Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Deputata Ana Guţu solicită la APCE ca Federaţia Rusă să înceteze cu şantajul energetic şi să-şi retragă armata de pe teritoriul Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PL / 2 octombrie 2012
Partidul Liberal

Discursul deputatei Ana Guţu pe marginea raportului despre funcţionarea instituţiilor democratice în Federaţia Rusă, 2 octombrie, sesiunea APCE, Strasbourg, Consiliul Europei

Doamnelor şi Domnilor,

Felicitări raportorilor care au realizat un efort enorm elaborând acest raport, care e foarte amplu, din cauza termenului de 7 ani, absolut inadecvat în comparaţie cu rapoartele pe marginea procedurii de monitorizare a altor state. Permiteţi-mi să constat “discriminarea” pozitivă a Rusiei la acest capitol.

În conformitate cu datele raportului, funcţionarea instituţiilor democratice în Federaţia Rusă este dezastruoasă, fiind stigmatizată de virarea statului spre autoritarism, fenomen ce afectează grav funcţionarea justiţiei, procesul electoral, dreptul la libertatea de exprimare, activităţile societăţii civile. Lista obligaţiunilor pe care Federaţia Rusă urmează să le îndeplinească este atât de lungă, încât ar părea să fie exhaustivă.

Însă, nu este cazul. Din păcate, raportorii nu au menţionat niciun cuvânt în proiectul de rezoluţie despre politica şantajului pe care Federaţia Rusă prin intermediul companiei sale Gazprom o duce în raport cu partenerii aşa-zişi “egali”. Republica Moldova este unul din partenerii aşa-zişi egali şi paritari. Însă, despre ce fel de paritate este vorba atunci când în schimbul prelungirii contractului de livrare a gazelor naturale ruseşti, deocamdată unica sursă energetică a Republicii Moldova, oficialii ruşi, în persoana ministrului Novac, cer Republicii Moldova să denunţe Tratatul energetic cu UE? Compania Gazprom a devenit o adevărată armă economică împotriva ţărilor care refuză să gândească în maniera Rusiei.

Republica Moldova în ultimii trei ani a efectuat paşi gigantici pe calea integrării europene, declaraţia scrisă a 91 de membri APCE, Nr. 12915 este şi ea o dovadă în plus.

Regretăm nespus de mult că Federaţia Rudă încearcă să refacă Uniunea Sovietică, lansând proiectul aşa-zisei Uniuni Euroasiatice. Un proiect inexistent, dar ale cărui ecouri, bine plătite în persoana unor jurnalişti şi analişti politici angajaţi, isterizează minorităţile rusofone din fostele republici sovietice, inclusiv din Republica Moldova, unde nostalgia după trecutul sovietic comunist obsedează mentalităţile sociale ale unei părţi a populaţiei, încremenită în minciuna proiectului totalitar comunist. ONG-uri şi partiduţe politice sunt finanţate de Federaţia Rusă, scopul lor este să deturneze parcursul european al Republicii Moldova.

Permiteţi-mi să le amintesc colegilor ruşi membri ai APCE că imperiul sovietic a colapsat în 1991, nu există cale de întoarcere, concentraţi-vă asupra problemelor grave pe care le aveţi în ţara voastră mare şi care sunt clar expuse în raport.

Retrageţi armata voastră de pe teritoriul Republicii Moldova şi nu fiţi ipocriţi, afirmând că suntem egali şi paritari în materie de cooperare. Nu mai alimentaţi Transnistria cu bani, acest regim separatist susţinut de ţara voastră nu vă face onoare: spălare de bani, crima organizată, trafic de arme — este oare aceasta filosofia ţării voastre? Eu refuz să cred. Jos pălăria şi glorie Rusiei lui Radişcev, Dostoievski, Lomonosov, Ceaikovski, Esenin, Saharov, Soljeniţin. Ruşine Rusiei lui Putin şi Medvedev, un duet care exasperează tânăra democraţie rusă.

Distinşi colegi ruşi, pentru când marea schimbare?

Distinşi raportori, pentru când un nou raport pe marginea funcţionării instituţiilor democratice din Rusia?

Vă mulţumesc pentru atenţie, căci, presupun, răspunsurile nu vor urma.

Sursa: www.pl.md

PL din Soroca sesizează poliţia orăşenească şi Comisia locală de profil în privinţa respectării legislaţiei lingvistice Deputaţii PL Mihai Ghimpu şi Victor Popa participă la Conferinţa internaţională a comisiilor juridice ale parlamentelor din Europa Centrală