Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Grupul de Iniţiativă ca cere despăgubiri în sumă de 241 mii de lei de la Nicolae Timofti

|versiune pentru tipar||
PSD / 7 septembrie 2012
Partidul Social Democrat

Grupul de Iniţiativă privind desfăşurarea Referendumului Republican legislativ de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală intenţionează să acţioneze în judecată Preşedintele RM, Nicolae Timofti pentru diseminarea de informaţii care nu corespund realităţii şi calomnii în adresa membrilor grupului. Aceastp declaraţie aparţine Secretarului General al Grupului de Iniţiativă, Ruslan Bîrlădeanu.

Potrivit lui Bîrlădeanu, după ce Grupul de Iniţiativă a adresat o scrisoare în atenţia şefului statului, o anumită perioadă a fost “fără comentarii”. Însă cînd iniţiatorii la 1 septembrie au anunţat decizia de a se adresa Paridului Comuniştilor cu solicitarea de a convoca şedinţa extraordinară a plenului, unde va fi pus în discuţie subiectul organizării unui referendum, şi comuniştii au răspuns pozitiv, “Timofti imediat a decis să vinp cu o declaraţie publică”, cei drept nu el personal, dar Purtătorul de cuvînt al preşedintelui. “Dacă ar fi ieşit Şeful statului, acesta ar fi trebuit să răspundă la mai multe întebări incomode, iar noi înţelegem, că preşedintele nu se poate exprima fără notiţe”, a declarat Bîrlădeanu.

Bîrlădeanu a precizat că textul preventiv pregătit, citit de către Purtătorul de cuvînt al preşedintelui, conţinea informaţii neadecvate şi calomnii în adresa iniţiatorilor. “Timofti a declarat că 85% din semnături au fost falsificate, adică măsluite. În acelaşi timp, în decizia CEC este anunţat faptul că Grupul de Iniţiativă a comis o serie de încălcări în procesul de colectare de semnături, dar nicidecum că ar fi falsificat acestea. Din aceste considerente şi am decis să acţionăm în judecată Preşedintele Timofti şi vom retragere cererile doar în cazul în care Şeful statului va demonstra tuturor cetăţenilor molodveni, că noi într-adevăr am falsificat 85% din semnături”, a mai adăugat Bîrlădeanu.

Drept despăgubire pentru calomnii şi diseminarea unor informaţii false, Grupul de Iniţiativă intenţionează să solicite de la Preşedintele Timofti suma de 241 553 lei. Vă aducem la cunoştinţă că suma respectivă constituie îndemnizaţia unică al actualului preşedinte pentru concedierea din funcţia de judecător. Grupul de Iniţiativă asigură că aceşti bani vor fi direcţionaţi pentru tratament medical pentru copiii cu cancer.

Sursa: www.psdm.md

Scrisoare deschisă Prim-ministrului Republicii Moldova Vlad Filat de la Preşedintele Partidului Social Democrat Victor Şelin Liderul PSD, Victor Şelin a informat organele procuraturii despre revenirea sa în ţară