Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

La Ungheni a fost constituită ATAL a PLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 21 septembrie 2011
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe 18 septembrie, a avut loc şedinţa de constituire a Asociaţiei Teritoriale Ungheni a Aleşilor Locali ai Partidului Liberal Democrat din Moldova. La eveniment au рarticipat consilieri locali şi raionali, primari ai comunelor şi satelor aleşi pe listele PLDM.

Alexandru Ciuvaga, vicepreşedintele Organizaţiei Teritoriale (OT) a PLDM, a prezentat regulamentul Asociaţiei Teritoriale a Aleşilor Locali (ATAL), aceasta fiind o structură a formaţiunii constituită din membri de partid care deţin diferite funcţii în administraţia publică locală.

La rândul său, secretarul OT Ungheni a PLDM, a adus la cunoştinţa celor prezenţi obiectivele AAL, printre care dezvoltarea capacităţii manageriale a aleşilor locali, asigurarea cooperării şi transferului de experienţă între membrii asociaţiei, organizarea activităţilor pentru formarea şi perfecţionarea continuă a aleşilor, selectarea, instruirea şi promovarea potenţialilor candidaţi pentru viitoarele alegeri locale.

Preşedintele OT Ungheni a PLDM, Iurie Toma, a subliniat că vor fi elaborate şi promovate programe de activitate sectorială, de consultanţă de specialitate în domeniul administraţiei publice locale.

Preşedinte al ATAL Ungheni a devenit Vasile Casian, primarul comunei Sculeni, iar vicepreşedinţi: — primarii satelor Cetireni şi Chirileni, respectiv Ana Dicusar şi Iurie Stoica.

În cadrul şedinţei au fost delegate 21 de persoane pentru a participa la conferinţa naţională a Asociaţiei Aleşilor Locali a PLDM.

Sursa: www.pldm.md

Un nou teren de joacă a fost deschis în cadrul Parteneriatului pentru copii Vlad Filat a participat la Reuniunea PPE