Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Răspuns la protestele fermierilor…

|versiune pentru tipar||
PPRM / 16 octombrie 2012
Partidul Popular din Republica Moldova

În urma protestelor din 31 iulie 2012, agricultorii din Republica Moldova au aşteptat ca Guvernul să ia o atitudine vis-a-vis de mărirea impozitelor pentru anul 2013, să se iniţieze întruniri şi discuţii pe baza la aceasta şi să vină cu propuneri şi strategii în vederea ameliorării conflictelor apărute şi a situaţiei din sectorul agrar, care este chiar foarte dificilă în ţara noastră.

Fermierii din ţara noastră au sperat că acţiunile pe care le-au întreprins vor da de gîndit guvernării şi se vor găsi alte soluţii pentru politica fiscală a statului, astfel ca aceasta să nu fie în detrimentul agricultorilor. Această reacţie, însă, după cum se vede, întîrzie şi mai mult ca atît, se tinde ca moderatorii acestor proteste să fie sancţionaţi într-un fel sau altul.

Protestele agricultorilor trebuie privite ca o necesitate a lor pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de politica statului şi pentru a-şi apăra drepturile pe care le consideră încălcate. Acestea însă sînt privite de guvernare ca nişte acţiuni organizate ale milionarilor şi nu nişte cerinţe realiste ale celei mai importante pături ale societăţii noastre — agricultorii, care au alte viziuni decît cele impuse de guvernanţi.

Mai înainte de interesele personale şi de partid, în politică, trebuie să fie interesele oamenilor ţării în care trăieşti şi toate acţiunile întreprinse trebuie să fie îndreptate spre dezvoltarea Republicii Moldova şi bunăstarea cetăţenilor acestei ţări.

Serviciul de presa PPRM
Sursa: www.pprm.md

Şedinţele Grupurilor de Lucru pentru modificarea Statutului şi Programului Partidului Popular din Republica Moldova S-a constituit Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Moldova, sectorul Rîşcani