Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimenteComune

Liderii partidelor parlamentare s-au întîlnit cu Angela Merkel

|versiune pentru tipar||
PCRMPDMPL / 22 august 2012 | 
Liderii partidelor parlamentare s-au întîlnit cu Angela Merkel

Pe 22 august, liderii PCRM, PDM şi PL au avut o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel, aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova.

După încheierea şedinţei preşedintele PDM, Marian Lupu, a declarat că la întrevederea cu Angela Merkel s-a discutat tot spectrul de probleme care vizează relaţiile bilaterale, conflictul transnistrean şi altele. “Este o vizită cu o puternică încărcătură economică, dar şi politică, în acelaşi timp. Mă aştept ca investiţiile să sporească pentru a fi create, astfel, noi locuri de muncă. Am apreciat înalt asistenţa politică, financiară, tehnică pentru dezvoltarea economică, socială şi parcursul european”, a precizat Lupu.

Pe de altă parte, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a declarat că vizita oficialului german nu poate fi numită istorică, şi asta pentru că nu a fost semnat niciun document oficial. “I-am spus că totul este mafiotizat, corupt, inclusiv puterea supremă în stat, i-am înmânat o scrisoarea unde sunt exemplificate toate aceste evenimente. Nu aştept reacţii, dar vreau ca să citească liniştit şi să afle cum apreciem noi situaţia din ţară”, a specificat liderul comuniştilor.

Totodată, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat că a discutat în cadrul întrevederii cu Angela Merkel despre cetăţenii Republicii Moldova, care merită o viaţă decentă după război şi deportări. “Avem probleme interne, care încă nu le-am rezolvat, dar nici nu este posibil să le rezolvi pe toate într-o perioadă foarte scurtă de timp. Am dat şi un exemplu, retragerea armamentului şi muniţiilor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Moldovei, dar şi soluţionarea conflictului transnistrean”, a punctat Ghimpu.

De menţionat că în cadrul vizitei sale în Republica Moldova, cancelarul german Angela Merkel a avut mai multe întrevedere inclusiv cu şeful statului, reprezentanţii Guvernului şi oameni de afaceri.

Sursa: www.publika.md