiile juridice şi politice pentru a identifica public şi a aduce în faţa instanţei pe oricine se va face vinovat sau va permite provocarea de violenţe şi încălcarea drepturilor cetăţenilor. De asemeni, vom face toate demersurile legale şi politice pentru ca persoanele nedreptăţite în urma abuzurilor politice să fie repuse în drepturi.

Sursa: www.padm.md

Mihai Godea: Schimbarea de macaz a guvernării spre Rusia este evidentă şi extrem de periculoasă Mihai Godea avertizează asupra înţelegerilor de cartel din piaţa de asigurări a Republicii Moldova