Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Partidul Democrat din Moldova propune o nouă metodă de calcul a pensiilor

|versiune pentru tipar||
PDM / 19 iulie 2012 | 
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat din Moldova propune o nouă metodă de calcul a pensiilor, pentru o majorare mai rapidă a pensiilor mici, de sub 1500 de lei. În acest fel, inechităţile existente în sistemul de pensii vor fi corectate, iar pensionarii cu venituri reduse vor fi sprijiniţi. 95% dintre pensionarii din Republica Moldova ar beneficia de pe urma acestei măsuri.

“În ţară se atestă o discrepanţă între pensii şi indexări. De exemplu, în rezultatul indexării din anul curent, cu 9,6% a pensiilor, persoanele beneficiare de pensii reduse, precum în agricultură, au avut un adaos de numai 75,3 lei la pensia de 784 lei, iar cei cu pensia de 4000 mii de lei au avut o majorare de 384 de lei. Cei cu pensii mici observă o creştere mult prea mică, în relaţie cu puterea lor de cumpărare”, a explicat deputatul PDM, Andrian Candu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Fracţiunea PDM a înaintat un proiect de lege prin care mecanismul de indexare a pensiilor urmează să fie modificat, prin introducerea unui coeficient de indexare diferenţiat. Potrivit proiectului de lege, pentru pensiile mai mici de 1500 lei se va aplica un coeficient de indexare calculat în baza creşterii anuale a preţurilor de consum, la care se vor adăuga 50 de procente din creşterea anuală a salariului mediu pe ţară. Totodată, pensiile care depăşesc 1500 de lei urmează a fi indexate cu un procent care acoperă 100% inflaţia.

“Acum, toate pensiile, indiferent de nivelul lor, se indexează cu un coeficient unic, fără a se ţine cont de valoarea pensiei, iar sistemul existent generează inechitate socială, deoarece toate pensiile cresc în acelaşi ritm, prin majorări prea puţin semnificative pentru cele mici. Republica Moldova are nevoie de politici responsabile de creştere economică, concomitent cu măsurile de protecţie socială”, a spus deputatul PDM Valentina Stratan.

Reprezentanţii PDM şi-au declarat încrederea că Alianţa pentru Integrare Europeană, atât în Parlament cât şi în Guvern, îşi va dovedi funcţionalitatea şi cu ocazia dezbaterii acestui proiect de lege cu impact social.

Legea ar urma să intre în vigoare începând cu anul 2013, iar suma necesară pentru acoperirea acestor majorări va fi prevăzută în legile bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor.

Centrul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Vlad Plahotniuc: Promovarea tinerilor şi a profesioniştilor în politică Organizaţia municipală Chişinău a PDM, organizează sîmbăta, 21 iulie, campionatul municipal la şah