Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Rezoluţia Congresului al V-lea al FPCD cu privire la integrarea Republicii Moldova în structurile paneuropene şi euroatlantice

|versiune pentru tipar||
FPCD (astăzi PPCD) / 9 iunie 1996
Partidul Popular Creştin Democrat

Congresul al V-lea al FPCD reafirmă dezacordul formaţiunii noastre faţă de politica actualului regim orientată în exclusivitate spre fosta metropolă care îşi camuflează planurile imperiale prin aşa-numita Comunitate a Statelor Independente. Aderarea şi aflarea Republicii Moldova în cadrul CSI au demonstrat inconsistenţa acestei orientări şi nu numai că nu au rezolvat problemele politice şi economice ale Republicii Moldova, dar le-au şi agravat considerabil.

Criza transnistreană, prăbuşirea economică şi nivelul de viaţă dezastruos al majorităţii absolute a populaţiei sunt probe concludente în acest sens.

Extrem de dăunătoare s-a dovedit a fi şi pretinsa neutralitate a Republicii Moldova fixată în Constituţie. Însăşi staţionarea trupelor ruseşti pe teritoriul nostru, crearea şi protejarea regimului separatist de la Tiraspol de către Moscova, precum şi faptul că Chişinăul a acceptat rolul de garant al Rusiei şi Ucrainei în soluţionarea diferendului transnistrean infirmă ideea pretinsei neutralităţi. O atare poziţie politică este în măsură doar să prejudicieze independenţa de stat, menţinând Republica Moldova pe orbita Kremlinului.

Congresul al V-lea apreciază că suveranitatea, securitatea naţională şi pacea în această zonă pot fi asigurate doar prin abandonarea CSI şi integrarea plenară a Republicii Moldova în structurile paneuropene şi euro-atlantice. Participarea la Parteneriatul pentru pace trebuie să constituie doar o etapă în calea integrării depline a celui de-al doilea stat românesc alături de celelalte ţări din fostul bloc comunist în Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO). Doar umbrela NATO poate înlătura pericolul unei noi expansiuni imperiale din Răsărit.

Congresul al V-lea al PPCD

Rezoluţia Congresului al V-lea al FPCD cu privire la deţinuţii politici Rezoluţia Congresului al V-lea al FPCD cu privire la reforma agrară