Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Marian Lupu trebuie sa-şi retragă decizia sa şi să activeze permisul de acces la şedintele plenare a liderului PSD Victor Şelin

|versiune pentru tipar||
PSD / 16 octombrie 2012
Partidul Social Democrat

Astăzi Partidul Social Democrat a adresat o cerere prealabilă în atenţia Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Marian Lupu prin care solicită activarea permisului emis pentru 4 reprezentanţi ai formaţiunii cu drept de a asista la şedinţele plenare.

În urma deciziei lui Marian Lupu privind interzicerea liderului PSD, Victor Şelin de a asista la şedinţele plenului, a fost încălcat dreptul unui partid politic ca parte interesată, conform art. 100 “Persoanele care pot asista la şedinţele Parlamentului” în conformitate cu Regulamentul Parlamentului.

PSD consideră neîntemeiată decizia şefului legislativului care a calificat interviul lui Victor Şelin împreună cu deputatul PCRM Vladimir Voronin de la tribuna din holul Palatului Republicii drept un motiv veritabil pentru a-i interzice acestuia accesul în sala de şedinţe a plenului. Totodată, precizăm că permisul eliberat de Aparatul Preşedintelui a fost emis cu drept de a asista la şedinţele plenare pentru 4 membri a formaţiunii, fapt pentru care Marian Lupu ar fi trebuit să ţină cont, mai mult ca atît că nici una din persoane cu drept de a asista la şedinţele plenare nu a încălcat prevederile legislaţiei în vigoare.

În acest context, PSD a solicitat ca Secretarul General al Parlamentului să informeze organele abilitate privind legalitatea permisului emis pentru membrii formaţiunii, astfel fiind asigurat accesul la şedinţele publice ale Parlamentului. În cazul în care dl. Lupu va exagera de atribuţiile unui preşedinte de Parlament şi nu va activa permisul Partidului Social Democrat, ne vom adresa în instanţa de judecată.

Centru de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Mesaj de felicitare cu ocazia Hramului oraşului Chişinău PSD: Parlamentul trebuie să respingă iniţiativa liberalilor de a redenumi sărbătoarea “Limba noastră”