Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii vor combate unionismul prin mesaje patriotice

|versiune pentru tipar||
PSRM / 4 septembrie 2012 | 
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Socialiştii şi-au expus astăzi poziţia cu privire la marşul unioniştilor preconizat pentru 16 septembrie.

În cadrul conferinţei de presă organizate cu acest prilej, Igor Dodon, preşedintele PSRM, a anunţat planul de acţiuni al partidului, care constă din trei componente: blocarea marşului la nivel de Consiliu Municipal Chişinău, anihilarea manifestaţiilor unioniste la nivel de modificări ale legislaţiei, promovarea unui mesaj patriotic, alternativ unionismului. Pe 15 şi 16 septembrie, socialiştii vor promova în Chişinău mesajul “Iubesc Moldova”.

La începutul conferinţei, Igor Dodon a menţionat că în acest an câteva organizaţii politice şi tot felul de grupări legionare şi anticonstituţionale au manifestat într-un mod obraznic împotriva statalităţii Republicii Moldova. Aceste manifestaţii pot uşor degenera în conflicte civile şi etnice pe teritoriul Republicii Moldova, iar pe termen lung pot provoca un faliment constituţional şi social al statului nostru. De asemenea, unionismul împiedică procesul de integrare teritorială a ţării, deoarece toarnă apă la moara conflictului transnistrean.

Potrivit lui Dodon, unionismul nu trebuie combătut cu pumnul, deoarece acest lucru provoacă efecte inverse şi alimentează extremismul şi pe dreapta, şi pe stânga. “Noi avem deja un Pavlicenco pe dreapta, iar unii, alde Şelin, vor să devină Pavlicenco pe stânga. Cu aşa maniere şi cu aşa politicieni extremişti noi nu vom stinge focul, ci îl vom aprinde şi mai tare”, a declarat Dodon.

Evenimentele triste din acest an, cum ar fi 27 martie la Chişinău, apoi Cahul, apoi 5 august la Bălţi, arată că dacă se aplică forţa, unioniştii au de câştigat în final, deoarece atrag asupra lor atenţia publicului şi aderenţa unor elemente marginale din societate.

Igor Dodon propune trei paşi în contracararea marşurilor unioniste şi a unionismului ca anomalie politică.

Primul pas este interzicerea organizării marşurilor unioniste la nivel de Consiliu Municipal Chişinău. Socialiştii au pregătit un proiect de decizie care să fie prezentat consilierilor spre votare.

Al doilea pas, la care socialiştii revin iarăşi, după jumătate de an, este interzicerea prin lege a manifestaţiilor unioniste. În martie a.c. grupul parlamentar al socialiştilor a depus un proiect de lege privind modificarea unor articole în legislaţie, care să prevadă interzicerea manifestaţiilor unioniste. Acest proiect de lege nu a ajuns pe ordinea de zi a legislativului şi nu a fost susţinut nici măcar de fracţiunea PCRM. Dodon a promis că va insista din nou, odată cu reluarea şedinţei de lucru a Parlamentului, ca acest proiect de lege să fie prezentat deputaţilor. El este absolut necesar pentru securitatea statului şi pentru liniştea socială.

Al treilea pas pe care îl propun socialiştii în combaterea unionismului este promovarea unor mesaje de alternativă, patriotice şi stataliste. Una din acţiunile concrete în acest sens va fi promovarea mesajului “Iubesc Moldova” în zilele de 15 şi 16 septembrie în mun. Chişinău.

Sursa: socialistii.md

Tinerii socialişti ajută o grădiniţă de copii Igor Dodon susţine copiii dotaţi din Găgăuzia